“Când dragostea poartă pâslari” în regia lui Michele Modesto Casarin: Premieră la Teatrul Masca
https://www.ziarulmetropolis.ro/cand-dragostea-poarta-paslari-in-regia-lui-michele-modesto-casarin-premiera-la-teatrul-masca/

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, “Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca. Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii […]

Un articol de |11 octombrie 2012

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, “Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca.

Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii într-o călătorie în Italia sfârşitului de secol al XVI-lea, într-un univers plin de culoare şi umor, se arată într-un comunicat.

“‘Când dragostea poartă pâslari’ este un spectacol de commedia dell’arte care conţine toate ingredientele necesare pentru a distra, a captiva şi a seduce publicul de toate vârstele. Aşa că, dragi spectatori, veniţi şi distraţi-vă. Spectacolul e pe cale să înceapă…”, este invitaţia lui Michele Modesto Casarin, potrivit comunicatului citat.

Textele au fost create pornind de la caracteristicile fiecărui actor, amintind astfel de începuturile commediei dell´arte, când aceştia se specializau pe o anumită tipologie şi imprimau personajelor nota personală.

“Colaborarea dintre Teatrul Masca şi un regizor laureat al Leului de Aur de la Veneţia, începută acum 3 ani, a devenit o constantă şi a atras publicul bucureştean. Jocul fabulos al actorilor, scenele inedite de travesti interpretate cu aplomb şi mult sarcasm de Anamaria Pîslaru şi Dora Iftode, replicile memorabile din Shakespeare, Moliere şi Goldoni sunt ingredientele unei comedii savuroase care poartă amprenta unui mare regizor, dar şi a unor actori talentaţi”, declară Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, citat în comunicat.

Cunoscutul regizor italian Michele Modesto Casarin este la a cincea colaborare cu Teatrul Masca, după “Gemenii”, “Îndrăgostiţii”, “Regele cerb” şi “Venexia”.

Biletele pot fi achiziţionate de la sediul Teatrului Masca sau prin reţeaua Eventim.ro.

 

Sursa: Agerpres

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.

27
/11
/20

Caleido, festivalul multicultural de arte performative, lansează trei producții proprii de teatru și performance. „Libretto Impostura”, „Bildungswoman” și „Domnișoara Iulia” vor putea fi vizionate live, în format spectacol-lectură online, pe 28 și 29 noiembrie, respectiv 2 decembrie, de la ora 18:30.

24
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat în România de Transilvania Film pe platforma TIFF Unlimited, filmul „Dama de cupă” („Queen of Hearts”, 2019), al regizoarei daneze cu origini egiptene May el-Toukhy, impresionează prin interpretarea actriţei Trine Dyrholm, care joacă o avocată ce începe o aventură cu fiul său vitreg de nici 18 ani.

Pagina 11 din 942« Prima...910111213...203040...Ultima »