Caravana Metropolis aduce favoriţii marilor festivaluri de film la Braşov
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-metropolis-aduce-favoritii-marilor-festivaluri-de-film-la-brasov/

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber poposeşte vara aceasta, pentru al treilea an la rând, în Piaţa Sfatului din Braşov, în perioada 10 – 15 iunie. De marţi până duminică, începând cu ora 21.30, braşovenii vor putea viziona o selecţie de excepţie de filme europene şi de autor, sub cerul liber.

Un articol de Petre Ivan|2 Iunie 2014

Cinefilii vor avea parte de o selecţie de filme de succes, multi-premiate la importante festivaluri internaţionale de film, printre care se numără revelaţia de anul acesta de la Oscar şi Globurile de Aur, filmul ‘HER’ în regia lui Spike Jonze, cu Joaquin Phoenix şi Scarlett Johansson şi ‘The Grand Budapest Hotel’, semnat de regizorul Wes Anderson.

Caravana a pregătit anul acesta şi o selecţie de filme aclamate de critica internaţională, ce vor fi proiectate în premieră naţională la Braşov:

Adâncul/ The Deep,

considerat cel mai apreciat film islandez al tuturor timpurilor (în regia lui Baltasar Kormakur, nominalizat la European Film Awards în 2013, laureat cu 11 premii la EDDA Awards Islanda). Povestea filmului este bazată pe accidentul incredibil care a avut loc în mările Islandei în anul 1984. Un pescar încearcă să supraviețuiască înotând kilometri până la mal prin apele reci, după ce barca de pescuit se scufundă.

KON-TIKI

(propunerea Norvegiei la Oscar şi Globurile de aur pentru cel mai bun film străin în 2013, nominalizat la European Film Awards 2013) este producţia norvegiană în regia lui Joachim Ronning şi Espen Sandberg, ce relatează epopeea exploratorului norvegian Thor Heyerdahl, care a traversat Oceanul Pacific timp de 101 zile cu o plută din lemn de balsa în 1947, împreună cu cinci oameni, pentru a dovedi că sud-americanii în epoca pre-columbiană ar fi traversat oceanul pentru a se stabili în insulele polineziene.

Colivia Aurită/ La cage dorée,

comedia dulce-amăruie laureată cu Premiul Publicului la European Film Awards, în regia lui Ruben Alves. Povestea urmăreşte peripeţiile unui cuplu de imigranţi care trăiesc de treisprezece ani la parterul unui imobil parizian. Cei doi sunt atât de apreciați de prietenii și de vecinii lor încât atunci când li se propune să se întoarcă în Portugalia în cele mai bune condiții, nimeni nu vrea să îi lase să plece.

Caravana Metropolis utilizează cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România, un ecran gonflabil de 120 m², și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni, care permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.

Preţ bilete: 10 RON/adulţi, 5 RON/elevi, studenţi. Pentru rezervări bilete şi abonamente online, stă la dispoziție site-ul caravana.metropolisfilm.ro

Biletele fizice se pot achiziţiona în avans din librăriile Cărtureşti din Braşov.

PROGRAM COMPLET:

program_brasovBraşov, Piaţa Sfatului, 10 – 15 iunie, 21:30

MARTI, 10 IUNIE

– #SELFIE – Regia: CRISTINA IACOB, Cu: Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Levent Sali, Flavia Hojda, Crina Semciuc, Alexandru Călin

MIERCURI, 11 IUNIE

– ADÂNCUL/ THE DEEP – Regia: BALTASAR KORMAKUR, Cu: Ólafur Darri Ólafsson, Stefán Hallur Stefánsson, Jóhann G. Jóhannsson

JOI, 12 IUNIE

– EA/ HER – Regia: SPIKE JONZE, Cu: Scarlett Johansson, Joaquin Phoenix

VINERI, 13 IUNIE

– KON-TIKI – Regia: JOACHIM RONNING, ESPEN SANDBERG Cu: Anders Baasmo Christiansen, Gustaf Skarsgård

SÂMBĂTĂ, 14 IUNIE –

THE GRAND BUDAPEST HOTEL – Regia: WES ANDERSON, Cu: Ralph Fiennes, Edward Norton, Mathieu Amalric

DUMINICĂ, 15 IUNIE –

COLIVIA AURITĂ/ LA CAGE DOREE – Regia: RUBEN ALVES, Cu: Rita Blanco, Joaquim de Almeida, Roland Giraud

Foto cu Her şi Caravana Metropolis – Cinemagia

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

Page 233 of 235« First...102030...231232233234235