„Capernaum”. Viaţă în mizerie ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/capernaum-viata-in-mizerie-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Ca în cazul oricărui gen, există melodrame bune şi melodrame proaste. În ciuda numeroaselor sale nominalizări şi premii, inclusiv la Cannes şi Oscar, „Capernaum” (2018), al treilea film al regizoarei libaneze Nadine Labaki, este din a doua categorie.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 martie 2019

Poate părea lăudabilă dorinţa regizoarei Nadine Labaki (care este în acelaşi timp şi actriţă) de a face un film despre mizeria în care sunt nevoiţi să trăiască o mulţime de copii din întreaga lume (aşa cum sugerează finalul), pornind de la peripeţiile unui băiat pe străzile sărăcăcioase din Liban.

Cu chipul său expresiv şi cu energia sa extraordinară, tânărul protagonist Zain (jucat de Zain Al Rafeea, un refugiat sirian) continuă tradiţia veche a copiilor din cinema-ul neorealist, filmaţi în spaţii naturale şi puşi în situaţii dramatice.

Însă Nadine Labaki pare să se bazeze atât de mult pe carisma, reală, a micului său erou, pe care camera de filmat îl urmăreşte îndeaproape, încât ignoră că exploatarea lacrimogenă a sărăciei (celebra abordare poverty porn) nu este în sine o garanţie pentru un film valoros.

„Capernaum” este construit ca o suită de flashback-uri, folosite pentru a explica o scenă din debut în care Zain, în vârstă de 12 ani, condamnat la închisoare pentru că l-a înjunghiat pe soţul prădător al surorii sale minore, spune în faţa unui judecător că vrea să îşi dea părinţii în judecată pentru că l-au adus pe lume.

Este un punct de pornire melodramatic şi forţat. Iar acest ton sentimental, accentuat şi de muzica dulceagă omniprezentă, este extrem de apăsat încă din prima parte a filmului, când îl vedem pe Zain în familia sa (părinţii şi mai mulţi fraţi şi surori), într-un cartier mizer din Beirut.

Deranjant nu este atât schematismul cu care sunt redate relaţiile dintre Zain şi mama şi tatăl său (două personaje simpliste, care trec cu o uşurinţă inexplicabilă de la o atitudine aparent calmă şi înţelegătoare la violenţă şi cinism), cât modul aseptic şi aproape edulcorat în care sunt filmate aventurile băiatului.

Spaţiul mizer în care îşi duce Zain existenţa este cvasi-abstract, lipsit de viaţă  – de aici şi sentimentul că priveşti mai curând imagini de televiziune reci şi impersonale. Nadine Labaki nu acordă atenţie oamenilor şi mediului social, pe care îl foloseşte doar ca fundal.

O tratare regizorală care continuă în tot filmul, chiar dacă naraţiunea se dezvoltă pe parcurs într-un road movie – odată ce Zain fuge de familia sa şi ajunge într-o altă zonă, unde este luat în grijă de o imigrantă africană aflată într-o situaţie precară, Rahil (Yordanos Shiferaw), de al cărei bebeluş băiatul se ocupă când femeia este la muncă.

Scenele cu Zain şi micuţul Yonas („jucat” de fapt de o fetiţă), care rămân singuri după ce Rahil este arestată, sunt singurele momente în care filmul respiră şi poate emoţiona sincer. Şi asta pentru că Nadine Labaki nu face decât să urmărească atent gesturile fireşti ale celor doi copii, uitând puţin de ridigitatea cerinţelor dramaturgiei, deşi neglijează în continuare spaţiul.

Chiar dacă realizează o melodramă asumată, cu toate mărcile genului, Nadine Labaki vrea cu atâta disperare să stoarcă lacrimi de la spectator şi să îi impună această poveste despre sărăcia neglijată a lumii, încât a obţinut exact contrariul, cel puţin în cazul meu: nu prea mi-a păsat de aceste personaje, în ciuda dramei lor.

Asta probabil pentru că, stilistic, filmului îi lipseşte acea demnitate pe care, paradoxal, eroul său pare să o aibă.

“Capernaum – Haos și speranță” a intrat în cinematografe la 8 martie, fiind distribuit de Independenţa Film.

30
/11
/21

În acest context (încă) ieșit din comun și dificil, cea de-a 25-a ediție a FFE, una extrem de concentrată, se desfășoară hibrid, în cinema (la Elvire Popesco între 10-12 decembrie) și în spațiul online (pe eventbook.ro, între 15-18 decembrie). 25.FFE vine cu o selecție de 4 filme europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediții, dar și cu dialoguri live cu realizatori și critici de film.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.