Cărtărescu și invitații săi despre ‘Melancolia’ – joi, 20 iunie, de la ora 19.00, la Humanitas Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartarescu-si-invitatii-sai-despre-melancolia-joi-20-iunie-de-la-ora-19-00-la-humanitas-cismigiu/

Iubitorii de lectură şi prietenii scriitorului Mircea Cărtărescu sunt invitaţi joi, 20 iunie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului MELANCOLIA, cea mai bine vândută carte Humanitas la Bookfest 2019.

Un articol de |19 iunie 2019

La eveniment vor vorbi, alături de Mircea Cărtărescu, scriitoarea Ioana Pârvulescu și criticul literar Cosmin Ciotloș. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

După marele succes (inclusiv internațional) al romanului Solenoid, Mircea Cărtărescu revine pe piața literară cu o carte de o cu totul altă factură. Este tripticul Melancolia, nostalgică evocare a unei copilării și adolescențe înconjurate de o atmosferă de adâncă reverie. Realistă și onirică în același timp, inconfundabil „cărtăresciană“ și totuși diferită de tot ce-a mai scris autorul, această carte despre singurătate, abandon, dragoste și eroism are toate șansele să devină foarte iubită de cititorii de literatură.

• • •

Ajunse la rond, unde îl aștepta Vasile Singurătate. Coborâse de pe soclul său și levita la o palmă deasupra aleii. În dreptul frunţii, al coastelor și-n josul pântecului piatra lui nobilă era spartă. Dar ţinea încă la piept o carte, singura scrisă de el vreodată, o carte ilizibilă de piatră. Băiatul se-apropie de soclu și citi înc-o dată inscripţia săpată-n aramă: CUM NINGE SOARTA?

Își lipi fruntea de ea și-o repetă în gând până cuvintele își pierdură sensul. Apoi se-ndreptă către marele mutilat și-l luă, fără să-l privească, de braţ. Porniră-mpreună de-a lungul șinelor de tramvai, lăsându-și în urmă umbrele lungi și subţiri. Strada era tăcută și pustietatea totală. Drumul n-avea sfârșit. Omul de piatră avea să-l însoţească de-acum toată viaţa.

Foto: Mircea Cărtărescu, Melancolia – facebook

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.