Călin Netzer: „Wong Kar Wai mi-a spus că filmul «Poziţia copilului» este o capodoperă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/calin-netzer-wong-kar-wai-mi-a-spus-ca-filmul-pozitia-copilului-este-o-capodopera/

Echipa filmului „Poziţia copilului”, care a câştigat Ursul de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, a adus trofeul în România, fiind întâmpinată de prieteni şi admiratori, duminică, la sosirea pe aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti. Regizorul Călin Netzer, care le-a arătat celor prezenţi la aeroport trofeul Ursul de Aur, a […]

Un articol de |17 februarie 2013

Echipa filmului „Poziţia copilului”, care a câştigat Ursul de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, a adus trofeul în România, fiind întâmpinată de prieteni şi admiratori, duminică, la sosirea pe aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti.

Regizorul Călin Netzer, care le-a arătat celor prezenţi la aeroport trofeul Ursul de Aur, a declarat că a fost „copleşitor” să primească cel mai important premiu al Berlinalei, scrie Mediafax.

„A fost copleşitor. Nici până acum nu mi-am revenit. Filmul a fost bine primit şi de presă şi de critici şi de spectatori şi de jurii. Aprecierea a fost unanimă”, a spus Călin Netzer. El a precizat că spera ca filmul lui să primească trofeul Ursul de Aur, unul dintre cele mai importante premii din cinematografia românească, alături de Palme d’Or. „Dar de la speranţă la realizare este un drum lung şi am fost surprinşi”, a spus Netzer.

Întrebat dacă are speranţe ca „Poziţia copilului” să fie selecţionat anul viitor la premiile Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, Călin Netzer a spus că totul depinde de distribuitorul peliculei, din Germania. „Depinde de distribuitor, dacă promovarea se face cum trebuie. Am înţeles că este pe drumul cel bun”, a mai spus Netzer.

Totodată, Călin Netzer a vorbit şi despre momentul în care a fost felicitat de celebrul cineast Wong Kar Wai, preşedintele juriului competiţiei oficiale a Berlinalei 2013.

„Wong Kar Wai mi-a spus că filmul ‘Poziţia copilului’ este o capodoperă şi că este sincer când îmi spune asta. Mi-a strâns mâna două minute. M-a emoţionant foarte tare”, a mai spus Netzer.

La rândul său, Ada Solomon, producătoarea filmului „Poziţia copilului”, a explicat că Regulamentul Festivalului de la Berlin prevede că filmul onorat cu Ursul de Aur, „care este încununarea tuturor lucrurilor conţinute într-un film, nu poate lua încă un premiu”.

„E scris foarte clar în regulament şi nu se poate trece peste asta. Ursul de Aur este al Luminiţei Gheorghiu, aşa cum este al filmului ‘Poziţia copilului'”, a spus Ada Solomon, precizând că rolul pe care-l face Luminiţa Gheorghiu în „Poziţia copilului” este „aproape fără egal în cinematografia românească”.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.