Caravana Metropolis revine cu cele mai bune filme ale verii
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-metropolis-revine-cu-cele-mai-bune-filme-ale-verii/

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber revine vara aceasta cu cele mai bune 11 filme europene şi de autor, în 4 oraşe din România.

Un articol de Liliana Matei|3 iulie 2015

Caravana Metropolis revine în 2015, după trei sezoane în care a strâns peste 200 000 spectatori, în toată țara, dintre care peste 90 000 doar anul trecut. Evenimentul se va desfășura în perioada 7 iulie – 23 august la Arad (7-12 iulie), Timișoara (14-19 iulie), Brașov (28 iulie-2 august) și Sibiu (18-23 august) în piețe centrale sau parcuri, iar intrarea la toate proiecțiile este liberă.

Caravana Metropolis își propune să aducă filmul european mai aproape de publicul larg, în lipsa cinematografelor de artă care aproape au dispărut din România.

11 filme de autor vor fi proiectate de marți până duminică, de la orele 21:30, utilizând cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România, un ecran gonflabil de 120 m², și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni, care permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.

Iată cele 11 filme din selecția oficială a Caravanei Metropolis:

1. DOUĂ ZILE, O NOAPTE/ DEUX JOURS, UNE NUIT, r. Luc și Jean-Pierre Dardenne, cu Marion Cotillard în rolul principal, care a fost nominalizată la premiul Oscar pentru interpretarea în acest film, cu premiera în selecția oficială de la Cannes în 2014. O tânără soție și mamă lucrează într-fabrică, dar este nevoită să ia o pauza de la locul de muncă. În timpul absenței sale, colegii ei își dau seama că pot acoperi orele ei de lucru lucrând puţin mai mult. Pentru aceasta, conducerea fabricii le propune un bonus de 1000 euro pentru toţi lucrătorii, dacă vor fi de acord ca postul Sandrei să fie desfiinţat.

2. POVEȘTI SĂLBATICE/ RELATOS SALVAJES, r. Damian Szifron, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2015. Regizorul și scenaristul Damián Szifron nu a făcut un singur film, ci șase lipite sub un singur titlu și trimise într-o lume care s-ar putea să nu fie pregătită pentru ele”, scrie revista americană „Rolling Stone”. Filmul lui Damián Szifrón este co-produs de Pedro Almodóvar și a făcut senzație la Cannes 2014.

3. SALONUL LUI JIMMY/ JIMMY’S HALL, r. Ken Loach, în competiție la Festivalul de Film de la Cannes 2014. Inspirată de o poveste adevărată, pelicula îl urmărește pe Jimmy Gralton (Barry Ward), un activist irlandez care se întoarce din America în satul natal și deschide un centru cultural pentru tineri. Aducând de peste Ocean jazz-ul și discuțiile pe teme politice, liberale, el stârnește reacția agresivă a Bisericii și a statului conservator.

4. FORCE MAJEURE/ TURIST, r. Ruben Ostlund – Un certain regard Jury Prize la Cannes 2014, nominalizat la European Film Awards pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. : Un tată care-şi petrece vacanţa într-o staţiune din Alpi îşi abandonează soţia şi cei doi copii în faţa unei avalanşe care se dovedeşte ulterior a fi una controlată. Gestul său de laşitate îi va schimba însă pentru totdeauna relaţia cu familia.

5. STOCKHOLM, r. Rodrigo Sorogoyen, film laureat al premiului Goya pentru Cel mai bun actor. O întâlnire aparent banală, între un băiat și o fată. El îi mărturisește că s-a îndrăgostit la prima vedere, ea nu-l crede. Pe parcursul plimbarii lor nocturne prin Madrid, fiecare își dezvăluie treptat dorințele, secretele, dar și câteva minciuni nevinovate. Curând, însă, vor reveni cu picioarele pe pământ, în realitatea dură a luptelor pentru control și a jocurilor psihologice.

6. DOMNIȘOARA JULIE/ MISS JULIE, filmul de debut în regie al actriței Liv Ullmann, avându-i ca protagoniști pe Colin Farrell și Jessica Chastain. În cursul unei nopţi de vară din oraşul Fermanagh, Irlanda de Nord, rebela fiică a unui aristocrat anglo-irlandez îl provoacă pe valetul tatălui ei să o seducă.

7. TEORIA ÎNTREGULUI/ THE THEORY OF EVERYTHING, r. James Marsh, cu Eddie Redmayne în rolul principal, laureat al premiului Oscar pentru cel mai bun actor. Filmul descrie relaţia dintre Stephen Hawking şi soţia sa, Jane. Cei doi s-au cunoscut pe vremea când erau studenţi la Cambridge în anii ’60, exact în vremea în care viitorul mare om de ştiinţă începea să sufere consecinţele afecţiunii care l-a paralizat, forţându-l să trăiască într-un scaun cu rotile şi să se exprime cu ajutorul unui computer.
8. O DUMINICĂ FRUMOASĂ/ UN BEAU DIMANCHE, r. Nicole Garcia. Învăţător într-o şcoală din sudul Franţei, Baptiste e un solitar. N-a rămas niciodată mai mult de un trimestru în postul său, pentru că iubeşte libertatea. Într-o zi e nevoit să-l ducă pe Mathias, unul dintre elevii săi, acasă, şi astfel ajunge s-o cunoască pe mama băiatului, Sandra, o tânără femeie nonconformistă care lucrează într-un restaurant de pe plajă.

9. BĂTRÂNUL DE 100 DE ANI CARE A IEȘIT PE FEREASTRĂ ȘI A DISPĂRUT, r. Felix Herngren, nominalizat la Audience Award la European Film Awards, este cel mai apreciat și vândut blockbuster suedez din ultimii ani. Neaşteptata poveste a unui bărbat în vârstă de 100 de ani care decide că nu-i prea târziu s-o ia de la capăt. Mulţi ar crede că îl aşteaptă aventura vieţii, dar această călătorie nu este prima pentru Allan Karlsson: se împlineşte un secol de când provoacă prăpăd în lume, iar acum e gata să se dezlănţuie din nou.

10. DE CE EU, r. Tudor Giurgiu. Filmul spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie.

11. ORĂȘELUL ALANDALA/ FIDDLESTICKS, r. Veit Helmer – o comedie pentru întreaga familie, dublată în limba română, pentru spectatorii de-o șchioapă, laureată a Premiului Publicului la Zurich Film Festival, în competiție la Cinekid ICFF. Copiii şi bunicii reuşesc să transforme un orăşel din Europa într-un loc al invenţiilor şi al recordurilor. Maşina de gunoi devine fabrică de biciclete, o macara devine rollercoaster şi totul pare posibil atunci când imaginaţia nu mai are limite.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.

02
/06
/22

Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.