Camil Petrescu – 120 de ani de la naştere: „Omul, între Shakespeare şi Dumnezeu
https://www.ziarulmetropolis.ro/camil-petrescu-120-de-ani-de-la-nastere/

La împlinirea a 120 de ani de la naşterea scriitorului Camil Petrescu, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” şi revista „Teatrul azi” organizează  Colocviul Naţional „Camil Petrescu” pe 23 aprilie, de la ora 11.00, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Un articol de Monica Andrei|22 aprilie 2014

În foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional (intrarea dinspre str. Tudor Arghezi), veţi putea vedea expoziţia foto-documentară „Camil Petrescu – 120“, concepută de Ofelia Creţia.

Scriitorul va fi evocat apoi, în Sala Media a TNB, de: George Banu, Paul Cornea, Ioana Pârvulescu, Natalia Stancu și Cornel Ungureanu. Actorii Ilinca Tomoroveanu, Șerban Cellea, Marius Stănescu, Emilia Bebu, Vlad Logigan, vor citi din creația scriitorului.

Se va lansa apoi colecția completă în ediție anastatică a publicației interbelice Cetatea literară și volumul bipolar conținând piesa „Caragiale în vremea lui“, de Camil Petrescu și Procesul „tovarășului Camil”, document datorat lui Ion Vartic. Gazdele întâlnirii sunt Florica Ichim și Ioana Pârvulescu.

Camil_Petrescu

Camil Petrescu, 1894 – 1957

Apropierea lui Camil Petrescu de teatru datează dinaintea afirmării sale ca scriitor şi ca publicist. A iubit teatrul, i-a respectat creatorii adevăraţi, i-a încurajat valorile şi s-a considerat “osârdnic” al acestei arte. Este dramaturgul care a scris piese de teatru de la 22 la 62 de ani.

Student fiind, colaborează la „Rampa” şi luptă pentru înfiinţarea Operei române (1914). Pe lângă o sumedenie de articole publicate în publicaţiile vremii, continuă şi o activitate de cronicar teatral. Numai în cotidianul economic „Argus” semnează cronicile de teatru timp de 15 ani.

Şi-a pus în scenă două dintre textele sale („Mioara” şi „Mitică Popescu”), colaborând cu alţi regizori la munca de punere în scenă în timpul directoratului său la Teatrul Naţional, timp de zece luni, în 1939. Pe lângă toate acestea, a mai susţinut şi condus două studiouri de regie experimentală.

Înainte ca teza sa de doctorat “Modalitatea estetică a teatrului” să vadă lumina tiparului, dramaturgul proiectase o lucrare amplă „Quidditatea reprezentaţiei dramatice” care să conţină şi „Modalitatea artistică a teatrului” – o lucrare, de altfel neterminată, care urmărea să lămurească „receptivitatea emotivă a spectatorilor şi modurile ei, natura afectelor care se desfăşoară pe scenă în procesul creaţiei scenice în însuşi motivele lui genetice”. Lucrarea ar fi fost o “psihologie a teatrului şi spectacolului în genere”.

Cu teza sa de doctorat, „Modalitatea estetică a teatrului”, a revoluţionat teatrul românesc. Este o cercetare unde spune pentru prima dată esenţialul despre arta dramatică, punând în pagini de la rolul dramaturgului, la noţiuni despre regie şi arta actorului. Nu este o carte de doctrină, ci mai curând una de polemică.

Avem doi creatori de oameni: Dumnezeu şi Shakespeare

Pe parcursul incursiunii teoretice întâlnim rareori definiţii; sunt operate, mai degrabă „delimitări”. Aşa cum spunea: „o idee se defineşte printr-o serie de delimitări. O delimitare presupune întotdeauna o negaţie. Viaţa este contrazicere şi luptă cu moartea.”

Deşi foloseşte termenul “artă”, apare frecvent delimitarea dintre „artă”, „creaţie artistică”, „creator”.

Prin anii ’50 a fost solicitat să facă propuneri pentru o lege a teatrelor, proiect de lege care nu s-a păstrat. Există în arhiva scriitorului o parte din expunerea de motive la proiectul de lege a teatrelor.

Acestea porneau de la premisa că “legea trebuia să urmărească permanenta selecţionare a valorilor în ceea ce priveşte repertoriul şi forţele artistice menite să transforme un text superior într-un spectacol de artă”.

În 1956 este invitat să conducă revista „Teatrul”, deşi era deja grav bolnav. Face proiecte de număr şi trasează scopul publicaţiei.

