„Carmina Burana”, din nou la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/carmina-burana-din-nou-la-ateneul-roman/

Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, rămâne la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” , în zilele de joi şi vineri, 2 şi 3 iunie 2022.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2022

Acesta va dirija  două concerte cu public, desfășurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. Programul este alcătuit din Simfonia „Mathis der Maler” de Paul Hindemith și din „Carmina Burana” de Carl Orff, cu  soliştii invitați Marta Sandu-Ofrim(soprană), Valentin Racoveanu (tenor) și Iordache Basalic (bariton).

Coordonatorul Corului Filarmonicii „George Enescu” este Iosif Ion Prunner. Concertele vor beneficia și de participarea extraordinară a  Corului de Copii al Operei Naționale București, coordonat de maestrul de cor Smaranda Morgovan.

Simfonia „Mathis der Maler”, scrisă între anii 1933 și 1934 de Paul Hindemith,  a fost inspirată de pictorul  Matthias Grünewald, care a trăit în Germania secolului al XVI-lea. Prima audiţie a simfoniei (Berlin, 12 martie 1934) a fost un succes, în timp ce opera cu același titlu a fost interzisă în Germania. Ca urmare a presiunilor naziste, Hindemith a părăsit Germania pentru Statele Unite, în 1946 a obținut cetăţenia americană, iar ultimul deceniu din viaţă l-a petrecut în Elveţia.  „Simfonia Mathis der Maler, poate într-o măsura mai mare decât opera cu acelaşi nume, poartă cu sine un mesaj al compozitorului, ce afirmă importanţa ca arta să fie autonomă, dincolo de presiunile politice”, punctează muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu.

„Carmina Burana” are la bază texte poetice medievale din secolele XI-XII, în principal în limba latină. La baza cantatei scrise de Carl Orff a stat o culegere conţinând cântece şi versuri din secolul al XIII-lea, găsită în arhiva unei mănăstiri benedictine din Bavaria. Textele sunt imnuri bahice, cântece de dragoste cu tentă erotică și parodii blasfemice ale liturghiei, cu un mesaj moralizator de respingere a bogăției.  „Ca şi Hindemith, care se naşte în acelaşi an (1895),  Carl Orff este preocupat de atragerea către muzică printr-o educare sistematică, cu un accent deosebit pe învăţământul muzical elementar. Carmina burana este o creaţie fără complexe şi tocmai de aceea s-a bucurat şi se bucură de o audiență totală în faţa oricărui auditoriu, de oriunde”, precizează muzicologul Vladimir Popescu-Deveselu.

Biletele se pot procura:

– De la Casa de Bilete a Ateneului Român

Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.

Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul  www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege. Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.

Dirijorul britanic Leo Hussain este recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi interpreţi din generaţia sa ai muzicii lui Mozart, precum şi ai celei de a doua şcoli vieneze şi ai capodoperelor secolului XX. A studiat la Cambridge University şi la Royal Academy of Music din Londra. Curând cariera sa a înregistrat succese notabile la Festivalul de la Salzburg, unde a fost asistentul lui Simon Rattle, la pupitrul Filarmonicii din Berlin, şi al lui Valery Gherghiev, la Filarmonica din Viena. A avut colaborări strânse şi cu alţi dirijori de prestigiu, precum Daniel Barenboim şi Yannick Nézet-Séguin. Leo Hussain conduce frecvent spectacole la Theater an der Wien, iar în 2016 a realizat un debut foarte bine primit de critica de specialitate la Royal Opera House – Covent Garden, cu opera Oedipe de George Enescu, descris în Sunday Times drept „o interpretare muzicală de un impact covârşitor”. Alte succese ale lui Leo Hussain din genul teatrului liric includ producţiile Richard Strauss – Capriccio ( Opera din Santa Fe), Britten – The Rape of Lucretia (Glyndebourne Festival Opera), precum şi spectacole pe scenele La Monnaie Bruxelles, English National Opera, Opera de Stat Bavareză şi Opera de Stat din Berlin.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

14
/06
/22

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.

12
/06
/22

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are loc între 24 iunie și 3 iulie și este cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului! Pentru zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc.

10
/06
/22

Un spectacol de operă extraordinar în regia lui Tompa Gábor aduce pentru prima dată în faţa publicului bucureştean compania Operei Maghiare din Cluj-Napoca, invitată în cadrul Bucharest Opera Festival pe 26 iunie, ora 19:00, pe scena Operei bucureştene, într-o apariţie inedită, pentru prima dată în capitală după turneul istoric din anul… 1860, la spectacolele căruia în sală s-a aflat însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza.