Calul. Lumea lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/calul-lumea-lui-dedes/

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile şi roţile, restul intra pe foc.

Un articol de Dede's (Dan Nicolae)|29 august 2017

Mândria lui Florea era ca vai de ea, slabă, chioară, bătută, abia mai trăgea la căruță. Chiar dacă în perioada aceea, mijlocul anilor 80, nu se prea vorbea de protecția animalelor, totuși existau oameni miloși care îi cereau să-l omoare (pe cal) ca să nu se mai chinuie. „Cai buni căruță bună: Florea”, așa îi făceau reclamă omului, calului și atelajului copiii din sat.

Florea era expert în copii, avea opt. Cei mai slabi și nespălați din întreaga comună. Se remarcau însă prin faptul că începând cu  5-6 ani toți se apucau de fumat, fără ca acest lucru să-l deranjeze pe capul familiei. Ba din contră, la fiecare ieșire prin sat cu întreaga familie în căruță, ordinul pe unitate era ca toată lumea să fumeze. Carpați, Mărășești sau, în momente de criză, adică mai mereu, tutun împrumutat de pe tarlalele  CAP -ului, tocat acasă și învelit în hârtie de ziar (Scânteia, Sportul, Munca) în niște țigări mai groase decât un trabuc. Florea a lui Toma era un etalon de sărăcie și nepăsare. Prin sat se spunea că e victima unui blestem, bunicul lui ar fi furat, în timpul unui incendiu la conacul de pe malul Argeșului, toate bijuteriile boierului care ridicase biserica din sat. Pe Florea nu-l interesa povestea, tăcea și bea. Uneori bătea calul „bolnav de lene”.

„Mie îmi pare rău că animalul asta a trăit la Florea de mânz. El așa crede că e viața”, rostea adesea un vecin, uitându-se însă la copii.

La un sfârșit de august, calul lui Florea a murit pe unica uliță care ducea spre malul Argeșului. Locul pe unde se duceau copiii la scăldat și unde oamenii mai aruncau din gunoaiele de prin gospodării. Calul a fost lăsat la locul decesului, iar Florea, la fel de slab și neîngrijit, precum defunctul, și-a tras singur căruța până acasă. Apa Argeșului era în continuare bună de scăldat, copiii treceau des pe uliță. Câțiva, mai cu inițiativă, au reușit să ridice calul în picioare. Părea viu și liniștit. După câteva zile a început să se îngrașe. Căldura și gazele din intestine făceau toată treaba. Era mai gras și mai frumos decât în toată viața lui. Copiii au în general idei ciudate. Câțiva au descoperit că dacă aruncă pietre mai mici cu suficientă putere acestea penetrează piele animalului mort, intrat în putrefacție, ca niște veritabile gloanțe. Cu var, pe burta calului au început să fie desenate niște cercuri, pe post de ținte. Calul începea să semene cu o zebră. Nu a rezistat prea mult în această formă, pietrele și căldura l-au pus la pământ. La începutul școlii dispăruse complet. Oameni, câini? Nu se știe. Viața de după moarte îi fusese la fel ca viața de până la moarte.

Rămas fără mândrie, Florea s-a adâncit în băutură și muncă. Mai mult în muncă, spre uimirea generală. Strângea bani. Pe la jumătatea toamnei cutreiera oboarele de animale încerând să cumpere un cal. Oamenii din zonă nu doreau să-i vândă. Erau miloși. Până la urmă a cumpărat unul, destul de bătrân, avea peste 25 de ani, de la un țigan, care îl găsise abandonat pe un câmp. Calul era mai jalnic decât celălalt, aproape orb și fără dinți, dar nu mai stârnea atât de multă milă, nu își trăise toată viața la Florea. Moartea lui a fost uitată repede.

Foto: Lumea lui Dede’s – Dedes.ro

26
/08
/15

Când crezi că știi foarte multe, dacă ai un grăunte de curiozitate, deschidere la nou și bun simț, constați că nu știi aproape nimic. Cu un deceniu în urmă, un film, Capote, cu Philip Seymour Hoffman în rolul principal, mi-a dat o palmă strașnică și o temă pentru acasă. Cu maximă rușine constatam că nu citisem nimic din ceea ce a scris Truman Capote.

25
/08
/15

Prima ediție a evenimentului cultural Theaterstock Bacău, desfășurată între 1 și 16 august, și-a închis porțile lăsând în urmă frânturi de muzică bună, amintirea unor spectacole bune, unele chiar foarte bune, dar și a micilor probleme cu care s-au confruntat organizatorii și participanții.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.

14
/08
/15

Răutatea umană ne urmărește uneori și dincolo de granițele palpabile ale acestei lumi. Cel mai frumos zâmbet al umanității imprimat pe peliculă a trebuit să se ascundă sub doi metri de beton armat pentru a putea să scape de efectele nedorite ale propriei faime (**).

18
/06
/15

Abia trecuse de jumătate lunii aprilie când s-a întâmplat primul an fără Gabriel García Márquez. Undeva pe la sfârșitul lui martie am rămas ca Aureliano Buendia copil în pragul ușii din bucătărie și am zis: va veni cineva. De ce am zis eu așa?

07
/05
/15

Pe 7 mai se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică a doua parte a eseului despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal.

07
/05
/15

Astăzi se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică eseul despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal. Astăzi - prima parte.

31
/03
/15

Câștigătorii îi știți: Nae Caranfil și „Closer to the Moon” au obținut cele mai importante premii, inclusiv pentru cel mai bun film, la Gala Gopo 2015. Însă vă propunem câteva frivolități subiective „la cald” din sala Studio a Teatrului Național din București.

28
/03
/15

Obișnuit să sufle în tot felul de iaurturi fotbalistice, ultima dovadă episodul dinaintea meciului cu Irlanda de Nord relatat în acest colț onorabil de internet, generalul Iordănescu nu putea rata ocazia să iasă la rampă și cu ocazia vizitei la Ploiești a formației din Feroe. Cum creșterea oilor este o îndeletnicire de bază în insulele care încă depind parțial de Regatul Danemarcei, atunci este evident că vorbim de un iaurt de bună calitate. / România - Insulele Feroe se joacă duminică, 29 martie, de la ora 19:00, pe stadionul Ilie Oană, din Ploiești

23
/03
/15

Sunt un vultur… Nu încape îndoială… Zbor înalt, fără eforturi prea mari și îmi permit să mă las pe aripile vântului să mă poarte în voia mofturilor sale nemărginite…

19
/03
/15

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

27
/02
/15

Teatrul de Artă. Am primit loc în rându-ntâi. Bilet netipărit. O domnișoară a scris sub ochii mei cu un creion pe un pătrățel de hârtie: R1L10. Liked it. M-am simțit ca făcând parte dintr-o frăție culturală secretă de rezistență, in care ne strecurăm bilețele cu mesaje codificate. R1L10 (Rezistența prin Ludic?).

10
/02
/15

Rândurile care urmează spun povestea oraşului pe care l-am părăsit în vara anului 2009 doar pentru a-l regăsi în iarna anului 2015.

18
/01
/15

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizația orală, oamenii din peșterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte povești breaking news, așa că funcția de președinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca și cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

19
/11
/14

Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.