Capodopere romantice live, cu orchestra Filarmonicii „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/capodopere-romantice-live-cu-orchestra-filarmonicii-george-enescu/

Filarmonica „George Enescu” continuă, în cadrul stagiunii, să susţină concerte live, fără public, la Ateneul Român, transmise pe canalele online ale instituţiei.

Un articol de Liliana Matei|12 ianuarie 2021

Joi, 14 ianuarie 2021, de la ora  19.00,  Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Radu Popa, va avea în program  Concertul în la minor, pentru violoncel şi orchestră, op. 129 de Robert Schumann și Simfonia nr. 4, în do minor, D417, „Tragica” de Franz Schubert. Solist este violoncelistul Octavian Lup. Despre compoziția lui Schumann, muzicianul Dimitrie Dinicu remarca, în volumul „Concerte pentru violoncel”, că „paginile acestui concert freamătă de sensibilitate şi pasiune”.

La cea de a patra simfonie a lui Schubert, terminată la 27 aprilie 1816, la Viena, denumirea de „Tragica” a fost adăugată ulterior. „Este adevărat că după luminoasele simfonii de început, aceasta apare mai sumbră, îndeosebi în prima parte şi mai plină de contraste dramatice în final, cele din mijloc fiind doar pe alocuri cu accente care să justifice denumirea. Încă tributar lui Beethoven, Schubert din această simfonie se arată el însuşi, îndeosebi în invenţia melodică şi în înlănţuirile armonice”, apreciază muzicologul Petre Codreanu.

Concert simfonic fără public

14 ianuarie 2021, ora 19.00, Sala mare a Ateneului român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
RADU POPA

Solist
OCTAVIAN LUP (violoncel)

Program

Robert Schumann
Concertul în la minor, pentru violoncel şi orchestră, op. 129

Franz Schubert
Simfonia nr. 4, în do minor, D417, „Tragica”

Concertul live din 14 ianuarie 2021 va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site-ul oficial, pagina de Facebook și canalul YouTube.

Concertul este transmis, joi seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical, partener media al evenimentului.

Radu Popa

Radu Popa s-a născut la Bucureşti în anul 1969. A studiat la început pianul sub îndrumarea profesoarei Veronica Gaşpar, la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, şi a urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, absolvind în anul 1994 secţia de compoziţie (clasa Prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu), iar în anul 1996 secţia de dirijat-orchestră (clasa Prof. univ. Ludovic Bács). A debutat ca dirijor în anul 1993, alături de orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, desfăşurând apoi o bogată activitate. În calitate de dirijor al orchestrei de cameră „Camerata Janacek”, Radu Popa a coordonat producţia Flautul fermecat la Šumperk – Cehia (2002). La pupitrul orchestrei Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca a susţinut în anul 2007 un concert în cadrul Festivalului internaţional „George Enescu”. Cu prilejul colaborării dintre Opera de Stat din Viena şi Filarmonica „Banatul”, Radu Popa a dirijat în acest an la Timişoara, un concert extraordinar susţinut de solişti ai Operei de Stat din Viena, programul cuprinzând selecţiuni din operele Nunta lui Figaro, Don Giovanni şi Così fan tutte de W. A. Mozart. În prezent, Radu Popa este dirijor permanent al Filarmonicii „Banatul” Timişoara.

Octavian Lup (foto sus) a urmat Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca şi a studiat sub îndrumarea profesorilor Gabriel Râpă şi Gabriela Todor. În 2010 absolvă Universitatea Națională de Muzică din București (clasa Marin Cazacu) și continuă studiile la Conservatorul Național Superior din Paris cu Roland Pidoux și Xavier Phillips. În prezent este doctorand şi profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică București. Este membru al cvartetului de violoncele „Cellisimo” alături de Marin Cazacu, Alexandra Guțu și Răzvan Suma. De asemenea, este prim violoncelist al orchestrei „Camerata Regală” şi membru al Orchestrei Române de Tineret. Dintre premiile obţinute amintim Premiul I și Marele Premiu la toate olimpiadele naționale la care participă între anii 2001-2007, Marele Premiu la concursurile „George Georgescu” Tulcea, „W. A. Mozart” Târgoviște, „Paul Constantinescu” București, „Mihail Jora” București. De asemenea, a câştigat Premiul II la concursul internațional „David Popper” Ungaria, a fost semifinalist al concursului „George Enescu” (2014 şi 2016) şi câștigător al selecției naționale „Eurovision Young Musicians”, participând în finala de la Lucerna, Elveția.

 

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]