Caravana Filmelor NexT pregătește 21 de seri de picnic și cinema sub clar de lună
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-filmelor-next-pregateste-21-de-seri-de-picnic-si-cinema-sub-clar-de-luna/

Ajunsă la cea de-a 4-a ediţie, Caravana Filmelor NexT urmează să instaleze sala de cinema preferată a verii în aer liber, în grădini, parcuri, pajişti întinse şi alte spaţii verzi neconvenţionale, amenajate special pentru a găzdui proiecţii de film, în perioada 27 iulie – 23 august.

Un articol de Liliana Matei|20 iulie 2017

Spectatorii din 7 orașe sunt încurajați să renunțe la scaune și să își așeze păturile pe iarbă verde, pentru 3 seri în fiecare oraș: Baia Mare (27-28-29 iulie) , Cluj-Napoca (31 iulie, 1-2 august), Vatra Dornei (4-5-6 august), Oradea (8-9-10 august), Sinaia (12-13-14 august), Brașov (17-18-19 august), Arad (21-22-23 august).

Iubitorii de filme și natură sunt asteptați câte 3 seri la rând, la cele mai inovatoare scurtmetraje din toate colțurile lumii din selectia de anul acesta a Festivalului International de Film NexT. Programul Caravanei Filmelor NexT cuprinde o selecție de 16 filme de scurtmetraj, reunite în 3 programe speciale: Scurtmetraje românești de la NexT (5 scurtmetraje), Seară de Oscar (5 scurtmetraje) și Best of NexT 2017 (6 scurtmetraje).

Cunoscut deja publicului NexT, programul de Scurtmetraje de la NexT aduce în fața spectatorilor cele mai aplaudate scurtmetraje românești de la ediția din 2017 a festivalului: întâmplări de familie rupte din viață și povești de dragoste cu întorsături neașteptate, spuse pe scurt, cu multă imaginație.

Covorul roșu se va întinde peste pajiște și reflectoarele vor fi aprinse pentru cele cinci scurtmetraje de ficțiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în 2017 în cadrul Serilor de Oscar.

Best of NexT 2017, o retrospectivă cu cele mai ele mai iubite filme de la NexT 2017, va prezenta comedii, animații, călătorii în spațiul cosmic sau pe tărâmuri magice, filme de groază și filme ca-n viață, toate scurte, cât să guști în două ore din tot ce are cinematograful mai bun de oferit.

Cea de-a patra ediție a evenimentului continuă misiunea Caravanei de a aduce filmele NexT în fața unui public nou, în afara Bucureștiului, în orașe unde posibilitățile de vizionare a filmelor de scurtmetraj sunt reduse, iar alternativele de vizionare a filmelor în aer liber sunt puține sau inexistente. Evenimentul este dedicat întregii familii și este creat sub conceptul de picnic și cinema sub clar de lună. Intrarea la toate proiecțiile este liberă.

Urmăriți călătoria Caravanei FIlmelor NexT pe pagina de Facebook!

Mai multe detalii despre programul complet al evenimentului vor fi disponibile în curând pe www.caravananext.ro

Caravana Filmelor NexT este un proiect organizat de Societatea Culturala NexT.

Proiect cultural finantat de: Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Vatra Dornei.

17
/04
/15

Autorităţile spaniole intenţionează să construiască un muzeu permanent dedicat cineastului american Woody Allen în Barcelona, oraşul în care acesta a turnat pelicula "Vicky Cristina Barcelona"

16
/04
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România s-a deschis oficial la Cinema Studio, în prezența a sute de invitați și spectatori. Printre invitați s-au numărat Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, actorii Ana Ularu, Maria Obretin, Rodica Lazăr, Radu Iacoban, Tudor Chirilă, regizorii Lucian Georgescu, Alexandru Maftei şi scenarista Lia Bugnar.

16
/04
/15

Lungmetrajul "Aferim" al lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015, a fost promovat la Bruxelles, miercuri seara, la sediul Parlamentului European, în prezența unui numeros public și a mai multor oficialități.

15
/04
/15

Warner Bros. şi MGM au lansat online prima fotografie oficială a filmului Creed, în care pot fi văzuţi la antrenament Sylvester Stallone - Rocky Balboa şi Michael B. Jordan – Adonis Johnson, fiul fostului său adversar, Apollo Creed.

10
/04
/15

O duminica frumoasa / Un beau dimanche, în regia lui Nicole Garcia reprezintă primul rol important al actorului Pierre Rochefort - fiul regizoarei şi al actorului Jean Rochefort - într-un lungmetraj. Filmul intră în cinematografe vinerea aceasta.

09
/04
/15

Se spune că femeia a fost slăbiciunea lui Chaplin. Fals. Femeia l-a inspirat; în filmele lui, personajele feminine sunt chiar în centrul intrigii. Dar viața bate filmul...

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.