Campania „Artiști pentru artiști ucraineni”
https://www.ziarulmetropolis.ro/campania-artisti-pentru-artisti-ucraineni/

Uniunea Teatrală din România, în parteneriat cu Worldwide Reading Project şi CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore iniţiază Campania umanitară Artişti români pentru artişti ucraineni, proiect de strângere de fonduri care se va desfăşura în perioada 16 mai – 15 iunie.

Un articol de Petre Ivan|10 mai 2022

În urma propunerii UNITER, 46 instituții culturale de stat și independente au răspuns favorabil apelului de a fi împreună, prin teatru, pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene. Și modalități noi de implicare continuă să sosească!

Ne-am bucurat și am acceptat cu toată deschiderea ca și colegii din Republica Moldova să fie alături de noi în acest demers de suflet.

În perioada 16 mai – 15 iunie instituțiile de cultură din România și Republica Moldova vor organiza spectacole lectură pe baza a 10 texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina (Andrii Bondarenko, Elena Astasieva, Igor Biliț, Irina Gareț, Liudmila Timoșenko, Maxim Kurocikin, Natalia Blok, Natalia Vorojbit, Oksana Savcenko, Tetiana Kițenko), în traducerea Ralucăi Rădulescu sau vor programa spectacole din repertoriul propriu, donând încasările. Miza este aceeași: sprijin financiar pentru artiștii ucraineni care trec acum prin momente teribile.

 

Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări
se pot vira în contul special deschis de Asociația UNITER

Fondul de Solidaritate Teatrală

RO22RNCB0072049712860086 BCR SECTOR 1

Împreună pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene.

Le mulțumim autorilor acestor texte pentru că au avut curajul să vorbească despre experiența personală a războiului și suntem alături de ei!

 

Detalii despre programul spectacolelor din campanie veți găsi în curând pe site-ul www.uniter.ro, pe site-urile teatrelor partenere și pe www.mystage.ro.

 

Mulțumim tuturor pentru entuziasm și disponibilitate!

 

Instituțiile partenere:

Fundația Calea Griviței și Festivalul Undercloud

Muzeul Național al Literaturii Române București

Muzeul Național al Literaturii Române Iași

Opera Comică pentru Copii București

Radio România Cultural

Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe

Teatrul Bulandra București

Teatrul „Elvira Godeanu” Târgu Jiu

Teatrul „Ion Creangă” București

Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Teatrul „Regina Maria” Oradea

Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe

Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești

Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Teatrul de Animație Țăndărică București

Teatrul de Artă București

Teatrul de Comedie București

Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” București

Teatrul de Stat Constanța

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Teatrul Evreiesc de Stat București

Teatrul Excelsior București

Teatrul German de Stat Timișoara

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Teatrul Municipal „Csíki Játékszín” Miercurea Ciuc

Teatrul Municipal Baia Mare și Asociația Culturală ATELIER ’92

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“

Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”

Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Tompa Miklós”

Teatrul Nottara București

Teatrul Odeon București

Teatrul pentru copii şi tineret „Ariel” Târgu-Mureș

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” Craiova

Teatrul pentru Copii și Tineret Gong Sibiu

Teatrul de păpuși „Puck” Cluj-Napoca

Teatrul „Stela Popescu” București

Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Teatrul Național „Eugen Ionesco” din Chișinău, Republica Moldova

Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău, Republica Moldova

Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” Chișinău, Republica Moldova

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.