„Canibal” & „În ordinea dispariției”. Demoni
https://www.ziarulmetropolis.ro/canibal-in-ordinea-disparitiei-demoni/

CRONICĂ DE FILM. Producţia spaniolă „Canibal” are un schelet narativ arhetipal, cu inflexiuni de indie american, peste care este turnat un ambalaj de film european de festival. Filmul norvegian „În ordinea dispariţiei” este o reconfortantă comedie neagră pe un fundal de nămeţi nordici stropiţi pe alocuri cu sângele răzbunării.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 Iulie 2014

„Canibal” este „povestea de dragoste a unui demon”. Inclusă în materialele de prezentare, propoziția rezumă fidel și fără rest filmul spaniolului Manuel Martin Cuenca, o operă cinematografică mult mai puțin opacă decât se străduiește să fie.

Prezentat la diverse festivaluri și premiat pentru imagine și plurinominalizat la Goya (inclusiv pentru dublul rol al tinerei actrițe românce Olimpia Melinte), „Canibal” este, în esență, un (pseudo)thriller minimalist.
Firul narativ este îndatorat unui film de gen tipic – în regiunea spaniolă Granada, un croitor singur, extrem de meticulos și calculat, are o pasiune pentru carnea tinerelor frumoase, pe care le vânează de fiecare dată când i se golește congelatorul. O astfel de carne, bine friptă și însoțită de un pahar de vin, pare singura sa mâncare. Asta e partea aparent scandaloasă.

Continuarea mult mai convențională (cu posibile trimiteri chiar spre basmul „Frumoasa și Bestia”) este interacțiunea croitorulului-canibal Carlos (interpretat de Antonio de la Torre, cunoscut de la Pedro Almodovar și Alex de la Iglesia, printre alții) cu o misterioară tânără din România, Alexandra, și, ulterior, mai ales cu sora geamănă a acesteia, Nina, ambele jucate, cu nuanțe remarcabile, de Olimpia Melinte.
La nivel formal, Cuenca apelează la multe cadre fixe, la elipse, la puține explicații, la dialoguri minimale și la un joc actoricesc reținut, în special în cazul experimentatului Antonio de la Torre. Toate acestea fac din „Canibal” un ușor de recunoscut film arthouse.

Spaniolul aruncă hainele estetice ale unui film european de festival pe scheletul narativ al unui indie american. Cuenca și directorul său de imagine (Pau Esteve Birba) caută o anumită picturalitate a cadrelor, o scoatere a poveștii din timp și o trecere a ei în arhetip.

Spaniolul nu reușește din păcate să-și ducă până la capăt mizele. „Canibal” nu este nici thriller care să te șocheze, nici povestea de neuitat a transfigurării unui demon prin iubire și nici cronica acid-bunueliană a unei societăți care naște monștri, așa cum este sugerat în unele momente. Cuenca etalează totuși un rafinat stil vizual, pândit însă de pericolul sterilității.

„Canibal” este distribuit de Transilvania Film și va intra în cinematografe din 11 iulie.

Rating: ●●●○○

in ordinea disparitiei

Regizat de norvegianul Hans Petter Moland, „În ordinea dispariției” sau, dacă vă este mai ușor, „Kraftidioten” este o reconfortantă comedie neagră în care actorul fetiș al danezului Lars von Trier, suedezul Stellan Skarsgard, joacă rolul unui cetățean model dintr-o comunitate izolată, pus pe răzbunarea fiului său ucis de către mafie. Totul într-un peisaj norvegian copleșit de nămeți.

Și cum unde există o grupare mafiotă mai e loc și de o altă grupare mafiotă, povestea degenerează într-o confruntare între gangsterii locali, conduși de un vegetarian cinic și ridicol, și gangsterii sârbi instalați cine știe cum în peisaj, al căror lider este un bătrân interpretat de Bruno Ganz.
Prins între ei este Nils (Skarskard), șoferul unui gigantic utilaj de deszăpezire de care se folosește în a se descotorosi de membri ai mafiei.

Proiectat în competiția din acest an la Festivalul de la Berlin, „În ordinea dispariției” este o semi-parodie a filmelor cu gangsteri. Dar mai ales o satiră care își alege ca ținte câteva din clișeele vehiculate despre o societate nordică precum cea norvegiană (cel puțin până la cazul Breivik): statul asistență, mersul fără greșeală al lucrurilor, rezistența la influențe etnice străine, presupusa lipsă a criminalității.

