„Când dragostea poartă pâslari” în regia lui Michele Modesto Casarin: Premieră la Teatrul Masca
https://www.ziarulmetropolis.ro/cand-dragostea-poarta-paslari-in-regia-lui-michele-modesto-casarin-premiera-la-teatrul-masca/

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, „Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca. Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii […]

Un articol de |11 octombrie 2012

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, „Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca.

Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii într-o călătorie în Italia sfârşitului de secol al XVI-lea, într-un univers plin de culoare şi umor, se arată într-un comunicat.

„‘Când dragostea poartă pâslari’ este un spectacol de commedia dell’arte care conţine toate ingredientele necesare pentru a distra, a captiva şi a seduce publicul de toate vârstele. Aşa că, dragi spectatori, veniţi şi distraţi-vă. Spectacolul e pe cale să înceapă…”, este invitaţia lui Michele Modesto Casarin, potrivit comunicatului citat.

Textele au fost create pornind de la caracteristicile fiecărui actor, amintind astfel de începuturile commediei dell´arte, când aceştia se specializau pe o anumită tipologie şi imprimau personajelor nota personală.

„Colaborarea dintre Teatrul Masca şi un regizor laureat al Leului de Aur de la Veneţia, începută acum 3 ani, a devenit o constantă şi a atras publicul bucureştean. Jocul fabulos al actorilor, scenele inedite de travesti interpretate cu aplomb şi mult sarcasm de Anamaria Pîslaru şi Dora Iftode, replicile memorabile din Shakespeare, Moliere şi Goldoni sunt ingredientele unei comedii savuroase care poartă amprenta unui mare regizor, dar şi a unor actori talentaţi”, declară Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, citat în comunicat.

Cunoscutul regizor italian Michele Modesto Casarin este la a cincea colaborare cu Teatrul Masca, după „Gemenii”, „Îndrăgostiţii”, „Regele cerb” şi „Venexia”.

Biletele pot fi achiziţionate de la sediul Teatrului Masca sau prin reţeaua Eventim.ro.

 

Sursa: Agerpres

24
/05
/23

Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“, rezultat în urma atelierelor de autocunoaștere prin scris. Evenimentul este programat vineri, pe 26 mai 2023, de la ora 19.00, la Sala de festivități a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” București. Regizoarea Iulia Rugină semnează montarea, iar trupa de tineri artiști, textul. Intrarea este liberă.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Trupa de actori supraviețuitori ai Teatrului din Mariupol, bombardat de invadatorii ruşi, este invitata specială a celei de a XI-a ediții a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, în perioada 3 – 11 iunie 2023. Aici vor prezenta pe 10 iunie, drama „Strigătul Națiunii”.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.