Carol al II-lea. Detronat
https://www.ziarulmetropolis.ro/carol-al-ii-lea-detronat/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluţionarii s-au refugiat în Franţa sau în alte ţări europene, preocupaţi de soarta Principatelor şi ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români şi aspiraţiile lor.

Un articol de Georgeta Filitti|13 iunie 2017

La fel, în timpul și după cel de al doilea război mondial, rațiuni precumpănitor politice i-au făcut pe zeci de mii de români să ia calea exilului. Între ei, un loc aparte îl ocupă fostul rege Carol al II-lea.

Ca prim născut al regelui Ferdinand și al reginei Maria, ajunge moștenitorul tronului și apoi, între 1930 și 1940, regele României. Fire nedomolită, trufașă, ignorând cu bună știință comandamentele impuse de calitatea de membru al Casei regale, el renunță, în 1926, la prerogative și pleacă la Paris sub numele de Carol Caraiman, însoțit de Elena Lupescu. Timp de doi ani duce o viață mondenă banală dar în 1928, la Londra, redactează „Manifestul de la Gladstone” către poporul României Mari, în 21 de puncte (cu sugestii de redresare a țării și revendicarea tronului).

Cele 20 000 de exemplare au fost confiscate de autoritățile britanice, iar Carol Caraiman a fost expulzat. În 1930 face o nouă încercare, de data aceasta fructuoasă: revine în țară, își înlătură de pe tron fiul minor, Mihai, și se proclamă rege. Domnia lui, plină de lumini și umbre, a făcut să curgă multă cerneală. La 6 septembrie 1940, e silit să abdice și să părăsească țara. A înțeles să ia cu sine, dincolo de numeroasele bunuri personale, și lucruri aparținând Statului. Acesta ar fi fost motivul atacării de către un grup de legionari, trimiși de Horia Sima, a trenului care îl scotea din țară, pe el și, din nou, pe Elena Lupescu. Ajunge în Spania și i se fixează domiciliu supravegheat la Sevilla.

Autoritățile române încearcă zadarnic să recupereze unele tablouri, între care unele de Rembrandt și El Greco, luate de fostul suveran din proprietatea Statului. I se refuză viza de intrare în Anglia, Statele Unite, Cuba sau Mexic. Tot un insucces rămâne și tentativa de coordonare a mișcării românilor liberi din Anglia, Statele Unite sau Canada. Dar în 1942, americanii îi deblochează conturile bancare. În 1944 poartă discuții cu ambasadorul sovietic din Mexic, în speranța deșartă a recuperării tronului României. Trei ani, între 1944 și 1947, a locuit la Rio de Janeiro. Tot acolo s-a căsătorit civil cu Elena Lupescu (căsătoria religioasă a avut loc doi ani mai târziu la Estoril – Portugalia). Acesteia i s-a recunoscut titlul de Alteță Regală de către șeful Casei de Hohenzollern. În răstimpul brazilian a început să-și scrie memoriile politice, intitulate Sub zodia Satanei (publicate la București, în 1994, de Paul Lambrino, nepotul său de fiu). În 1947 s-a stabilit la Estoril, unde avea să moară, în 1953. Dictatorul Salazar i-a organizat funeralii de cap încoronat, fiind depus în panteonul familiei domnitoare de Bragansa, ca nepot al Antoniei, principesă portugheză.

Proeminența sa în exil a fost legată de posesia faimoasei colecții de timbre înfățișată la Londra, în 1950, la Expoziția Internațională de Filatelie. Tentativele de afirmare politică au eșuat. Parte din avere i-a dispărut imediat după deces. Caietele de însemnări, scrise în limba franceză, cu inserții de germană și engleză, au fost depuse la Arhivele portugheze, dar în prealabil s-au operat numeroase amputări ale textului. În 1985 au fost cumpărate de statul român. Din 1995 au apărut mai multe ediții, unele sub titlul Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice, acoperind, cu întreruperi, răstimpul 1904-1951. Consemnările nu sunt totdeauna pe potriva marilor realizări instituționale și culturale din timpul domniei; viața cotidiană din exil, vag mondenă, cu reținerea hachițelor soției, pun o pecete de nemeritată banalitate pe viața celui care a fost, vreme de un deceniu, monarhul României.

Ca o revenire la normalitate, în 2003 rămășițele i-au fost aduse și reînhumate într-un paraclis, lângă necropola regală de la curtea de Argeș.

Foto: Carol al II-lea și Elena Lupescu. Sursa foto: Descopera.ro

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.