Când luna era și ea nemuritoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/cand-luna-era-si-ea-nemuritoare/

Se joacă la Unteatru spectacolul „Vârstele lunii” după o piesă scrisă de Sam Shepard. În regia lui Toma Dănilă. Cu Constantin Cojocaru (Byron) şi Gelu Niţu (Ames).

Un articol de Andrei Crăciun|6 martie 2018

M-am întâlnit foarte târziu cu un text scris de Sam Shepard. Nici măcar nu s-a întâmplat la teatru.

Eram în Bruxelles și asistam la cursul de literatură comparată al unui profesor spaniol. Folosea un text de Sam Shepard pentru a face o demonstrație: și în zece rânduri se poate spune o poveste grozavă într-o manieră clasică.

O manieră clasică de a spune o poveste: un erou își dorește ceva, întreprinde ceva pentru a obține ceea ce își dorește, se lovește de obstacole, învinge sau pierde – nu mai are importanță.

Personajul lui Sam Shepard își dorea un zâmbet nou, ca al unei vedete. Nu îl va obține și se va întoarce la fața mea goală. M-a încântat demonstrația profesorului spaniol și m-a urmărit multă vreme expresia aceasta: fața mea goală.

Mi-am propus, întors la București, să caut spectacole după piese scrise de Sam Shepard, dar m-am luat cu supraviețuirea și nu am mai căutat.

Vârstele lunii e primul Sam Shepard pe care îl văd. E și primul spectacol regizat de Toma Dănilă pe care îl văd. Cred că a avut loc o întâlnire potrivită: Dănilă îl înțelege pe Shepard până la nuanță. A regizat cu conștiința că face într-adevăr ceva important, ceva care să conteze. Acesta nu e un spectacol făcut pentru bani sau alte iluzii. Acesta este cu adevărat un spectacol făcut pentru o credință: credința că teatrul poate schimba ceva într-o inimă de om.

Vârstele lunii spune o istorie aparent banală: avem doi bărbați care au mai mult trecut decât viitor, un spațiu incert din care nu se poate ieși decât privind înspre cer, multe amintiri și regrete…

Unul dintre ei (personajul lui Gelu Nițu) și-a înșelat soția și îi cere prietenului său să străbată țara întreagă pentru a-i fi alături aici, la capătul acesta al pământului, la capătul acesta al vieții.

Toma Dănilă l-a citit cum trebuie pe Sam Shepard: Vârstele lunii spune, iată, o istorie minunată despre prietenia între bărbați. E de presupus că aceasta întâmplare – prietenia între bărbați – este eternă. Că a fost experimentată din cele mai vechi timpuri și că așa va fi întotdeauna. Va fi?

Cât mai valorează o prietenie?

Sam Shepard a scris un text profund, răscolitor, care te întreabă, de fapt, la fiecare replică: tu câte parale mai dai pe prietenie?

Iar acesta e unul dintre cele mai frumoase texte de teatru care se joacă în orașul București. Te lasă să te amăgești, te doare și – la sfârșit – când îți cauți zâmbetul găsești vechea ta față goală.

Actorii te lasă și ei cu sentimentul că participi la ceva însemnat, fără de care nu se poate.

Domnii Nițu și Cojocaru știu, de asemenea, ceea ce joacă. Și e limpede că dincolo de uriașa lor experiență în teatru au o experiență deloc mai prejos în realitate.

Nașterea, viața și pierderea unei prietenii nu le sunt străine și dincolo de scenă. Fiind sinceri, jucând cu tot bagajul lor emoțional, sunt puternici.

Vârstele lunii este, de aceea, unul dintre acele spectacole tot mai rare astăzi, care nu se pot uita. Da, ceva care nu se poate uita. Așa cum sunt și nopțile verilor acelea de demult, când toți eram tineri și cerul era fără nori și luna era și ea nemuritoare.

Vârstele lunii spune o istorie aparent banală: avem doi bărbați care au mai mult trecut decât viitor, un spațiu incert din care nu se poate ieși decât privind înspre cer.

07
/11
/13

Adele: Capitolele 1 și 2 (La Vie d'Adèle: titlul original, Blue Is The Warmest Color, titlul în limba engleză), câştigătorul Palme d’Or 2013, a stârnit o serie de controverse încă de la terminarea filmărilor, având în vedere subiectul, relaţia dintre două adolescente.

06
/11
/13

CRONICĂ DE TEATRU „Deseori neobservat” ne vorbeşte despre desfigurarea fiinţei sub apăsarea uneia dintre cele mai mari nedreptăţi din istoria umanităţii. Tragedia este pusă în scenă atent şi mascată cu tandreţe de o meditaţie asupra vieţii.

06
/11
/13

Teatrul Metropolis din Bucureşti, condus de George Ivaşcu, a împlinit pe 1 noiembrie şase ani de existenţă. Publicul este cel care a menţinut viu teatrul, în toţi aceşti ani, şi a scris, alături de creatori, o mare poveste de succes. Pentru a marca sărbătoarea pe care o traversează, Teatrul Metropolis îi va premia pe spectatorii săi cu 6 invitaţii duble, la mai multe spectacole din repertoriul curent, pe tot parcursul lunii noiembrie.

06
/11
/13

Cele două reprezentaţii ale concertului Bellissimi, desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, vor avea loc vineri, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex şi duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni.

06
/11
/13

În urma întâlnirii de ieri de la Godot, care marca şi deschiderea Festivalului Naţional de Teatru Independent, am putut să-mi fac şi eu o idee despre ce cred că înseamnă pentru mine această sintagmă de teatru independent şi am decis să mă retrag din această categorie atunci când vorbesc despre creaţiile proprii.