„Când dragostea poartă pâslari” în regia lui Michele Modesto Casarin: Premieră la Teatrul Masca
https://www.ziarulmetropolis.ro/cand-dragostea-poarta-paslari-in-regia-lui-michele-modesto-casarin-premiera-la-teatrul-masca/

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, „Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca. Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii […]

Un articol de |11 octombrie 2012

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, „Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca.

Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii într-o călătorie în Italia sfârşitului de secol al XVI-lea, într-un univers plin de culoare şi umor, se arată într-un comunicat.

„‘Când dragostea poartă pâslari’ este un spectacol de commedia dell’arte care conţine toate ingredientele necesare pentru a distra, a captiva şi a seduce publicul de toate vârstele. Aşa că, dragi spectatori, veniţi şi distraţi-vă. Spectacolul e pe cale să înceapă…”, este invitaţia lui Michele Modesto Casarin, potrivit comunicatului citat.

Textele au fost create pornind de la caracteristicile fiecărui actor, amintind astfel de începuturile commediei dell´arte, când aceştia se specializau pe o anumită tipologie şi imprimau personajelor nota personală.

„Colaborarea dintre Teatrul Masca şi un regizor laureat al Leului de Aur de la Veneţia, începută acum 3 ani, a devenit o constantă şi a atras publicul bucureştean. Jocul fabulos al actorilor, scenele inedite de travesti interpretate cu aplomb şi mult sarcasm de Anamaria Pîslaru şi Dora Iftode, replicile memorabile din Shakespeare, Moliere şi Goldoni sunt ingredientele unei comedii savuroase care poartă amprenta unui mare regizor, dar şi a unor actori talentaţi”, declară Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, citat în comunicat.

Cunoscutul regizor italian Michele Modesto Casarin este la a cincea colaborare cu Teatrul Masca, după „Gemenii”, „Îndrăgostiţii”, „Regele cerb” şi „Venexia”.

Biletele pot fi achiziţionate de la sediul Teatrului Masca sau prin reţeaua Eventim.ro.

 

Sursa: Agerpres

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.

28
/08
/23

Dacă vă întrebați cum să vă distrați în ultimele zile de vacanță, am o veste bună pentru voi: BIAF Kids este locul pe care nu trebuie să-l ratați! BIAF Kids este un eveniment special unde puteti să descoperiți magia cărților, a filmelor și a teatrului, într-un cadru plin de culoare și veselie.

28
/08
/23

Spectacolul „Balena“, de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac, va deschide stagiunea la Teatrul Tineretului Metropolis cu două reprezentații, programate pe 15 și pe 16 septembrie, de la ora 19.00. Biletele se vând repede, așa că vă invităm să vă ocupați încă de pe acum locul în sală. Cu această ocazie puteți naviga și pe noul site al teatrului, care are un design nou, intuitiv și funcțional.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Finalul verii aduce cu el primele vești despre poveștile care se întorc pe scenă începând cu luna septembrie. Câteva dintre titlurile care au devenit sinonime cu emoțiile intense și revelațiile trăite în sala de spectacole și-au confirmat prezența în programul unteatru la început de stagiune. Tot ce-i minunat în lume, în regia lui Nicolae Constantin Tănase și Efecte secundare, un spectacol semnat de Vlad Bălan, se numără printre producțiile pe care spectatorii din București le vor putea vedea la unteatru în următoarea perioadă