„Cap și pajură”. Agonie ★
https://www.ziarulmetropolis.ro/cap-si-pajura-agonie-%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM O butadă zice că, pentru un regizor, al doilea film e adevăratul test. După „Lumea e a mea” (2015), un debut proaspăt şi plin de energie, Nicolae Constantin Tănase revine cu „Cap şi pajură”, un film plat, lipsit de curaj şi de fantezie, în ciuda unei premise bune.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 mai 2019

Ideea avea potențial, mai ales că promitea o altă formă de distanțare de realismul Noului Cinema Românesc. O distanțare de care tânărul regizor Nicolae Constantin Tănase se dovedise capabil în „Lumea e a mea” (2015), care la momentul apariției fusese, probabil, cea mai sinceră și mai directă plonjare în universul dur al adolescenților din cinema-ul românesc post-2000.

A fost un debut în care stilul – un amestec de naturalism, impresionism și scurte momente de estetică de videoclip – reflecta foarte bine temperamentul nonconformist al protagonistei și mediul său. Și chiar dacă scenariul urma destule căi bătătorite, filmul avea o prospețime care a fost lăudată, pe bună dreptate.

Scris împreună cu scenarista Raluca Mănescu, „Cap și pajură” este un film intimist, care urmărește agonia de o zi, singur în apartament, a unui tânăr, Laurențiu (Alex Călin), lovit puternic în cap cu o sticlă cu o noapte în urmă, într-o încăierare într-un club de manele.

Motivul disputei îl putem doar intui, fiind dezvăluit abia la final, când pe generic rulează incidentul real, tragicomic, întâmplat undeva în Bacău, așa cum a fost el relatat într-o știre de televiziune.

Premisa este o simplă anecdotă, aparent fără o miză dramaturgică majoră. Însă asta nu era, în sine, o problemă, dacă scenariul și regia ar fi avut îndrăzneala de a intra și mai mult decât una-două secvențe impresioniste, sprijinite de o muzică extra-diegetică potrivită, în mintea acestui protagonist tot mai tulburat, căruia realitatea îi scapă de sub control.

Cu atât mai mult cu cât pariul estetic al filmului părea să fie redarea degradării psihice și fizice a acestui tânăr rănit grav la cap și care a refuzat spitalizarea.

De aceea, e de neînțeles alegerea lui Nicolae Constantin Tănase pentru cadre lungi, pe alocuri planuri-secvență, în care protagonistul este urmărit cu răceală, cu distanță, în câteva activități din ceea ce pare rutina sa (de la discuții fragmentate la telefon și până la o scenă de masturbare în fața laptopului pe care rulează filme porno).

Sunt momente banale, fără forță, fără inventivitate, fără capacitatea de a implica spectatorul – nici emoțional, nici estetic. De ce mi-ar păsa de acest personaj? În fond, nu știm mai nimic despre el și îl vedem puțin la început în timpul unei partide de sex cu o prietenă (Iulia Ciochină) în toaleta unui club de manele, unde va avea loc imediat și tragicul incident.

Momentul de pe ringul de dans, care culminează cu lovitura pe care o primește Laurențiu, este redat printr-o secvență nejustificat de lungă, de câteva minute bune (dar cu unele aparente elipse), în care aparatul de filmat împrumută perspectiva unei camere de supraveghere ce înregistrează dintr-un colț, nediscriminatoriu, toată mișcarea personajelor, în centrul cărora se află protagonistul.

Însă în locul unui eventual suspans dat de așteptarea că ceva important se va întâmpla, se instalează destul de rapid dezinteresul, pe care nu îl poate răsturna nici comicul vag al ideii de a repeta cu insistență aceeași manea, „Cap și pajură”.

În apartament, când starea lui Laurențiu începe să se înrăutățească, există un bun moment în care aparatul de filmat se destabilizează, apropiindu-se de personaj, și în care decupajul și coloana sonoră redau intensitatea suferinței, cu o ușoară tușă comică ce presupune alternarea prin montaj a chipului marcat de durere al tânărului și impasibilitatea broaștei sale țestoase, ceea ce aduce puține deriziune în dramatismul evenimentelor.

O astfel de scenă face și mai regretabilă lipsa de imaginație și de ambiție de până atunci, la fel cum tonul ironic neașteptat – și binevenit – din finalul care trasează legătura cu obsesia pentru manele din debut a protagonistului nu mai poate salva nimic dintr-un film fără busolă.

„Cap și pajură” a intrat în cinematografe la 10 mai.

11
/02
/21

„Les traducteurs” (2019), în regia lui Régis Roinsard, a intrat în cinematografele de la noi din 5 februarie, distribuit de Independența Film. Un lungmetraj captivant, care țese o adevărată enigmă în jurul unui bestseller, fentându-și spectatorul la fiecare pas.

10
/02
/21

Luni, 8 februarie, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook a Festivalului Internațional Film O'Clock a putut fi urmărită conferința de presă care a anunțat selecția oficială de scurtmetraje din competiția festivalului. Cele 15 titluri au fost prezentate de Mirona Radu, fondator și director de festival, delegat pentru România, Ioanna Kryona, delegat pentru Grecia, Andrew Mohsen, delegat pentru Egipt și au fost urmate de o discuție cu criticul de film Cristi Mărculescu.

09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.

08
/02
/21

CARTEA DE CINEMA În septembrie 1939, Franţa trebuia să găzduiască la Cannes, cu sprijinul SUA, un mare festival de film, o alternativă la Mostra de la Veneţia, din Italia fascistă. Izbucnirea războiului opreşte planul în ultimul moment. O carte a unui istoric francez, apărută şi în limba română, reconstituie această poveste fascinantă.

08
/02
/21

”Another Round / Încă un rând”, cel mai recent film în regia lui Thomas Vinterberg cu Mads Mikkelsen în rolul principal a fost nominalizat astăzi la categoria ”Cel mai bun film într-o limbă străină” la cea de 78-a ediție a Globurilor de Aur, care va avea loc anul acesta pe 28 februarie, într-o variantă online transmisă în direct, simultan din New York și Los Angeles.

05
/02
/21

CARTE DE CINEMA În 2020 s-au implinit 100 de ani de la premiera primului film românesc de animaţie. Prilej pentru apariţia unui volum care analizează evoluţia acestui gen pe parcursul unui secol, „Istoria filmului românesc de animaţie – 1920-2020”, scris de criticul Dana Duma.

02
/02
/21

Film O'Clock International Festival a apărut ca un parteneriat între țări care împărtășesc același fus orar și dragostea pentru cinema, ce își propune să fie mai mult decât un festival de film – o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o citadelă cinematografică.

01
/02
/21

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.

29
/01
/21

Cu o poveste inspirată din fapte reale și o distribuție excepțională, în care se regăsesc Olga Kurylenko, Lambert Wilson și Eduardo Noriega, Traducătorii/ Les traducteurs, un thriller franțuzesc plin de suspans și empatie, regizat de Régis Roinsard și distribuit de Independența Film, va avea premiera în câteva dintre cinematografele din România funcționale în această perioadă începând cu 5 februarie.

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.