Caravana Docuart 2016, 6-7 mai, la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-docuart-2016-6-7-mai-la-cluj/

Caravana Docuart se întoarce pentru a 3-a oară consecutiv la Cluj-Napoca, cu proiecţii de film documentar românesc, la Cinema Mărăşti, în zilele de 6 şi 7 mai.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2016

A 3-a ediție a Caravanei aduce un element de noutate la Cluj-Napoca, unde cinefilii vor putea viziona pe lânga filmele selecționate și câştigătoare la Bucureşti Docuart Fest 2015 şi documentare de(spre) artă, un segment aproape inexistent şi neexploatat în cinematografia autohtonă.

 
Vineri, 6 mai, programul Caravanei debutează la ora 18:00 cu documentarul „Rețeaua”, realizat de Claudiu Mitcu, o anchetă jurnalistică despre lipsa medicamentelor citostatice în România. De la 19:15, va fi proiectat „Pașaport de Germania”, în regia lui Răzvan Georgescu. Filmul prezintă aranjamentul secret dintre Germania de Vest și securitatea din România comunistă în urma căruia Ceaușescu a vândut aproximativ 250.000 de etnici germani. Seara se încheie cu proiecția documentarului „Roboțelul de Aur” realizat de Mihai Dragolea și Radu Mocanu, film ce prezintă povestea multiplei campioane europene și mondiale la box, Steluța Duța, câștigătorul marelui premiu București Docuart Fest 2015.

 
Sâmbătă, 7 mai, este ziua dedicată documentarului de(spre) artă. Eseul cinematografic selecționat în competiţia oficială International Festival of Films on Art (FIFA), Montreal, 2014,  „Inima mea de lut… Ion Nicodim”, în regia lui Laurenţiu Damian va fi proiectat la ora 18:00.  Cornel Mihalache semnează proiecția de la 18:45, „Brâncuși”, un film care urmărește firul cronologic al celor mai importante momente din viața artistului român, folosindu-se de amintirile existenței sale: fotografii, notițe, locuri. Proiecția va fi urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri cu publicul, care îl va avea protagonist pe realizatorul filmului.

Caravana se încheie cu „Pădurea”, în regia lui Sinisa Dragin, film premiat la Visions du Reel, Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo și la UCIN. Coproducţia sârbo-română “Pădurea” porneşte de la un fapt real: în 1947, Preşedintele Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, a vizitat pentru prima dată România. Regimul comunist i-a făcut cadou un tablou al pictorului român Ion Andreescu, anume “Crângul desfrunzit”.
Caravana Docuart este o extensie a singurului festival dedicat exclusiv filmului documentar românesc, Bucureşti Docuart Fest 2016, şi are ca scop promovarea filmelor câştigătoare din cadrul acestuia, regizorii romani şi acest gen cinematografic totodată. Caravana se bucură de sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Docuart, co-finanțat de CNC (Centrul Național al Cinematografiei).
Programul caravanei
6 mai

18:00 Reţeaua de Claudiu Mitcu (2015, 62 min)

19:15 Pașaport de Germania de Răzvan Georgescu (2014, 88 min)

21:00 Roboţelul de aur de Mihai Dragolea şi Radu Mocanu (2015, 75 min)
7 mai

18:00 Inima mea de lut… Ion Nicodim  de Laurențiu Damian (2013, 37 min)

18:45 Brâncuşi  de Cornel Mihalache (1996, 77 min) (Q&A)

20:30 Pădurea  de Siniša Dragin (2014, 74 min)

22
/04
/19

Filmul „Under the Silver Lake” (regia: David Robert Mitchell) intră în cinematografe pe 26 aprilie. L-am vizionat deja în cadrul American Independent Film Festival. Iată ce am văzut.

19
/04
/19

Realizarea unui film necesită timp și mulți bani. Doar o nevoie interioară de nestăpânit ar trebui să împingă pe cineva la un efort atât de mare. Însă două filme românești recente, lansate într-un trist anonimat, arată că nu trebuie să ai talent şi nici măcar meșteșug pentru a te pretinde cineast.

18
/04
/19

„La Gomera / The Whistlers”, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Filmul a fost inclus în competiția oficială a prestigiosului eveniment care se va desfășura luna viitoare, în perioada 14-25 mai 2019.

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

15
/04
/19

Independența Film anunță lansarea în cinematografele din România, din 26 aprilie, a neo-noir-lui regizat de David Robert Mitchell: Under the Silver Lake. Filmul a fost prezentat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2018, unde a atras atenția criticilor de film și cinefililor prin originalitatea sa, regie, soundtrack și imagine.

14
/04
/19

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreț de rock consacrat și îndrăgit, Mike Naumenko, și soția sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

12
/04
/19

Competiția celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 21 aprilie, București) reunește cele mai noi și premiate filme cu temă politică. Printre ele și Omul Roșu - regizat de Mugur Vărzariu - ce spune povestea lui Petre Ignatencu, canoist de performanță și șofer de taxi în anii ‘60, care crede cu tărie că prăbușirea comunismului în decembrie ‘89 a fost o uriașă greșeală a istoriei. 

12
/04
/19

A treia ediție a American Independent Film Festival începe vineri 12 aprilie la Cinema PRO cu Gala de deschiderea a festivalului, urmată de proiecția în premieră, de la ora 20:00 a filmului The Sisters Brothers, în prezența regizorului Jacques Audiard, unul dintre invitații speciali ai festivalului.

11
/04
/19

INTERVIU „Nu a existat o singură direcție „autoritară” în selecție. Ne-am ghidat după anumite titluri pe care am simțit nevoia să le arătăm, titluri care ne-au plăcut foarte mult și reprezentau mai multe fațete al cinema-ului american contemporan”, spune Andrei Tănăsescu, curatorul AIFF (12-18 aprilie).