Care Santos revine la București pentru lansarea romanului „Jumătate de viață“
https://www.ziarulmetropolis.ro/care-santos-revine-la-bucuresti-pentru-lansarea-romanului-jumatate-de-viata/

Scriitoarea catalană Care Santos revine la Bucureşti pentru a prezenta publicului român romanul Jumătate de viaţă, distins în 2017 cu pretigiosul Premiu Nadal. Lansarea va avea loc joi, 1 martie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld, Regina Elisabeta nr.38).

Un articol de Petre Ivan|1 martie 2018

Alături de Care Santos, vor vorbi Tania Radu, critic literar și Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare și jurnalist cultural. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe şi de o degustare de vin și de ciocolată.

Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Institutul Cervantes din București,  Accesul este gratuit în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Jumătate de viață are structura unei piese în două acte și urmărește destinele a cinci prietene, Olga, Marta, Lolita, Nina și Julia, surprinzându-le întâi adolescente, în timpul dictaturii franchiste, apoi în plină maturitate, în primii ani ai tranziției din Spania.

În vara anului 1950,  cele cinci fete de 14 ani, aflate în internatul unei mânăstiri catolice, joacă pentru ultima oară „Adevăr sau provocare“, căruia îi mai spun „jocul cu gajuri“.

Două dintre ele, gemenele Viñó, se pregătesc să înceapă o viața nouă. Nici una nu bănuiește însă că acea noapte le va pecetlui destinul pentru totdeauna, marcând sfârșitul inocenței lor. În iulie 1981, tot într-o noapte de vară, eroinele se reîntâlnesc la restaurantul Jumătate de viață din Barcelona și reiau jocul din adolescență.

Secretele care ies la iveală sunt teribile, iar ele ajung să-și reconsidere convingerile despre prietenie, carieră, dragoste, maternitate, dar și pe cele despre propria sexualitate. Romanul lui Care Santos este o poveste despre devenire și iertare, despre schimbarea personală și colectivă.

Romanul Jumătate de viață este tradus din spaniolă de Irina Dogaru și a apărut în colecția „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu, în format tipărit și digital.

Citind Jumătate de viață, ne bucurăm de o poveste cuceritoare, cu personaje unice, care sunt și reprezentative, și simbolice. Cartea ne propune să reflectăm asupra unor chestiuni profunde, cum ar fi posibilitatea de a ierta. Ne oferă un indiciu în acest sens chiar citatul care deschide romanul: «Nu se poate ierta decât ceea ce este de neiertat». (El Imparcial)

Care Santos

Despre CARE SANTOS

CARE SANTOS s-a născut în 1970, în oraşul Mataró din apropierea Barcelonei. A scris de la vârsta de opt ani, câştigând prima competiţie literară la 14 ani. A studiat mai întâi dreptul, urmând tradiţia familiei, iar apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona.

Şi-a început cariera jurnalistică la Diari de Barcelona, lucrând ulterior în redacţiile cotidienelor ABC şi El Mundo. În prezent, este critic literar la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo şi coordonează site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vaso. Este fondatoarea Asociaţiei Tinerilor Scriitori Spanioli, a cărei preşedintă a fost timp de opt ani.

A debutat în 1995 cu volumul Cuentos cítricos. Este autoarea a unsprezece romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum şi a numeroase cărţi pentru copii şi adolescenţi, pentru care a primit o serie de premii importante.

În 2014, Care Santos publică, în catalană, romanul Poftă de ciocolată, devenit imediat bestseller şi recompensat cu Premio Ramon Llull, iar în 2015, romanul Diamant blau. Bestsellerul Jumătate de viață apare mai întâi în castiliană în 2017, fiind distins cu Premiul Nadal. Opera lui Care Santos e publicată în peste 20 de țări.

Foto: Care Santos – Humanitas

12
/10
/19

Editura Litera anunță evenimentele literare și aparițiile editoriale ale toamnei 2019. Printre acestea, una dintre cele mai dezbătute cărți de acum: „Trei femei” de Lisa Taddeo.

10
/10
/19

Pe 9 octombrie 1967, Ernesto Guevara, supranumit „El Che”, a fost asasinat în Bolivia. Argentinianul a fost unul dintre liderii revoluției comuniste cubaneze. O jumătate de secol mai târziu, mitul Guevara încă rezistă. Cum și de ce?

09
/10
/19

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT s-a încheiat.

08
/10
/19

La începutul fiecărui octombrie la Iași se întâmplă un mic act de magie. Magia: România, așa cum o cunoaștem, este suspendată și în locul ei se pogoară un mare festival de literatură și traduceri, cum nu sunt multe pe bătrânul nostru continent (și pesemne niciunul dincoace de fosta noastră cortină de fier). FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași) tocmai și-a încheiat cea de a șaptea ediție.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

02
/10
/19

Îndrăgitul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai important autor rus contemporan și singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, va conferenția  marți, 8 octombrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Mare a Ateneului Român, la invitația  Curtea Veche Publishing, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, în cadrul Conferințelor de la Ateneul Român.  

30
/09
/19

Mai vechi și mai noi, volumele pe care vi le propune Ziarul Metropolis în acest top subiectiv au în comun spiritul unui anotimp și, vorba unui romancier apreciat, „sentimentul unui sfârșit”.

28
/09
/19

În perioada 1–5 octombrie, scriitorul francez Lionel Duroy, autorul romanului Eugenia, o ambițioasă frescă a României anilor 1930–1940 inspirată de Jurnalul lui Mihail Sebastian, va fi prezent la București și la Iași, invitat de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT Iași) 2019, de Institutul Francez din România și de Editura Humanitas Fiction.

26
/09
/19

Octombrie este una dintre lunile preferate ale iubitorilor de literatură, de film, de teatru și, de ce nu, de festivaluri. Iată ce ne atrage atenția în mod special dintre spectaculoasele evenimente ale lunii!

24
/09
/19

Club Revdepov organizează la București un atelier intensiv de scriere creativă, în perioada 14 octombrie – 16 decembrie 2019, sub îndrumarea scriitorului Filip Florian. Masterclassul se adresează celor care scriu ficțiune și vor să învețe aplicat, din feedbackul primit pe texte de la scriitorul coordonator. Cele mai bune povestiri vor fi publicate după atelier în RevistadePovestiri.ro.

Pagina 10 din 105« Prima...89101112...203040...Ultima »