Caramitru, Mălăele şi o fabulă barocă, la Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/caramitru-malaele-si-o-fabula-baroca-la-radio-romania-cultural/

„Regele, bufonul şi domnii şobolani” – fabulă barocă, farsă, bufonerie şi mascaradă de Matei Vişniec – este noua producţie a Teatrul Naţional Radiofonic ce poate fi ascultată în premieră joi, 30 ianuarie 2014, la ora 19.00, la Radio România Cultural. Din distribuţie fac parte Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele.

Un articol de Petre Ivan|23 ianuarie 2014

„Regele, bufonul şi domnii şobolani” – fabulă barocă, farsă, bufonerie şi mascaradă de Matei Vişniec – este noua producţie a Teatrului Naţional Radiofonic ce poate fi ascultată în premieră joi, 30 ianuarie 2014, la ora 19.00, la Radio România Cultural. Din distribuţie fac parte Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele.

Cei doi mari şi îndragiţi  actori creează, în spectacolul radiofonic, a cărui adaptarea radiofonică şi regie artistică este semnată de Mihai Lungeanu, un tandem actoricesc imbatabil, cuceritor prin talent, spirit ludic, capacitate de dedublare şi subtilă ironie…

Un element tragic este exprimat în chip grotesc, o temă enunţată în termeni serioşi e tratată ulterior în stil comic, astfel încât, după un moment de încordare, un mecanism bufon, de destindere, restabileşte echilibrul.

Din distribuţie mai fac parte: Constantin Cojocaru, Florin Anton, Petre Lupu, Alexandru Georgescu.

Montarea lui Mihai Lungeanu accentuează în chip sclipitor paradoxurile piesei, calambururile, vorbele de duh, echivocurile prezente la tot pasul…

În cadrul desfăşurării unei structuri tragice, proiectarea umorului sporeşte tensiunea, conferind spectacolului profunzime şi forţă filosofică.

Caramitru

Matei Vişniec, autorul piesei „Regele, bufonul şi domnii şobolani”

Râsul îmbracă forme incisive şi dureroase. Limbajul se rearticulează, ca-n piesele lui Eugen Ionescu, grotescul se proiectează într-o lume deznădăjduită, fără posibilitate de ieşire, cunoaşterea pură şi luciditatea generează sentimentul tragic, dar, în egală măsură, şi exploziile bufone…

Nebunia, libertatea, puterea, trădarea, manipularea, mecanismul istoriei, relaţia dintre conducător şi mulţime sunt doar câteva dintre temele spectacolului radiofonic „Regele, bufonul şi domnii şobolani”,

Spectacolul „Regele, bufonul şi domnii şobolani” de Matei Vişniec va putea fi audiat în avanpremieră luni, 27 ianuarie 2014, la ora 11.00 (intrarea – liberă), la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Foto cu Ion Caramitru , Horaţiu Mălăele şi Matei Vişniec – TNB şi Radio România Cultural

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.