Carte autobiografică: „După război la Paris. Cronica anilor regăsiți” de Serge Moscovici (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/carte-autobiografica-dupa-razboi-la-paris-cronica-anilor-regasiti-de-serge-moscovici-fragment/

Fragment din volumul „După război la Paris. Cronica anilor regăsiţi” de Serge Moscovici, recent apărut la Editura Polirom (traducere din limba franceză de Magda Jeanrenaud).

Un articol de Ziarul Metropolis|16 martie 2021

După apariția în 1997 a Cronicii anilor risipiți, în care își rememorează tinerețea petrecută în România, Serge Moscovici a lucrat la o urmare a acestei cărți autobiografice, pe care însă nu a mai reușit să o ducă la bun sfîrșit. Însemnările și ciornele sale au fost reunite în volum de Alexandra Laignel-Lavastine, care oferă publicului o primă reconstituire a anilor de formare umană și intelectuală ai celui ce avea să devină unul dintre marile nume ale psihologiei sociale și un precursor al ecologiei politice. Ajuns în 1948 la Paris după ce străbate Europa devastată de război, tînărul Moscovici va izbuti să învingă izolarea, apropiindu-se de alți doi evrei săraci și dezrădăcinați ca și el, cu care va lega o prietenie pe viață. Unul este Isac Chiva, născut la Iași, cel care va deveni mîna dreaptă a lui Claude Lévi-Strauss, iar celălalt Paul Celan, originar din Cernăuți, considerat în scurtă vreme unul dintre marii poeți ai secolului XX. Împreună, vor descoperi mediul boem al Cartierului Latin, traiul în hotelurile ieftine și viața de noapte a Parisului, cu cluburile de jazz și cabaretele sale, dar și prietenia și emulația intelectuală. Iar „Mosco” își va împlini visul de a deveni om „de carte”, absolvind cursurile Institutului de Psihologie pentru a ajunge apoi să lucreze la Sorbona, CNRS și EHESS, acolo unde a abordat și aprofundat problemele definitorii pentru gîndirea sa: simțul comun, enigma mulțimilor, puterea minorităților, condiția de paria.

Serge Moscovici (1925, Brăila – 2014, Paris) este unul dintre fondatorii psihologiei sociale europene și se numără printre principalii teoreticieni ai ecologiei politice. Din 1979, a fost director al Laboratorului European de Psihologie Socială. Ofițer al Legiunii de Onoare și doctor honoris causa al London School of Economics, al Instituto Superior de Ciências do Trabalho e da Empresa din Lisabona, al Universidad Nacional Autónoma de México, precum și al universităților din Bologna, Brazilia, Bruxelles, Buenos Aires, Évora, Geneva, Glasgow, Iași, Jönköping, Pécs, Roma, Sevilla și Sussex. Dintre numeroasele sale lucrări, la Editura Polirom au mai apărut: Psihologia socială sau mașina de fabricat zei (1997), Psihologia socială a relațiilor cu celălalt (coord., 1998), Cronica anilor risipiți. Povestire autobiografică (1999), Urmele timpului. Iluzii românești, confirmări europene (Serge Moscovici în dialog cu Adrian Neculau, 2002), Metodologia științelor socioumane (coord. împreună cu Fabrice Buschini, 2007), Influență socială și schimbare socială (2011), Psihologia socială modernă. Istoria creării unei științe sociale internaționale (în colaborare cu Ivana Marková, 2011).

După război la Paris. Cronica anilor regăsiți, de Serge Moscovici (fragment)

În acel moment, primele știri despre măcelurile comise în Basarabia și în Bucovina – aproape 100 000 de victime, bărbați, femei și copii, în iulie‑august, în timp ce 150 000 de supraviețuitori urmau să fie deportați toamna în Transnistria – depășeau ceea ce putea suporta urechea omenească. La Chișinău, trupele românești repetaseră performanța pogromului de la Iași de la sfîrșitul lui iunie 1941, masacrînd mai bine de 10 000 evrei în cîteva zile. Și peste tot, în orașe și tîrguri, au avut loc înspăimîntătoare măceluri: evreii erau cînd împușcați la fața locului, pe cîmp sau pe buza unor rîpe uriașe, cînd arși de vii în grajduri și sinagogi sau înecați în apele Nistrului. La Cahul, în schtetl‑ul meu (orășel evreiesc), o mie de evrei au fost asasinați în cîteva ore.