Camil Petrescu şi ideile sale despre teatru

● (Arta este) “Un formidabil mijloc de pătrundere şi de obiectivare al sufletelor omeneşti, acolo unde ştiinţa nu poate ajunge, şi cu rezultate exprimate aşa cum ştiinţa nu le-ar putea în nici un caz exprima. ” (Teze şi antiteze)

● “Arta înseamnă umanitate superioară, adevăr valabil în timp îndelungat.” (Excelsior, ianuarie, 1931)

● “Arta este dospire sufletească în tipare eterne şi e cu atât mai de preţ această frământare cu cât izvorăşte dintr-o conştiinţă mai complexă şi mai abundentă.” (Rampa, aprilie, 1931)

● “Arta presupune un suflet dezvoltat complect ca inteligenţă, voinţă şi afectivitate. Presupune o luptă continuă între aceste însuşiri şi mediul înconjurător, pe altă parte, conflict, de pildă, între inteligenţă şi afectivitate, între pasiune şi voinţă. Conflict între ceea ce făureşte inteligenţa ca himeră şi ceea ce oferă realitatea.”

● “Arta este reacţiune în atitudine.”

● “Artistul năzuieşte să-şi obiectiveze personalitatea, căci obiectivarea e condiţia existenţială a existenţei.” (Documente literare)

● “O expresie este artistic când exprimă un raport efectiv, reprezentativ. Deci elementul expresiei artistice este comparaţia, adică traducerea unui moment al realităţii printr-un alt moment cu care să aibă o echivalenţă sensibilă.” (Documente literare)

● ”Conceptul de creaţie este facultatea de reconstituire a realităţii interioare şi exterioare, produs liber determinat al spiritului.” (Modalitatea estetică a teatrului)

În relaţia artist-operă de artă apare la Camil Petrescu o delimitare importantă între imaginaţie şi fantezie. “Surogat de imaginaţie a pauperului intelectual”, fantezia lucrează doar cu elemente ştiute, se păstrează “în toate invenţiile sale la nivel de naivitate şi rămâne doar o facultate ajutătoare. În timp ce artiştii care au imaginaţie sunt genii creatoare, cei dotaţi cu fantezie rămân doar diletanţi ai gândirii”.

“Când operaţiile în imagini dau rezultate adecvate, adică atunci când se realizează o prezenţă concretă e vorba de imaginaţie, iar când operaţiile cu imagini se fac dialectic, tautonom, avem ceea ce se numeşte fantezie”. (Ştiinţa substanţei)

O primă definiţie a teatrului o dă în Modalitatea estetică a teatrului: “teatrul este un spectacol organizat, adică este o exhibiţie al cărei obiect este o întâmplare reprodusă în faţa unei asistenţe numeroase în genere convocate”. Pe parcurs, “spectacolul organizat” va fi înlocuit de termenul “producţie teatrală”, pentru ca apoi să folosească şi pe cel de “reprezentaţie teatrală”, “având un caracter de reproducere”, accentuat.

Reprezentaţia teatrală nu poate fi desprinsă de ideea de “dramatic”, iar acesta nu poate fi legat decât de destinul uman. „Act dramatic în afară de prezenţa umană şi de cea antropomorfică nu există”. Aici este nevoie de o delimitare esenţială între „act” şi „acţiune”. Teatrul este act. Acţiunea este altceva. „Actul e în conştiinţa tradusă, acţiunea este automată”.

O piesă jucată nu e un text, e un spectacol.

● “Teatrul nu poate fi altceva decât o întâmplare cu oameni. Până acum nu avem decât doi creatori de oameni: Dumnezeu şi Shakespeare.”

● “Oamenii de definesc prin ceea ce îi distrează, prin ceea ce îi mulţumeşte ca intelectualitate, prin ceea ce îi face să se înduioşeze.”

● “Un critic nu trebuie să fie la fel ca toată lumea. Să scrie cu sângele şi cu nervii lui sau să nu scrie deloc.”

● “Critica e o judecată de valoare, o preţuiere a semnificaţiilor sub unghiul dialecticii culturale, funcţiunea sa este selectivă, nu explicativă”. (Teze şi antiteze)

● “Talentul după ce a fost descoperit trebuie ajutat, îndrumat, protejat, ferit de corupţie (adică ferit de preocupări de success ieftin, de practica şabloanelor, cârligelor, poncifelor), adică ferit de moarte, de îndrumători falşi, care îl obligă să joace cum nu trebuie.”

