Camil Petrescu – 120 de ani de la naşterea autorului Patului lui Procust
https://www.ziarulmetropolis.ro/camil-petrescu-120-de-ani-de-la-nasterea-autorului-patului-lui-procust/

ŞTIAŢI CĂ… în urmă cu 120 de ani, pe 9 aprilie 1894, se năştea romancierul, dramaturgul, cronicarul dramatic, teoreticianul, regizorul, nuvelistul şi poetul Camil Petrescu, rămas în literatura română ca iniţiator al romanului modern?

Un articol de Claudiu B.|9 aprilie 2014

ŞTIAŢI CĂ… în urmă cu 120 de ani, pe 9 aprilie 1894, se năştea romancierul, dramaturgul, cronicarul dramatic, teoreticianul, regizorul, nuvelistul şi poetul Camil Petrescu, rămas în literatura română ca inițiator al romanului modern?

După vârsta de 33 de ani, Camil Petrescu era obsedat de ideea sinuciderii, la fel ca Cioran, dar din cu totul alte motive. Aflat la limita sărăciei şi cu handicapul surzeniei, perspectivele de reală afirmare păreau minime. La 1 octombrie 1931 (cu un an în urmă publicase “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”), Camil notează sec: „Azi literalmente nu am ce mînca”, iar cinci zile mai târziu: „Am împrumutat bani de masă de la un amic. Proprietarul îmi trimite o notă obraznică” – consemnează scriitoarea Ioana Pârvulescu.

Ziua de 7 octombrie pare şi mai dramatică pentru scriitor: „Proprietarul mi-a oprit lumina. Am găsit azi-noapte totul în întuneric. Cum n-aud nimic în întuneric, am avut momente penibile. Servitoarea mi-a ars singurul costum bun de îmbrăcat pe care l-am avut”. Trimisese câteva scrisori în Franţa şi Germania cerînd cataloage pentru aparate de auzit, însă: “Costă cam 8-10.000 de lei. De unde bani?” (31 august 1931).

Burlac multă vreme, mănâncă în oraş şi se simte „ca un urs” dacă stă singur la masă. Cu toate acestea, tinerii necunoscuţi care se aşează lângă el şi-l asaltează cu întrebări şi discursuri despre teatru în timpul mesei sunt repeziţi jignitor: „Simţeam o sudoare rece ieşită parcă din nervi, căci nu puteam mânca. Din cauza surzeniei trebuie să-mi întrerup masa ca să ascult, căci nu pot asculta distrat şi absent ca cei cu auzul normal. Eram furios pe mine că l-am tolerat să se aşeze la masă. De furie mă durea capul.”

În 1933, Camil Petrescu publică cel mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante ale Modernismului european, “Patul lui Procust”. Şase ani mai târziu este numit directorul Teatrului Național din București, unde va rezista doar 10 luni, iar din 1947 este ales membru al Academiei Române. Moare la 14 mai 1957, la București în timp ce lucra la masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu “Un om între oameni”.

* * * * *

Tot într-o zi de 9 aprilie…

1850: A avut loc, pe scena Teatrului Național din Iași, premiera comediei „Coana Chirița sau Două fete și–o neneacă”, de Vasile Alecsandri.

1959: NASA a anunțat oficial terminarea selecției pentru primii astronauți. Printre ei, Alan Shepard – cel de-al cincilea om care a pășit pe Lună și John Glenn – primul american care a orbitat vreodată în jurul Pământului.

1867: Statele Unite ale Americii cumpară de la Rusia, Alaska.

1914: La Holborn Empire, Londra, a avut loc premiera primului film artistic color din lume, „The World, the Flesh and the Devil”.

1970: A fost inaugurat Aeroportul Internațional București–Otopeni.

2005: În Marea Britanie, ls Windsor’s Guildhall, Prințul de Wales se căsătorește cu Camilla Parker Bowles printr-o ceremonie civilă.

Într-o zi de 9 aprilie (1973), trupa Queen, una dintre cele mai influente formaţii rock din toate timpurile, a susţinut primul său show. Se întâmpla la London’s Marquee Club., după lansarea albumului de debut, intitulat „Queen”.

* * * * *

S-au născut:

1821: Charles Baudelaire, poet francez (d. 1867)

1894: Camil Petrescu, scriitor român (d. 1957)

camil petrescu

1924: Francisc Munteanu, scriitor, regizor, scenarist de film român (d. 1993)

Francisc Munteanu este autorul Pistruiatului (1973). Deşi era vorba despre un film de propagandă, cele 10 episoade ale serialului ne-au bucurat copilăria/adolescenţa multora dintre noi. Filmul povestește aventurile lui Mihai Pleșa (Pistruiatul) – interpretat de debutantul Costel Băloiu -, pe măsură ce acesta devine implicat în sprijinirea mișcării ilegaliste. Din distribuție mai făceau parte Sergiu Nicolaescu, Réka Nagy, Draga Olteanu Matei Ion Dichiseanu şi Margareta Pogonat

1926: Hugh Hefner, fondatorul revistei Playboy

1933: Jean-Paul Belmondo, actor francez

Camil Petrescu

1954: Dennis Quaid, actor american

* * * * *

Au murit:

1492: Lorenzo de Medici (Magnificul), cărturar florentin, senior al orașului Florența (n. 1449)

1553: François Rabelais, scriitor renascentist francez (n. 1494)

Camil Petrescu

1626: Francis Bacon, filosof, eseist englez (n. 1561)

1654: Matei Basarab, domn al Țării Românești (n. 1580)

1961: Alexandru Kirițescu, dramaturg și traducător român (n. 1888)

Foto: Camil Petrescu , Jean-Paul Belmondo şi Gargantua şi Pantagruel –  wikipedia

06
/07
/17

"O dată în viață ești obligat să te zbați pentru o șansă la nemurire. Dacă nu o faci, trăiești degeaba" - Sylvester Stallone. Actorul născut în 1946, la New York, împlinește astăzi 71 de ani. Stallone s-a lăsat de facultate ca să devină actor, dar rolurile s-au lăsat așteptate. A obținut câteva roluri în piese de „teatru de avangardă” și a apărut chiar și într-un film semi-erotic. Pentru a se întreține, a lucrat ca ajutor de bucătar, vânzător de pește și ușier la un cinematograf. În anii ’80 a devenise unul din „cel mai bine plătiți actori din istorie”.

