„Cardinalul”. Demnitate ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/cardinalul-demnitate-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forţă, eşuate, „Poarta Albă” (2014) şi „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari aşteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calităţi, fără a fi memorabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 noiembrie 2019

În vârstă de peste 80 de ani, veteranul regizor Nicolae Mărgineanu, fost operator în prima parte a lungii cariere de cineast, și-a făcut în ultimul deceniu o adevărată misiune din a reprezenta în filme – ficțiune sau documentar – suferințele victimelor comunismului, în special a unor figuri creștine.

Preocuparea e, bineînțeles, mai veche – „Binecuvântată fii, închisoare”, pe un subiect similar, apărea în 2002 – și probabil își are motivația, dincolo de resorturi intime, în dorința de a omagia memoria unei generații din care a făcut parte și tatăl cineastului, psihologul Ștefan Mărgineanu, care a stat mai mulți ani în închisorile regimului comunist.

Nicolae Mărgineanu revine cu un nou lungmetraj, „Cardinalul”, despre un grup de preoți greco-catolici din Ardeal care au fost închiși la Sighet, în frunte cu episcopul Iuliu Hossu.

Un subiect sensibil și riscant, cu atât mai mult cu cât protagonistul este o personalitate istorică și religioasă foarte cunoscută a României – Iuliu Hossu a fost beatificat la începutul anului de Papa Francisc, împreună cu alți șase episcopi greco-catolici cu care a trecut pe la Sighet.

Cu excepția câtorva secvențe plasate fie la momentul Unirii de la Alba-Iulia din 1918, când episcopul a citit celebra declarație (filmate în culori pastel), fie spre sfârșitul anilor `60, când episcopul ieșise din detenție (filmate în nuanțe cafenii), povestea din „Cardinalul” (scenariul e scris de Bogdan Adrian Toma) se desfășoară în penitenciarul de la Sighet și este redată într-un alb-negru auster (imaginea e semnată de Gabriel Kosuth).

Cele mai puternice scene sunt cele din celula unde sunt închiși preoții. E ceva emoționant în solidaritatea și intimitatea care se instalează între acești colegi de suferință. Și mai ales în demnitatea cu care își trăiesc drama de a se vedea umiliți și cu care refuză să se dezică de religie și de credință.

La forța acestor secvențe contribuie și interpretarea unor actori veterani ca Remus Mărgineanu (episcop Valeriu Frențiu) și Mircea Andreescu (episcop Alexandru Rusu), dar mai ales a lui Radu Botar (episcopul Iuliu Hossu), o reală descoperire a filmului – e unul dintre cele mai bune roluri ale anului.

Mizanscena și decupajul clasice ale lui Nicolae Mărgineanu insistă pe astfel de momente, pe frânturile din noua viață de închisoare a acestor oameni altădată lideri spirituali ai comunității lor.

Iar trecerea aproape brutală pe care o face montajul între felul elegant, ce impunea respect și sugera normalitate, în care episcopul Iuliu Hossu și colegii săi arătau înainte de arest și modul dezumanizant în care sunt făcuți să arate în penitenciar (sunt rași în cap și sunt îmbrăcați în haine de detenție) reflectă drama profundă prin care a trecut, de fapt, România în acei ani teribili.

Aceste reușite ale filmului nu pot face însă uitate destul de numeroarele slăbiciuni ale scenariului și lipsa de forță și de inventivitate a regiei.

În primul rând, dialogurile sunt în mare parte livrești și artificiale și sunt spuse de multe ori direct pentru spectator, și nu în logica dramaturgică.

Apoi, e o lipsă de inspirație și de imaginație în a găsi alte mijloace de a livra informația că în închisoare se află și personalități politice și culturale decât prin rostirea directă a unor nume de către protagoniști, ca o înșiruire la lecția de istorie.

Și, bineînțeles, există tușele groase în care sunt descriși gardienii de la toate nivelurile, dar și schematism în multe secvențe.

Probabil cea mai mare calitate a filmului stă în reținerea și în deferența cu care Nicolae Mărgineanu abordează un astfel de subiect, chiar dacă filmul este, evident, o demascare directă a comunismului, și în portretul nu lipsit de inspirație pe care i-l face cardinalului Iuliu Hossu.

Poate că e suficient pentru aprecierea din partea unui public larg, dar e insuficient pentru a face din „Cardinalul” un film cu adevărat important.

„Cardinalul” intră în cinematografe din 22 noiembrie.

 

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.