Moland păstrează convenția thriller-ului răzbunării, pe care o îndulcește serios cu gaguri și pastile de umor negru, ce merg de la ridiculizarea (chiar neortodoxă) a unor personaje și până la construcția mizanscenei, folosind din plin peisajul de iarnă.

Rating: ●●●○○

„În ordinea dispariției” este distribuit de Independența Film și va intra în cinematografe din 18 iulie.

Foto Canibal și În ordinea dispariției: captură film

05
/12
/18

"Amintirile nu aparţin numai trecutului. Ele ne determină viitorul." - Jeff Bridges. Câștigător al unui Oscar în 2010, pentru prestația din “Crazy Heart”, actorul american Jeff Bridges a împlinit, ieri, 69 de ani. 

05
/12
/18

În premieră la Digi Life (6 decembrie, ora 21:00), „Martorul 248”, un documentar despre dreptul la educație - În România, abandonul școlar este îngrijorător, iar în lipsa experiențelor de învățare adecvate, copiii din zonele sărace  rămân captivi în mediul familial marcat de privațiuni, ostil dezvoltării lor. Copiii din zonele cele mai sărace încep școala fără noțiuni de bază, cum ar fi abilitatea de a identifica cifrele sau culorile.

05
/12
/18

Tânărul critic de film Victor Morozov, care studiază în Franţa, scrie despre cinema-ul unuia din cei mai interesanţi regizori francezi ai momentului, Mikhaël Hers, prea puţin cunoscut în România.

04
/12
/18

ANALIZĂ Deși doar câteva își găsesc loc în sălile de cinema, în distribuții limitate care adună cel mult două mii de spectatori, documentarele românești merită o mai mare atenție. Este un cinema interesat în special de personaje carismatice, cu vieți ieșite din comun, și mai puțin de realități sociale sau politice.

03
/12
/18

A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, manifestare devenită o tradiție a UNATC „I.L.Caragiale”, va debuta pe 4 decembrie, ora 19:00, Sala Atelier din cadrul UNATC. Intrarea este gratuită.

01
/12
/18

Cea de-a 12-a și ultima ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc în perioada 14-17 decembrie, la Cinema Muzeul Țăranului din București, și marchează încheierea unui capitol important din povestea filmului românesc.

30
/11
/18

„Apostolul Bologa”, realizat de TVR prin Casa de Producție şi regizat de Dominic Dembinski, are premiera la TVR1 astăzi, 30 noiembrie, de la la 18.10. Următoarele difuzări sunt la TVRM, pe 15 decembrie, ora 22.00, şi TVRi, pe 16 decembrie, ora 23.00. Producţia va fi difuzată cu subtitrare în limba română, putând astfel să fie accesibilă şi persoanelor cu deficienţe de auz.

27
/11
/18

Cine Europa prezintă o comedie perfectă de sărbători pentru întreaga familie! Pe 6 decembrie, special de Moș Nicolae, se vor ține proiecții în avanpremieră în majoritatea cinematografelor! Filmul poate fi vizionat din 7 decembrie în cinematografele din România dublat sau subtitrat în limba română, iar în unele orașe chiar și dublat în limba maghiară.

26
/11
/18

Cinesseur despre Bertolucci: Zicea Truffaut, prin '75: "Astăzi, un regizor trebuie să admită ideea că munca sa va fi judecată, eventual, de cineva care nu a văzut niciodată un film de Murnau".  După aproape 20 de ani, Bertolucci îi prelua vorbele și completa: "Am ajuns să fim judecați de oameni care nu au văzut niciun film de Truffaut"

26
/11
/18

Cineastul italian Bernardo Bertolucci a murit, în dimineaţa zilei de luni, la Roma, la vârsta de 77 de ani, din cauza unui cancer, potrivit agentei lui, Flavia Schiavi. Considerat unul dintre giganții cinematografiei, Bertolucci a fost recompensat cu două premii Oscar, dar şi cu un Palme d'Or onorific.

26
/11
/18

Prima ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe luni la București cu proiecția în premieră în România a multipremiatului film „Wajib – Invitație la nuntă” (2017), regizat de Annemarie Jacir. Festivalul are loc între 26 și 28 noiembrie la Cinema PRO din București.

25
/11
/18

CRONICĂ DE FILM Scris împreună cu Lia Bugnar, „Moon Hotel Kabul” (2018), noul film al regizoarei Anca Damian, are în centru un jurnalist, jucat de Florin Piersic Jr., pus în situaţia de a-şi reconsidera viaţa după moartea suspectă a unei traducătoare din România pe care o întâlneşte în Afganistan.

Page 3 of 22612345...102030...Last »