● “Socotim că ideea că avem un public excelent de teatru e greşită. Publicul românesc, în genere, pare că descinde din publicul berăriilor cu scenă de varietăţi. ”

Având un temperament combativ, a fost un critic autoritar. Munca de creaţie la piese, lucrarea filosofică, scrierea romanelor, războiul, boala, l-au împiedicat pe Camil Petrescu să-şi ducă planurile până la capăt, astfel încât, din ceea ce şi-a propus, doar o mică parte a dat roade.

Foto Camil Petrescu: wikipedia, cinemagia.ro

07
/12
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Lui Nicolae Iorga îi plăcea să spună că la cumpăna secolelor XIX-XX a apărut o adevărată falangă de intelectuali români, cea mai reprezentativă pe plan european, mai creativă și care și astăzi, privită retrospectiv, dă măsura valorilor noastre perene.

05
/12
/17

Regele Mihai I (96 de ani), fostul suveran al României, a murit, astazi, la ora 13.00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia, anunţă Casa Regală. La căpătâiul regelui a stat până în ultima clipă fiica sa, principesa Maria.

30
/11
/17

La 99 de ani de la Marea Unire, vă propunem să ne întoarcem în timp, în acele zile ale lui 1918, când primul Război Mondial se sfârșea, așa cum le-a consemnat cea mai importantă femeie din istoria României – regina Maria, regina României Mari.

20
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aproape necunoscut marelui public, Constantin Brăiloiu (1893-1958) a avut șansa unei pregătiri excepționale și apoi, după al Doilea Război Mondial, pe cea a activității în străinătate. A rezultat o carieră plină de realizări în care beneficiari sunt deopotrivă specialiștii din România și cei din Europa.

07
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Talent? Har? Inițiere? De mai bine de o sută de ani, critici de artă (și nu numai) din lumea întreagă privesc, discută, comentează opera celui care avea să promoveze esența simbolică a formei, ca manifestare artistică definitorie pentru secolul XX: Constantin Brâncuși (1876-1957).

02
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Fiecare profesie își are reprezentanți memorabili. În cazul diplomației românești, pentru secolul al XX-lea, fără discuție, numele lui Nicolae Titulescu (1882-1941) constituie aproape definiția ei.

29
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Așa l-a caracterizat un exeget pe cel născut în 1896 la Slatina și mort în exil la Madrid în 1961. Viața lui rămâne o pildă de felul cum se formau odinioară intelectualii în spațiul românesc, unde înzestrarea personală era susținută de instituțiile statului, unde afirmarea se făcea pe temeiul valorii personale. În plus, ca mulți alții, A.B. a rămas, după Al Doilea Război Mondial, în străinătate și datorită unui serios bagaj intelectual a reușit să se impună în cultura țării gazdă (păstrându-și însă până la moarte cetățenia română).

29
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul postbelic a schimbat soarta multor oameni. Și principiul istoriei contrafactuale (ce s-ar fi întâmplat dacă…), adică cum ar fi evoluat lucrurile în alt context, se aplică și celor siliți să se refugieze în afara țării. E și cazul Monicăi Lovinescu (1923-2008), fiica marelui erudit, creatorul cenaclului literar ”Sburătorul”, criticul literar Eugen Lovinescu.

28
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când diplomația românească a beneficiat de prezența unor profesioniști desăvârșiți, erudiți de proeminență europeană. Constantin Karadja provenea din familia domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Karadja. Tatăl său, Ioan, diplomat de carieră, s-a aflat în serviciul Porții Otomane, în primul rând în țările nordice. Acolo și-a cunoscut și soția, pe suedeza Marie Louise Smith.

18
/10
/17

Personalități din lumea culturală românească au transmis mesaje emoționante la moartea actriței Olga Tudorache,. "Doamna Olga, ... Vă iubesc. Mulțumesc. Dumnezeu să vă țină sufletul în palma Lui!", a scris Oana Pellea pe pagina sa de facebook. "În semn de omagiu, Sala Mare a Teatrului Metropolis se va numi Sala Olga Tudorache”, a anunțat, la rândul său, directorul acestei instituții, George Ivașcu.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor șef, director de editură și n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcției canalului Dunăre-Marea Neagră, unde și-au găsit moartea sute de condamnați ai regimului comunist.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta e caracterizarea pertinentă făcută unui istoric cu destin tragic, Vlad Georgescu (1937-1988). Cercetător plin de har, acesta n-a rezistat ofertelor Securității; a acceptat colaborarea care a echivalat cu mai multe călătorii în America, Grecia, Germania, Austria, Franța.