„Carmina Burana”, din nou la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/carmina-burana-din-nou-la-ateneul-roman/

Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, rămâne la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” , în zilele de joi şi vineri, 2 şi 3 iunie 2022.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2022

Acesta va dirija  două concerte cu public, desfășurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. Programul este alcătuit din Simfonia „Mathis der Maler” de Paul Hindemith și din „Carmina Burana” de Carl Orff, cu  soliştii invitați Marta Sandu-Ofrim(soprană), Valentin Racoveanu (tenor) și Iordache Basalic (bariton).

Coordonatorul Corului Filarmonicii „George Enescu” este Iosif Ion Prunner. Concertele vor beneficia și de participarea extraordinară a  Corului de Copii al Operei Naționale București, coordonat de maestrul de cor Smaranda Morgovan.

Simfonia „Mathis der Maler”, scrisă între anii 1933 și 1934 de Paul Hindemith,  a fost inspirată de pictorul  Matthias Grünewald, care a trăit în Germania secolului al XVI-lea. Prima audiţie a simfoniei (Berlin, 12 martie 1934) a fost un succes, în timp ce opera cu același titlu a fost interzisă în Germania. Ca urmare a presiunilor naziste, Hindemith a părăsit Germania pentru Statele Unite, în 1946 a obținut cetăţenia americană, iar ultimul deceniu din viaţă l-a petrecut în Elveţia.  „Simfonia Mathis der Maler, poate într-o măsura mai mare decât opera cu acelaşi nume, poartă cu sine un mesaj al compozitorului, ce afirmă importanţa ca arta să fie autonomă, dincolo de presiunile politice”, punctează muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu.

„Carmina Burana” are la bază texte poetice medievale din secolele XI-XII, în principal în limba latină. La baza cantatei scrise de Carl Orff a stat o culegere conţinând cântece şi versuri din secolul al XIII-lea, găsită în arhiva unei mănăstiri benedictine din Bavaria. Textele sunt imnuri bahice, cântece de dragoste cu tentă erotică și parodii blasfemice ale liturghiei, cu un mesaj moralizator de respingere a bogăției.  „Ca şi Hindemith, care se naşte în acelaşi an (1895),  Carl Orff este preocupat de atragerea către muzică printr-o educare sistematică, cu un accent deosebit pe învăţământul muzical elementar. Carmina burana este o creaţie fără complexe şi tocmai de aceea s-a bucurat şi se bucură de o audiență totală în faţa oricărui auditoriu, de oriunde”, precizează muzicologul Vladimir Popescu-Deveselu.

Biletele se pot procura:

– De la Casa de Bilete a Ateneului Român

Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.

Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul  www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege. Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.

Dirijorul britanic Leo Hussain este recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi interpreţi din generaţia sa ai muzicii lui Mozart, precum şi ai celei de a doua şcoli vieneze şi ai capodoperelor secolului XX. A studiat la Cambridge University şi la Royal Academy of Music din Londra. Curând cariera sa a înregistrat succese notabile la Festivalul de la Salzburg, unde a fost asistentul lui Simon Rattle, la pupitrul Filarmonicii din Berlin, şi al lui Valery Gherghiev, la Filarmonica din Viena. A avut colaborări strânse şi cu alţi dirijori de prestigiu, precum Daniel Barenboim şi Yannick Nézet-Séguin. Leo Hussain conduce frecvent spectacole la Theater an der Wien, iar în 2016 a realizat un debut foarte bine primit de critica de specialitate la Royal Opera House – Covent Garden, cu opera Oedipe de George Enescu, descris în Sunday Times drept „o interpretare muzicală de un impact covârşitor”. Alte succese ale lui Leo Hussain din genul teatrului liric includ producţiile Richard Strauss – Capriccio ( Opera din Santa Fe), Britten – The Rape of Lucretia (Glyndebourne Festival Opera), precum şi spectacole pe scenele La Monnaie Bruxelles, English National Opera, Opera de Stat Bavareză şi Opera de Stat din Berlin.

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).