„Cardinalul”. Demnitate ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/cardinalul-demnitate-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forţă, eşuate, „Poarta Albă” (2014) şi „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari aşteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calităţi, fără a fi memorabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 noiembrie 2019

În vârstă de peste 80 de ani, veteranul regizor Nicolae Mărgineanu, fost operator în prima parte a lungii cariere de cineast, și-a făcut în ultimul deceniu o adevărată misiune din a reprezenta în filme – ficțiune sau documentar – suferințele victimelor comunismului, în special a unor figuri creștine.

Preocuparea e, bineînțeles, mai veche – „Binecuvântată fii, închisoare”, pe un subiect similar, apărea în 2002 – și probabil își are motivația, dincolo de resorturi intime, în dorința de a omagia memoria unei generații din care a făcut parte și tatăl cineastului, psihologul Ștefan Mărgineanu, care a stat mai mulți ani în închisorile regimului comunist.

Nicolae Mărgineanu revine cu un nou lungmetraj, „Cardinalul”, despre un grup de preoți greco-catolici din Ardeal care au fost închiși la Sighet, în frunte cu episcopul Iuliu Hossu.

Un subiect sensibil și riscant, cu atât mai mult cu cât protagonistul este o personalitate istorică și religioasă foarte cunoscută a României – Iuliu Hossu a fost beatificat la începutul anului de Papa Francisc, împreună cu alți șase episcopi greco-catolici cu care a trecut pe la Sighet.

Cu excepția câtorva secvențe plasate fie la momentul Unirii de la Alba-Iulia din 1918, când episcopul a citit celebra declarație (filmate în culori pastel), fie spre sfârșitul anilor `60, când episcopul ieșise din detenție (filmate în nuanțe cafenii), povestea din „Cardinalul” (scenariul e scris de Bogdan Adrian Toma) se desfășoară în penitenciarul de la Sighet și este redată într-un alb-negru auster (imaginea e semnată de Gabriel Kosuth).

Cele mai puternice scene sunt cele din celula unde sunt închiși preoții. E ceva emoționant în solidaritatea și intimitatea care se instalează între acești colegi de suferință. Și mai ales în demnitatea cu care își trăiesc drama de a se vedea umiliți și cu care refuză să se dezică de religie și de credință.

La forța acestor secvențe contribuie și interpretarea unor actori veterani ca Remus Mărgineanu (episcop Valeriu Frențiu) și Mircea Andreescu (episcop Alexandru Rusu), dar mai ales a lui Radu Botar (episcopul Iuliu Hossu), o reală descoperire a filmului – e unul dintre cele mai bune roluri ale anului.

Mizanscena și decupajul clasice ale lui Nicolae Mărgineanu insistă pe astfel de momente, pe frânturile din noua viață de închisoare a acestor oameni altădată lideri spirituali ai comunității lor.

Iar trecerea aproape brutală pe care o face montajul între felul elegant, ce impunea respect și sugera normalitate, în care episcopul Iuliu Hossu și colegii săi arătau înainte de arest și modul dezumanizant în care sunt făcuți să arate în penitenciar (sunt rași în cap și sunt îmbrăcați în haine de detenție) reflectă drama profundă prin care a trecut, de fapt, România în acei ani teribili.

Aceste reușite ale filmului nu pot face însă uitate destul de numeroarele slăbiciuni ale scenariului și lipsa de forță și de inventivitate a regiei.

În primul rând, dialogurile sunt în mare parte livrești și artificiale și sunt spuse de multe ori direct pentru spectator, și nu în logica dramaturgică.

Apoi, e o lipsă de inspirație și de imaginație în a găsi alte mijloace de a livra informația că în închisoare se află și personalități politice și culturale decât prin rostirea directă a unor nume de către protagoniști, ca o înșiruire la lecția de istorie.

Și, bineînțeles, există tușele groase în care sunt descriși gardienii de la toate nivelurile, dar și schematism în multe secvențe.

Probabil cea mai mare calitate a filmului stă în reținerea și în deferența cu care Nicolae Mărgineanu abordează un astfel de subiect, chiar dacă filmul este, evident, o demascare directă a comunismului, și în portretul nu lipsit de inspirație pe care i-l face cardinalului Iuliu Hossu.

Poate că e suficient pentru aprecierea din partea unui public larg, dar e insuficient pentru a face din „Cardinalul” un film cu adevărat important.

„Cardinalul” intră în cinematografe din 22 noiembrie.

 

11
/01
/15

Filmele "Birdman" şi "Boyhood" sunt marile favorite la Globurile de Aur, a doua distincţie ca importanţă din cinematografia americană după Oscaruri, ce vor fi decernate în noaptea de duminică spre luni, într-o gală la care participă nume mari de la Hollywood şi va fi urmărită în lumea întreagă.

10
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Mommy”, al cincilea lungmetraj al indecent de tânărului cineast canadian Xavier Dolan (25 de ani), este o „tectonică a sentimentelor” ambalată în încadraturi, culori și sunete electrizante, folosite cu o dezinvoltură frapantă.

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".

08
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică și regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs și difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eșuează undeva la mijloc.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

08
/01
/15

Din 16 ianuarie, Russell Crowe revine în cinematografe în dublu rol: regizor și actor. Un tată în căutarea fiilor săi, într-un context istoric incert: la sfârşitul Primului Război Mondial, când lumea este încă devastată de oribilele sale consecinţe.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.