Caramitru cere Comisiei de cultură să nu abroge legea timbrului cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/caramitru-cere-comisiei-de-cultura-sa-nu-abroge-legea-timbrului-cultural/

Prezent la deschiderea celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Tânărului Actor – HOP, preşedintele UNITER, Ion Caramitru, director al TNB, a declarat că, alături de conducătorii celorlalte uniuni de creaţie din România, respinge proiectul deputatului PSD Mihai Sturzu, prin care se cere abrogarea legii timbrului cultural, proiect aflat în dezbaterea Comisiei de cultură din Senat.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2015

“Sunteți primii auditori a unui moment cvasiistoric, aș spune eu, pentru că vin din Senatul României, de la Comisia de cultură care a dezbătut cu președinții uniunilor de creatori inițiativa legislativă a unui deputat, pe numele lui Mihai Sturzu, care cere, în mod imperios, anularea, abrogarea legii timbrului cultural, votată în Parlament acum 21 de ani și din care trăiesc uniunile de creatori”, a afirmat marți seară Ion Caramitru în deschiderea evenimentului.

El a subliniat că abrogarea acestei legi ar avea efecte negative și asupra galei, care este finanțată cu fonduri asigurate și din această taxă.

Susținându-și această teză, absolut dementă, pe care toți cei prezenți, inclusiv majoritatea, dacă nu toți cei care erau de față din comisia respectivă, i-au criticat-o ca fiind o aberație, omul a spus “dacă veți accepta legea mea și dacă această lege pe care o inițiez va abroga legea timbrului cultural vom da o lovitură de moarte comunismului” – Ion  Caramitru, președintele UNITER

Caramitru a menționat, în context, că i-a spus președintelui Comisiei de cultură din Senat, Georgică Severin, că tinerii artiști nu au locuri de muncă în condițiile în care în Teatrul Național București nu s-au mai organizat de nouă ani concursuri pentru angajarea de tineri actori.

Directorul TNB a afirmat că este nevoie de “o lege care să permită accesul pe contracte determinate în teatre”.

“Teatrul Național are patru săli care trebuie să joace seară de seară și noi nu avem actori”, a mai spus Ion Caramitru.

Foto: Ion Caramitru – uniter.ro

28
/01
/21

Timișoara la cutie – Cetate reproduce o felie din cartierul Cetate, centru istoric și principal pol de atracție turistică al orașului, aducând la viață 5 din clădirile emblematice ale orașului, într-un format de miniaturi, puzzle și cărți poștale. Cutia oferă copiilor șansa de a cunoaște mai bine orașul Timișoara prin joacă, învățând despre arhitectura și istoria acestuia iar adulţilor ocazia de a se (re)îndrăgosti de oraş privindu-l cu ochi de turist.

28
/01
/21

Trio Affresco este alcătuit din flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, solist al Filarmonicii „George Enescu“, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, câștigător al concursului „George Enescu“ ediția 2001, custode al viorii Nicolò Gagliano din 1751, proprietate a Rațiu Family Charitable Foundation și pianista Diana Ionescu, câștigătoare a Concursului Internațional „George Enescu“, ediția 2001.

28
/01
/21

Joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online a Filarmonicii „George Enescu”, va fi difuzată o înregistrare din 2018, în care Orchestra simfonică, condusă de regretatul dirijor Camil Marinescu, a interpretat Concertul pentru vioară, flaut şi orchestră de coarde semnat de Johann Sebastian Bach și Plastic - Rock Concerto de Dan Dediu. Ambele lucrări i-au avut solişti pe flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pe violonistul Gabriel Voicu. În partea a doua a evenimentului, ansamblul a prezentat Simfonia nr. 9 de Franz Schubert.

28
/01
/21

Teatrul Odeon își redeschide porțile publicului în Sala Majestic, duminică, 31 ianuarie, ora 19:00, cu prima premieră a anului 2021, spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, traducerea Ionuț Grama, regia Alexandru Mâzgăreanu, decor Andrada Chiriac, costume Alexandra Mâzgăreanu, muzica Alexandru Suciu, cu: Carmen Tănase, Adrian Titieni, Ioana Mărcoiu, Silvian Vâlcu.

28
/01
/21

Între închideri și redeschideri (cine știe până când) de teatre, între chinuitor dor de teatru dar și mai chinuitoarea situație dificilă a multor actori și profesioniști din domeniul cultural, ne-am gândit să vă oferim câteva gânduri și realiste dar și „întremătoare” pentru minte și suflet de la 5 actori pe care i-ați văzut (și sperăm să îi mai vedeți) în spectacolele Teatrului Metropolis.

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).

27
/01
/21

Cu prilejul celei de-a șaptea ediții TIC PITIC – Zilele Small Size, un eveniment care celebrează teatrul pentru cei mai mici spectatori (copiii între 6 luni și 6 ani), Teatrul Ion Creangă organizează „Întâlnirea #online: Efectele pandemiei asupra copiilor” – o dezbatere adresată tuturor părinților interesați să descopere cum pot gestiona mai bine impactul negativ al tensiunilor și incertitudinilor care i-au afectat pe cei mici în perioada pandemiei.