„Cap și pajură”. Agonie ★
https://www.ziarulmetropolis.ro/cap-si-pajura-agonie-%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM O butadă zice că, pentru un regizor, al doilea film e adevăratul test. După „Lumea e a mea” (2015), un debut proaspăt şi plin de energie, Nicolae Constantin Tănase revine cu „Cap şi pajură”, un film plat, lipsit de curaj şi de fantezie, în ciuda unei premise bune.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 Mai 2019

Ideea avea potențial, mai ales că promitea o altă formă de distanțare de realismul Noului Cinema Românesc. O distanțare de care tânărul regizor Nicolae Constantin Tănase se dovedise capabil în „Lumea e a mea” (2015), care la momentul apariției fusese, probabil, cea mai sinceră și mai directă plonjare în universul dur al adolescenților din cinema-ul românesc post-2000.

A fost un debut în care stilul – un amestec de naturalism, impresionism și scurte momente de estetică de videoclip – reflecta foarte bine temperamentul nonconformist al protagonistei și mediul său. Și chiar dacă scenariul urma destule căi bătătorite, filmul avea o prospețime care a fost lăudată, pe bună dreptate.

Scris împreună cu scenarista Raluca Mănescu, „Cap și pajură” este un film intimist, care urmărește agonia de o zi, singur în apartament, a unui tânăr, Laurențiu (Alex Călin), lovit puternic în cap cu o sticlă cu o noapte în urmă, într-o încăierare într-un club de manele.

Motivul disputei îl putem doar intui, fiind dezvăluit abia la final, când pe generic rulează incidentul real, tragicomic, întâmplat undeva în Bacău, așa cum a fost el relatat într-o știre de televiziune.

Premisa este o simplă anecdotă, aparent fără o miză dramaturgică majoră. Însă asta nu era, în sine, o problemă, dacă scenariul și regia ar fi avut îndrăzneala de a intra și mai mult decât una-două secvențe impresioniste, sprijinite de o muzică extra-diegetică potrivită, în mintea acestui protagonist tot mai tulburat, căruia realitatea îi scapă de sub control.

Cu atât mai mult cu cât pariul estetic al filmului părea să fie redarea degradării psihice și fizice a acestui tânăr rănit grav la cap și care a refuzat spitalizarea.

De aceea, e de neînțeles alegerea lui Nicolae Constantin Tănase pentru cadre lungi, pe alocuri planuri-secvență, în care protagonistul este urmărit cu răceală, cu distanță, în câteva activități din ceea ce pare rutina sa (de la discuții fragmentate la telefon și până la o scenă de masturbare în fața laptopului pe care rulează filme porno).

Sunt momente banale, fără forță, fără inventivitate, fără capacitatea de a implica spectatorul – nici emoțional, nici estetic. De ce mi-ar păsa de acest personaj? În fond, nu știm mai nimic despre el și îl vedem puțin la început în timpul unei partide de sex cu o prietenă (Iulia Ciochină) în toaleta unui club de manele, unde va avea loc imediat și tragicul incident.

Momentul de pe ringul de dans, care culminează cu lovitura pe care o primește Laurențiu, este redat printr-o secvență nejustificat de lungă, de câteva minute bune (dar cu unele aparente elipse), în care aparatul de filmat împrumută perspectiva unei camere de supraveghere ce înregistrează dintr-un colț, nediscriminatoriu, toată mișcarea personajelor, în centrul cărora se află protagonistul.

Însă în locul unui eventual suspans dat de așteptarea că ceva important se va întâmpla, se instalează destul de rapid dezinteresul, pe care nu îl poate răsturna nici comicul vag al ideii de a repeta cu insistență aceeași manea, „Cap și pajură”.

În apartament, când starea lui Laurențiu începe să se înrăutățească, există un bun moment în care aparatul de filmat se destabilizează, apropiindu-se de personaj, și în care decupajul și coloana sonoră redau intensitatea suferinței, cu o ușoară tușă comică ce presupune alternarea prin montaj a chipului marcat de durere al tânărului și impasibilitatea broaștei sale țestoase, ceea ce aduce puține deriziune în dramatismul evenimentelor.

O astfel de scenă face și mai regretabilă lipsa de imaginație și de ambiție de până atunci, la fel cum tonul ironic neașteptat – și binevenit – din finalul care trasează legătura cu obsesia pentru manele din debut a protagonistului nu mai poate salva nimic dintr-un film fără busolă.

„Cap și pajură” a intrat în cinematografe la 10 mai.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

Page 1 of 25012345...102030...Last »