„Cap și pajură”. Agonie ★
https://www.ziarulmetropolis.ro/cap-si-pajura-agonie-%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM O butadă zice că, pentru un regizor, al doilea film e adevăratul test. După „Lumea e a mea” (2015), un debut proaspăt şi plin de energie, Nicolae Constantin Tănase revine cu „Cap şi pajură”, un film plat, lipsit de curaj şi de fantezie, în ciuda unei premise bune.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 mai 2019

Ideea avea potențial, mai ales că promitea o altă formă de distanțare de realismul Noului Cinema Românesc. O distanțare de care tânărul regizor Nicolae Constantin Tănase se dovedise capabil în „Lumea e a mea” (2015), care la momentul apariției fusese, probabil, cea mai sinceră și mai directă plonjare în universul dur al adolescenților din cinema-ul românesc post-2000.

A fost un debut în care stilul – un amestec de naturalism, impresionism și scurte momente de estetică de videoclip – reflecta foarte bine temperamentul nonconformist al protagonistei și mediul său. Și chiar dacă scenariul urma destule căi bătătorite, filmul avea o prospețime care a fost lăudată, pe bună dreptate.

Scris împreună cu scenarista Raluca Mănescu, „Cap și pajură” este un film intimist, care urmărește agonia de o zi, singur în apartament, a unui tânăr, Laurențiu (Alex Călin), lovit puternic în cap cu o sticlă cu o noapte în urmă, într-o încăierare într-un club de manele.

Motivul disputei îl putem doar intui, fiind dezvăluit abia la final, când pe generic rulează incidentul real, tragicomic, întâmplat undeva în Bacău, așa cum a fost el relatat într-o știre de televiziune.

Premisa este o simplă anecdotă, aparent fără o miză dramaturgică majoră. Însă asta nu era, în sine, o problemă, dacă scenariul și regia ar fi avut îndrăzneala de a intra și mai mult decât una-două secvențe impresioniste, sprijinite de o muzică extra-diegetică potrivită, în mintea acestui protagonist tot mai tulburat, căruia realitatea îi scapă de sub control.

Cu atât mai mult cu cât pariul estetic al filmului părea să fie redarea degradării psihice și fizice a acestui tânăr rănit grav la cap și care a refuzat spitalizarea.

De aceea, e de neînțeles alegerea lui Nicolae Constantin Tănase pentru cadre lungi, pe alocuri planuri-secvență, în care protagonistul este urmărit cu răceală, cu distanță, în câteva activități din ceea ce pare rutina sa (de la discuții fragmentate la telefon și până la o scenă de masturbare în fața laptopului pe care rulează filme porno).

Sunt momente banale, fără forță, fără inventivitate, fără capacitatea de a implica spectatorul – nici emoțional, nici estetic. De ce mi-ar păsa de acest personaj? În fond, nu știm mai nimic despre el și îl vedem puțin la început în timpul unei partide de sex cu o prietenă (Iulia Ciochină) în toaleta unui club de manele, unde va avea loc imediat și tragicul incident.

Momentul de pe ringul de dans, care culminează cu lovitura pe care o primește Laurențiu, este redat printr-o secvență nejustificat de lungă, de câteva minute bune (dar cu unele aparente elipse), în care aparatul de filmat împrumută perspectiva unei camere de supraveghere ce înregistrează dintr-un colț, nediscriminatoriu, toată mișcarea personajelor, în centrul cărora se află protagonistul.

Însă în locul unui eventual suspans dat de așteptarea că ceva important se va întâmpla, se instalează destul de rapid dezinteresul, pe care nu îl poate răsturna nici comicul vag al ideii de a repeta cu insistență aceeași manea, „Cap și pajură”.

În apartament, când starea lui Laurențiu începe să se înrăutățească, există un bun moment în care aparatul de filmat se destabilizează, apropiindu-se de personaj, și în care decupajul și coloana sonoră redau intensitatea suferinței, cu o ușoară tușă comică ce presupune alternarea prin montaj a chipului marcat de durere al tânărului și impasibilitatea broaștei sale țestoase, ceea ce aduce puține deriziune în dramatismul evenimentelor.

O astfel de scenă face și mai regretabilă lipsa de imaginație și de ambiție de până atunci, la fel cum tonul ironic neașteptat – și binevenit – din finalul care trasează legătura cu obsesia pentru manele din debut a protagonistului nu mai poate salva nimic dintr-un film fără busolă.

„Cap și pajură” a intrat în cinematografe la 10 mai.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.