Când PISICA VERDE urcă pe scenă
https://www.ziarulmetropolis.ro/cand-pisica-verde-urca-pe-scena/

Teatrul Metropolis din strada Mihai Eminescu 89 a găzduit vineri, 9 iunie, în Sala Centenar, spectacolul „Pisica verde” după Elise Wilk, prezentat de elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” în cadrul Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureştean.

Un articol de Alina Vîlcan|10 iunie 2022

Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean, desfășurat între 6 și 10 iunie, și-a propus să promoveze fenomenul teatral în rândul tinerilor, punând față în față trupe de elevi din liceele bucureștene cu profesioniști de la teatrele Mic, Metropolis, Bulandra, Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor.

Vineri, 9 mai, la orele 17.00, în Sala Centenar a Teatrului Metropolis, nu mai găseai niciun loc. Spectacolul „Pisica verde” după Elise Wilk”, prezentat de elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu”, s-a jucat într-o sală arhiplină și într-o atmosferă încărcată de efervescența tinereții.

Ți-ai imaginat vreodată o pisică verde?”, iată fraza care te introduce într-o fermecătoare poveste, centrată în jurul misterului provocat de dispariția Biancăi, o elevă de clasa a X-a, văzută ultima dată în clubul President.

Construită din monologuri care se succed alert, oferind spectacolului o dinamică atrăgătoare, „Pisica verde” semnată de Elise Wilk este o piesă antrenantă, cu care tinerii actori amatori de la Colegiului Național „Mihai Eminescu” au oferit publicului o seară plină de magie și de energie molipsitoare.

Într-un decor minimalist, în care se regăseau numai un scaun și o canapea cu două perne decorative, iar pentru o pată de culoare căciula roșie, pierdută, a protagonistei, fiecare dintre personaje a venit și a revenit în fața publicului într-o manieră convingătoare, fără ezitări, reușind cu ușurință să fure spectatorul din realitate pentru a-l transpune în seara aceea de sâmbătă, în care Bianca a fost văzută pentru ultima dată. „Fata asta avea pe ea un tricou cu o pisică verde.”

Cei prezenți în sală au fost purtați astfel în lumea acelor tineri de 16 ani, vulnerabili, neglijați de părinți, atrași de clubbing, care își trăiesc primele iubiri, visează, se ignoră, se împrietenesc, greșesc. Cineva dispare. Ceilalți merg mai departe. Dar cum? Și unde a dispărut adolescenta de 16 ani de lângă ei? Și unde se duc oamenii atunci când mor? Dar hamsterii?

Trupa de teatru a Colegiului Național „Mihai Eminescu” a știut să surprindă atât gradația care însoțește conflictul piesei, cât și poezia textului, venind în fața publicului deopotrivă cu naturalețe și cu o abordare atentă, în care niciun detaliu nu a fost lăsat la voia întâmplării și nicio clipă spectacolul nu și-a pierdut din intensitate.

Salutăm pe această cale montarea piesei „Pisica verde” de către elevii Colegiului „Eminescu” și sperăm să vedem spectacolul lor și pe alte scene, din București și nu numai, Timp de o oră i-am urmărit cu senzația că viitorul teatrului autohton sună promițător, ceea ce nu e deloc puțin.

Mai multe detalii despre Festivalul Vocea Teatrului Bucureștean și despre spectacolele din cadrul evenimentului jucate la Teatrul Metropolis, aici.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.

28
/07
/22

Din Istanbulul marginalilor magistral creionat de Elif Shafak, pe o insulă grecească, unde regizorul Billy Wilder lucrează și își rememorează destinul, și până la malul Adriaticii, unde două surori înfruntă viața cum pot mai bine, vă invităm într-o călătorie livrescă menită să vă inspire în alegerea lecturilor pentru vara aceasta.

28
/07
/22

Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.

27
/07
/22

Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de Film de la Veneţia a adunat şi în acest an, în competiţie sau în afara ei, multe nume mari ale cinematografiei mondiale: de la Darren Aronofsky, Alejandro G. Inarritu şi Jafar Panahi, la Paul Schrader, Sergei Loznitsa, Oliver Stone şi Lars von Trier.