Caramitru cere Comisiei de cultură să nu abroge legea timbrului cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/caramitru-cere-comisiei-de-cultura-sa-nu-abroge-legea-timbrului-cultural/

Prezent la deschiderea celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Tânărului Actor – HOP, preşedintele UNITER, Ion Caramitru, director al TNB, a declarat că, alături de conducătorii celorlalte uniuni de creaţie din România, respinge proiectul deputatului PSD Mihai Sturzu, prin care se cere abrogarea legii timbrului cultural, proiect aflat în dezbaterea Comisiei de cultură din Senat.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2015

„Sunteți primii auditori a unui moment cvasiistoric, aș spune eu, pentru că vin din Senatul României, de la Comisia de cultură care a dezbătut cu președinții uniunilor de creatori inițiativa legislativă a unui deputat, pe numele lui Mihai Sturzu, care cere, în mod imperios, anularea, abrogarea legii timbrului cultural, votată în Parlament acum 21 de ani și din care trăiesc uniunile de creatori”, a afirmat marți seară Ion Caramitru în deschiderea evenimentului.

El a subliniat că abrogarea acestei legi ar avea efecte negative și asupra galei, care este finanțată cu fonduri asigurate și din această taxă.

Susținându-și această teză, absolut dementă, pe care toți cei prezenți, inclusiv majoritatea, dacă nu toți cei care erau de față din comisia respectivă, i-au criticat-o ca fiind o aberație, omul a spus „dacă veți accepta legea mea și dacă această lege pe care o inițiez va abroga legea timbrului cultural vom da o lovitură de moarte comunismului” – Ion  Caramitru, președintele UNITER

Caramitru a menționat, în context, că i-a spus președintelui Comisiei de cultură din Senat, Georgică Severin, că tinerii artiști nu au locuri de muncă în condițiile în care în Teatrul Național București nu s-au mai organizat de nouă ani concursuri pentru angajarea de tineri actori.

Directorul TNB a afirmat că este nevoie de „o lege care să permită accesul pe contracte determinate în teatre”.

„Teatrul Național are patru săli care trebuie să joace seară de seară și noi nu avem actori”, a mai spus Ion Caramitru.

Foto: Ion Caramitru – uniter.ro

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.