Caramitru cere Comisiei de cultură să nu abroge legea timbrului cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/caramitru-cere-comisiei-de-cultura-sa-nu-abroge-legea-timbrului-cultural/

Prezent la deschiderea celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Tânărului Actor – HOP, preşedintele UNITER, Ion Caramitru, director al TNB, a declarat că, alături de conducătorii celorlalte uniuni de creaţie din România, respinge proiectul deputatului PSD Mihai Sturzu, prin care se cere abrogarea legii timbrului cultural, proiect aflat în dezbaterea Comisiei de cultură din Senat.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2015

“Sunteți primii auditori a unui moment cvasiistoric, aș spune eu, pentru că vin din Senatul României, de la Comisia de cultură care a dezbătut cu președinții uniunilor de creatori inițiativa legislativă a unui deputat, pe numele lui Mihai Sturzu, care cere, în mod imperios, anularea, abrogarea legii timbrului cultural, votată în Parlament acum 21 de ani și din care trăiesc uniunile de creatori”, a afirmat marți seară Ion Caramitru în deschiderea evenimentului.

El a subliniat că abrogarea acestei legi ar avea efecte negative și asupra galei, care este finanțată cu fonduri asigurate și din această taxă.

Susținându-și această teză, absolut dementă, pe care toți cei prezenți, inclusiv majoritatea, dacă nu toți cei care erau de față din comisia respectivă, i-au criticat-o ca fiind o aberație, omul a spus “dacă veți accepta legea mea și dacă această lege pe care o inițiez va abroga legea timbrului cultural vom da o lovitură de moarte comunismului” – Ion  Caramitru, președintele UNITER

Caramitru a menționat, în context, că i-a spus președintelui Comisiei de cultură din Senat, Georgică Severin, că tinerii artiști nu au locuri de muncă în condițiile în care în Teatrul Național București nu s-au mai organizat de nouă ani concursuri pentru angajarea de tineri actori.

Directorul TNB a afirmat că este nevoie de “o lege care să permită accesul pe contracte determinate în teatre”.

“Teatrul Național are patru săli care trebuie să joace seară de seară și noi nu avem actori”, a mai spus Ion Caramitru.

Foto: Ion Caramitru – uniter.ro

09
/06
/20

„UNATC - Uși redeschise online“. Orice om își face propria mască... în izolare! Proiect: Commedia dell'Arte - Pantalone, Scenografie, Anul 1. Prof. coordonator: Imelda Manu. Studentă: Șteff Chelaru

08
/06
/20

OAMENII MUZICII Pe 8 iunie 1810 la Zwickau, în Regatul Saxoniei, se năștea Robert Schumann, fiul unui librar care avea să devină un pianist ratat dar și unul dintre marii compozitori ai Romantismului. Un destin marcat de instabilitate psihică dar și de inspirații muzicale impresionante.

08
/06
/20

Cea de-a 24-a ediție a FFE se mută din sălile de cinema în spațiul online și oferă acces gratuit de pe 8 până pe 21 iunie pe două platforme: în perioada 8-16 iunie pe platforma FFE.ro, iar între 17-21 iunie pe platforma TIFF Unlimited.

06
/06
/20

Tinerilor artişti lirici care-şi dedică viaţa Artei Sacre a Cântului, tuturor brăilenilor, ca şi publicului de pretutindeni, care împreună cu noi trăieşte de un sfert de secol bucuria imensă a marii muzici, cinstind memoria legendarei soprane Hariclea Darclée, sutelor de mii de telespectatori care îndrăgesc emisiunile consacrate Festivalului, Concursului Internaţional de Canto şi Cursurilor mele de Măiestrie Artistică le trimit acest mesaj de iubire în speranţa că ne vom reîntâlni cât mai curând.

06
/06
/20

După această perioadă în care toată activitatea artistică a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova s-a desfășurat în locul de joacă online #teatruncasACASAteatru, a venit și momentul în care actorii și echipa Naționalului își reiau activitatea și pun primii pași pe scenă, respectând toate măsurile de siguranță impuse de actualele condiții de funcționare a instituțiilor de spectacol.

06
/06
/20

Deschiderea teatrelor din România spre publicul lor este deja posibilă de câteva zile. Aflat printre primii care şi-au asumat curajul propunerii unor evenimente în aer liber, Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”, îşi invită publicul deja în acest week-end în parcul din faţa teatrului, pentru a participa la două concerte, dând semnalul reînsuflețirii vieții culturale constănțene, după o perioadă dificilă și neobișnuită în care lumea a încetat să mai funcționeze după regulile obișnuite.

Pagina 30 din 918« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »