Caragiale, necioplit şi lord, într-o singură zi
https://www.ziarulmetropolis.ro/caragiale-necioplit-si-lord-intr-o-singura-zi/

Caragiale, egoist şi manipulator, a ştiut să se joace întotdeauna cu aparenţele, jonglând şi în viaţa reală cu slăbiciunile oamenilor. Aceasta este povestea unei treceri de la apucăturile unui insolent care se izola de societate, mâncând pe ascuns mămăligă cu ceapă, la apariţiile lui de gentleman înarmat cu citate din iluminiştii francezi.

Un articol de Monica Andrei|29 ianuarie 2015

Cincinat Pavelescu l-a cunoscut bine pe Caragiale. O verişoară a mamei sale, născută Bucşan, avea o culă la moşia Parepa, iar soţia autorului „Nopţii furtunoase” era nepoata lui Pavelescu. În amintirile sale, Pavelescu povesteşte cum mătușa era foarte nemulţumită de faptul că nepoata ei, născută Burelly, se căsătorise cu un scriitor care avea reputaţia să întârzie prin berării şi „făcea piese de teatru pe care le şi juca”.

Bătrâna artistocrată, care venea rar pe la Bucureşti, îşi închipuia că dramaturgul era un om imposibil, fără maniere şi făcea des traseul din culisele teatrului spre berărie. Zvonul ajunsese şi la urechea „berarului“. Lui Caragiale îi fulgeră în creştet ideea c-ar fi bine, să-i facă o vizită mătuşii, împreună cu soţia Didina, ca să se prezinte. Auzise că moşia Parepa şi castelul nu sunt departe de gară, dar de la gară până în satul cu pricina erau câţiva kilometri.

Era o dimineaţă frumoasă de iunie când Caragiale și nevasta au coborât din tren şi au pornit la braţ spre moşia rudei, pe un drum neasfaltat, plin de mizerie şi praf.

Pe la nouă şi jumătate ei ajung – povesteşte Cincinat Pavelescu în amintirile sale – la uşa mătuşii care dormea. Văzând că nobila lui mătuşă doarme, Caragiale se urcă pe o scară de lemn şi nimereşte în podul plin cu mobile vechi, portrete de familie fără rame, cărţi în limba greacă şi franceză.

Caragiale

Amator priceput de mobile de stil şi cărţi rare, se apucă de cotrobăit, iar pe la amiază se apleacă pe gura podului şi strigă unui argat din curte: „Ei, creştine, aduceţi-mi mămăligă, brânză, două cepe şi un clondir cu vin, că eu nu mai cobor la masă. Am treabă aici în pod. Spuneţi cucoanelor să nu mă aştepte.”

În sufragerie, la ora mesei, anunţul declanșează stupoare generală. Mătuşa-şi plângea nepoata şi nu înţelegea cum a putut să se mărite cu un astfel de om necivilizat. A urmat un dejun rece, tăcut. „Noblesse oblige!”

După masă, cucoanele s-au plimbat pe aleile din parcul castelului, apoi s-au dus să se odihnească. În pod, „maestrul“, continua „investigaţiile“ în simfonia greierilor, printre pânzele paianjenilor, prin praful de un deget, lângă şoricăria tulburată în patriarhala împărăţie, în timp ce golea vinul din clondir.

Pe la 4 după masă, coboară victorios din arhivele podului, încărcat cu ediţii princeps, gravuri, pergamente, bibelouri preţioase şi alte istorice vechituri. Îşi dăduse imediat seama de impresia detestabilă pe care o pricinuise în timpul exilului voluntar. Aşa că a pregătit pentru seară o lovitură de teatru menită să-l reabiliteze complet.

Șiretlicul lui Caragiale

S-a dus în sat. Făcând vizite în dreapta şi în stânga, s-a întors cu un buchet multicolor. Seara şi-a pus smochingul, ghetele de lac, pălăria, a trimis înainte de masă mătuşii o scrisoare în limba franceză plină cu spiritul şi slova lui Voltaire, cerându-şi scuze că ţinuta în care se găsea după o călătorie aşa de obositoare cu trăsura de la gară până la conac nu i-a îngăduit să se prezinte în faţa unei doamne obişnuită cu uzanţele curţii domneşti.

Scrisoarea cu ortografia franceză impecabilă, galanteria stilului şi florile au impresionat-o atât de adânc pe mătuşa care-şi plângea nepoata căzută în gheara monstrului, că seara ardea de nerăbdare să-l felicite şi să-l admire.

„Ajuns în salon, ca un lord, Caragiale a făcut o reverenţă, i-a dat braţul bătrânei castelane ca s-o conducă în sufragerie, încât biata Bucşancă s-a intimidat. Îl privea şi se tot mira, auzindu-l vorbind cu atâta graţie despre moraliştii ei favoriţi: La Bruyere, La Fontaine, La Rochefoucauld, Voltaire. Se întreba dacă e tot omul acela care de dimineaţă ceruse vin, ceapă şi mămăligă din uşa podului. Mătuşii îi creştea inima de bucurie, îşi tot săruta nepoata certând-o că nu i-a vorbit vreodată de calităţile extrordinare ale soţului ei, om educat, cult şi cu o figură aristocratică.”

La masă, autorul „Scrisorii pierdute” îi observase mătuşii o slăbiciune. Era umilită că soţui ei, frate cu generalul Semeşescu şi fost prefect de Prahova sub domnia lui Cuza, murise numai cu gradul de maior. Caragiale se arată revoltat şi-i spune: „Mă gândesc că prefectul, fiind om de elită, ar fi putut ajunge lesne general”, în timp ce mătuşa ştergea o lacrimă melancolică de pe obraz. „Eu sunt de părere, tanti, să-l avansăm noi. Gradul postum pe care i-l dăm sunt convins că l-ar ratifica şi domnul Cuza, şi stăpânirea actuală.”

Zis şi făcut. Caragiale îi trimisese de la litograful curţii Regale cărţi de vizită: „D-na Smaranda Colonel M., născută Bucşan”. Cam 12 ani a prezentat cucoana această carte de vizită, convinsă fiind că soțul ei va primi gradul post mortem. Când a vrut să-l ridice pe mort la gradul de general, castelana în vârstă a închis însă ochii pentru totdeauna.

Cât timp a trăit bătrâna, Caragiale a rămas nepotul ei favorit. A revenit la moşia Parepa de mai multe ori, făcând aceeaşi impresie la masa de seară, nu la cea de la dejun, iar la plecare căra tot ce găsea de prin pod şi din cămară, unde se mai găseau cărţi rare şi mobile vechi. Caragiale se îndrăgostise de mobilele vechi ce trăiau prin cultura galantă din veacul Regelui Soare.

Surse: Braşovul literar şi artistic, 1933, nr. 14; Amintiri despre Caragiale – Cincinat Pavelescu, Amintiri literare, 1972

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.