„Când dragostea poartă pâslari” în regia lui Michele Modesto Casarin: Premieră la Teatrul Masca
https://www.ziarulmetropolis.ro/cand-dragostea-poarta-paslari-in-regia-lui-michele-modesto-casarin-premiera-la-teatrul-masca/

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, „Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca. Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii […]

Un articol de |11 octombrie 2012

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, „Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca.

Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii într-o călătorie în Italia sfârşitului de secol al XVI-lea, într-un univers plin de culoare şi umor, se arată într-un comunicat.

„‘Când dragostea poartă pâslari’ este un spectacol de commedia dell’arte care conţine toate ingredientele necesare pentru a distra, a captiva şi a seduce publicul de toate vârstele. Aşa că, dragi spectatori, veniţi şi distraţi-vă. Spectacolul e pe cale să înceapă…”, este invitaţia lui Michele Modesto Casarin, potrivit comunicatului citat.

Textele au fost create pornind de la caracteristicile fiecărui actor, amintind astfel de începuturile commediei dell´arte, când aceştia se specializau pe o anumită tipologie şi imprimau personajelor nota personală.

„Colaborarea dintre Teatrul Masca şi un regizor laureat al Leului de Aur de la Veneţia, începută acum 3 ani, a devenit o constantă şi a atras publicul bucureştean. Jocul fabulos al actorilor, scenele inedite de travesti interpretate cu aplomb şi mult sarcasm de Anamaria Pîslaru şi Dora Iftode, replicile memorabile din Shakespeare, Moliere şi Goldoni sunt ingredientele unei comedii savuroase care poartă amprenta unui mare regizor, dar şi a unor actori talentaţi”, declară Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, citat în comunicat.

Cunoscutul regizor italian Michele Modesto Casarin este la a cincea colaborare cu Teatrul Masca, după „Gemenii”, „Îndrăgostiţii”, „Regele cerb” şi „Venexia”.

Biletele pot fi achiziţionate de la sediul Teatrului Masca sau prin reţeaua Eventim.ro.

 

Sursa: Agerpres

11
/10
/23

Toamnă cu surprize de la Teatrul Apropo: nu mai puțin de șapte comedii, dintre care două în premieră îi așteaptă pe bucureșteni atât la Teatrul Apropo – sala din Pipera, cât și în noul spațiu al teatrului, de la Cinema Europa.

11
/10
/23

„Eu cred încă în catharsis”, a spus Thomas Ostermeier în cadrul unei întâlniri care a avut loc la București, cu prilejul prezentării spectacolului „O istorie a violenței”, în cadrul X-FEST, organizat de Teatrul Excelsior.

10
/10
/23

Teatrul de Balet Sibiu a prezentat în weekend, spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”, coregrafia Marcello Algeri, asistent coregrafie Sabrina Rinaldi, pe scena Festivalului Internațional de Balet Siracusa, Italia, festival ajuns anul acesta la ediția cu numărul 32.

10
/10
/23

Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani va juca trei spectacole la Chișinău, între 13-15 octombrie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru FESTIS, organizat de Teatrul Național „Satiricus – I.L. Caragiale”.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.