03
/07
/17

Actorul american Tom Cruise împlinește, astăzi, 55 de ani. Cruise a fost nominalizat la trei premii Oscar și a câștigat trei Premii Globul de Aur. În 2006, revista Forbes l-a desemnat cea mai puternică celebritate din lume. Tot într-o zi de 3 iulie se năștea scriitorul Franz Kafka și se stingea din viață Jim Morrison, solistul trupei The Doors.

02
/07
/17

"La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii "ratat" trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari." - Octavian Paler. Într-o zi de 2 iulie se năşteau scriitorii Octavian Paler şi Hermann Hesse. În aceeşai zi se stingeau din viaţă legendarul domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare, astrologul francez Nostradamus şi scriitorii Ernest Hemingway şi Vladimir Nabokov.

30
/06
/17

în urmă cu 81 de ani, într-o zi de 30 iunie, era publicat romanul Pe aripile vantului, care-i va aduce autoarei Margaret Mitchell premiul Pulitzer un an mai târziu. În România, cartea a fost publicată abia în 1970 de Editura Univers, în colecția Romanul secolului XX.

23
/06
/17

"Pentru mine, realismul înseamnă totul în artă. Eu trebuie să fiu, din toate punctele de vedere, acela pe care-l joc și nimic altceva. Nu-mi place să șarjez, să afectez, să împopoțonez rolul cu farafastîcuri; așa joc de când m-am urcat prima oară pe scenă și așa voi juca totdeauna." - Alexandru Giugaru. Într-o zi de 23 iunie se năştea, la Huşi, unul dintre cei mai populari actori români.

20
/06
/17

Într-o zi de 20 iunie se stingea din viaţă, la Paris, Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului al XX-lea. Afectat de Alzheimer, filosoful uitase cine este în ultimele zile ale vieţii sale şi reîncepuse să vorbească în limba română, după mai bine de 50 de ani. Tot pe 20 iunie murea istoricul, scriitorul și politicianul român Mihail Kogălniceanu si se năşteau compozitorul Jacques Offenbach, actorii Errol Flynn şi Nicole Kidman, regizorul Radu Gabrea sau cântăreţul Lionel Richie.

16
/06
/17

Într-o zi de 16 iunie (1890) se năştea filosoful Nae Ionescu, considerat figura centrală a unei epoci şi a unei generaţii (Mircea Eliade, Constantin Noica şi Mihail Sebastian i-au fost elevi) despre care s-a scris la extreme

06
/06
/17

Într-o zi de 6 iunie se nastea, la Botoşani, istoricul, dramaturgul și academicianul Nicolae Iorga. Se spune că Iorga, în timpul unui voiaj cu trenul de la București la Paris și retur, scria, în legănarea vagonului cu paturi, o carte întreagă, două-trei conferințe și o sumedenie de articole pe deasupra.

03
/06
/17

Într-o zi de 3 iunei se stingea din viaţă Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi autori ai secolului XX, dar și muzicienii Georges Bizet și Johann Strauss II, scriitorul Duiliu Zamfirescu, cineastul Roberto Rossellini și actorul Anthony Quinn.

30
/05
/17

într-o zi de 30 mai se stingea din viaţă scriitorul și filozoful Iluminismului francez, Voltaire - spiritul cel mai înalt al epocii sale, pe doctrina căruia s-a fundamentat Revoluția din 1789.

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

25
/05
/17

În 1977, nimeni auzise despre săbii laser, jedi sau bikini de cupru, și oamenii nu se salutau încă cu formula ''Forța fie cu tine''. Însă, lucrurile erau pe cale să se schimbe - George Lucas, un tânăr regizor de 33 de ani, pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag. În urmă cu 40 de ani, într-o zi de 25 mai (1977) avea loc loc premiera filmului Războiul stelelor, în regia lui George Lucas, una dintre cele mai de succes pelicule din istorie.

19
/05
/17

Într-o zi de 19 mai se năștea actorul italian Michele Placido (71 de ani, astăzi), cunoscut publicului din România din popularul serial de la începutul anilor 90 "Caracatița", în care a interpretat rolul comisarului Corrado Cattani. Tot într-o zi de 19 mai, sculptorul și profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik a creat cubul care astăzi îi poartă numele.

15
/05
/17

Într-o zi de 15 mai se nășteau Nicolae Grigorescu, unul dintre cei mai valoroși pictori români și scriitorul rus Mihail Bulgakov, autorul romanului Maestrul și Margareta. Și tot într-o zi de 15 mai Mickey Mouse și Minnie Mouse apăreau pentru prima dată împreună în producția "Plane Crazy".

13
/05
/17

Într-o zi de 13 mai se stingeau din viaţă Colea Răutu, unul dintre cei mai apreciaţi şi longevivi actori români, și actorul american Gary Cooper. Tot într-o zi de 13 mai se nășteau Elvira Godeanu, Ludovic Spiess, Dinu Manolache, Oana Sârbu, Harvey Keitel, Stevie Wonder, Johnny Logan și Robert Pattinson.