Caragiale se întoarce la Teatrul Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/caragiale-se-intoarce-la-teatrul-bulandra/

Duminică, 4 aprilie, la ora 19.00, Teatrul Bulandra prezintă în avanpremieră, în regim de live streaming, spectacolul „După D’ale”, o adaptare de Cornel Scripcaru după capodopera caragialiană „D’ale carnavalului”.

Un articol de Liliana Matei|1 aprilie 2021

Cu: Manuela Ciucur, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu, Ioana Anastasia Anton, Alin State și Alex Călin

Regia: Cornel Scripcaru

Scenografia: Nina Brumușilă

Ilustrația muzicală: Cornel Scripcaru

Concept grafic: Cornel Scripcaru

Prelucrare grafică: Florentin Ilie.

În deschiderea spectacolului, spectatorii virtuali vor avea acces în culise, iar în încheiere vor participa la o sesiune Q&A, anunță organizatorii într-un comunicat de presă. Ambele momente vor fi prezentate de Șerban Pavlu, unul dintre cei mai iubiți actori ai Teatrului Bulandra.

Pornind de la cunoscuta piesă „D’ale carnavalului”, care vorbește despre ipocrizia societății românești – mic-burgheze, în epocă –, Cornel Scripcaru actualizează în această montare totul: limbaj, evenimente, acțiune, punând însă accentul pe perenitatea măștilor sociale, ce evidențiază aceeași ipocrizie și aceleași tare ale societății românești moderne. Lipsa adevăratelor valori într-o societate va genera mereu personaje precum Iordache, Nae Girimea, Iancu Pampon, Mița, Crăcănel sau Didina.

„Va fi o poveste limpede, cu un limbaj clar, actual, pentru că vreau să-l apropii pe Caragiale de generația tânără. Costumele și decorul – semnate de Nina Brumușilă – vor purta și ele amprenta prezentului. Vreau să fie un spectacol foarte serios, presărat cu stropi de umor. Voi lăsa personajele să sufere până la capăt, să iubească până la capăt. Muzica devine personaj, fiind multă acțiune în afara textului. Cum s-a născut spectacolul ăsta în capul meu – capul unui actor – rămâne un mister, o surpriză; dar e o surpriză pe care doresc s-o împărtășesc cu voi toți”, a explicat Cornel Scripcaru.

Bilete: https://www.entertix.ro/…/dupa-d-ale-4-aprilie-2021.

Spectacolul va fi disponibil online până pe 7 aprilie, la ora 19:00.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.