Carlos Gardel. 125 de ani de la naşterea regelui tangoului
https://www.ziarulmetropolis.ro/carlos-gardel-125-de-ani-de-la-nasterea-regelui-tangoului/

În urmă cu 125 de ani se năştea Carlos Gardel, denumit şi Carlitos, Regele Tangoului sau Magicianul. În cinstea acestuia (şi a lui Julio De Caro), 11 decembrie a fost proclamată Ziua Internaţională a Tangoului.

Un articol de Petre Ivan|11 decembrie 2015

În 1911, Carlos Gardel îl cunoaște pe cântărețul uruguaian José Razzano, alături de care interpretează cântece folclorice, până în 1917 când, o dată cu “Mi noche triste”, dau naștere tangoului liric, înlocuind versurile satirice și fără perdea, cu unele nostalgice sau melodramatice.

Acesta este începutul triumfului carierei de cântăreț de tango a lui Carlos Gardel, înregistrarea cu “Mi noche triste” vânzându-se în 100.000 de exemplare.

Din 1927, după turneul din Spania, începe cariera sa de artist internațional. Înregistrările sale sunt admirate de toată lumea hispanică, cucerind milioane de inimi.  Totodată, devine extrem de popular şi la Hollywood, unde a fost vedeta în peste 20 de filme, alături de mari staruri feminine ale epocii.

Împreună cu prietenul său şi textierul său Alfredo Le Pera compune 183 de tangouri, devenite toate celebre şi face aproximativ 700 de înregistrari.

În plină glorie, la vârsta de 45 de ani, Gardel se stingea din viaţă în urma unui accident de avion, la Medelin în Columbia. În accident au murit şi Alfredo Le Pera, ghitariştii Guillermo Desiderio Barbieri şi Ángel Domingo Riverol, dar şi alţi prieteni şi un grup de oameni de afaceri împreuno cu care călătorea.

Plâns de milioane de argentinieni, i s-au adus omagii la New York City, Rio de Janeiro sau Montevideo.

Foto: Carlos Gardel – wikipedia

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”