Există lumea, iar războiul face parte din ea. Și există imundul. Una este să fii considerat un dușman, stăpîn pe actele tale, putînd să mergi cu capul sus și să depui mărturie pentru umanitatea ta – motiv care mă determinase să mă alătur Partidului –, altceva era să fii văzut ca o pradă. Ce li se întîmplase prietenilor mei din copilărie? Logodnicei mele Esther? Profesorilor, vecinilor mei? Era oare posibil ca toți să fi dispărut în baia aceea de sînge și noroi? […]

În 1945, proiectul meu de a pleca la Moscova continua totuși să aibă prioritate: credeam din răsputeri în el, cu tot atîta tărie și lipsă de logică de parcă mi l‑ar fi ghicit în cărți o țigancă. Astfel încît, în 1945, cînd am aflat că marele scriitor rus și corespondent de război Ilia Ehrenburg urma să treacă prin București, mi‑a venit ideea că doar el ar fi putut reuși să‑mi facă rost de viză. De unde și tupeul meu aiuritor: să obțin o acreditare de ziarist pentru a‑l putea intervieva la Athénée Palace. Odată ajuns în fața lui, i‑am vorbit despre studiile pe care doream să le urmez în URSS și despre angajamentul meu de a rămîne credincios ideilor socialiste. La care el mi‑a explicat, cu accente aproape colerice și paterne în voce, că Moscova nu era Parisul și că Rusia era o țară foarte diferită de ceea ce îmi imaginam eu. Pe scurt, mă invita să nu mă grăbesc. Eram surprins. De ce simțise oare nevoia să‑mi țină o amplă lecție despre starea lucrurilor în loc să pronunțe cîteva fraze convenționale și găunoase? […]

În cele mai întunecate ceasuri ale războiului, descoperisem, datorită marilor scriitori francezi, ce însemnau o gîndire și o cultură superioare. Dat fiind că prietenii mei și cu mine eram interesați de literatură, admirația aceasta era previzibilă. Posedam cîteva rudimente de franceză, dar hotărîserăm, pentru a fi în stare să citim, să învățăm limba mai sistematic. Proiect care, în vara anului 1942, ne‑a cufundat într‑o efervescență nebunească, într‑atît încît franceza mi‑a devenit la fel de necesară precum aerul și lumina.

Le Grand Meaulnes a fost primul roman pe care l‑am citit fără dicționar. Cu ochii înrourați de lacrimi, mă imaginam asemenea eroului, lipsit de copilărie și de pămîntul meu natal. În aceeași perioadă, continuam să‑i devorez pe Roger Martin du Gard, Flaubert și Paul Valéry, dar și pe suprarealiști, ale căror exagerări extravagante mă dădeau gata. Cît despre farmecele Parisului și arta sa de a trăi, mă delectam cu ele prin intermediul lui Jean Cocteau, Giraudoux, Baudelaire sau Paul Morand. Eram pasionat de Balzac și Proust, unul mă învățase istoria Franței, celălalt sociologia ei. Mă simțisem atunci asemenea lui Adam după ce gustase din fructul pomului cunoașterii: gustasem din fructul pomului Europei, acolo unde se făcea istoria oamenilor și a ideilor. Și, din acest punct de vedere, Parisul mi se părea centrul lumii. […]

În cele din urmă, anul 1946 îmi adusese două certitudini palpabile, pe care supraviețuitorii mi le transmiseseră prin modul lor de a fi. Conform celei dintîi, timpul nu trebuie irosit, și nici nu există o a doua ocazie pentru a‑ți corecta erorile. Celălalt adevăr ținea de ideea că, pentru a‑ți călăuzi singur viața pe căi necunoscute, nu există decît o singură regulă: să nu mergi niciodată împotriva a ceea ce‑ți dictează inima. Or, eu știam ce îmi dicta inima: să îndeplinesc o activitate din care să iasă o operă. Șederile mele printre supraviețuitori mă incitau, în fine, să‑mi pun întrebări despre importanța pe care o acordasem pînă atunci politicii. Sau, mai degrabă, despre înclinația mea de a o transforma într‑o constrîngere și a o ridica la înălțimea unei necesități obiective și morale, într‑atît încît să‑i sacrific avîntul meu și să‑mi amîn proiectele, de parcă mi s‑ar fi interzis să le realizez. Pe scurt, îmi dădeam seama că nu contenisem să îmi țin în frîu subiectivitatea, ca și cum tot ce începea, pentru mine, cu un „vreau” (Parisul) era menit să se metamorfozeze într‑un „trebuie” tiranic (Moscova).

Fragment din volumul După război la Paris. Cronica anilor regăsiți (Polirom, 2021), de Serge Moscovici. Text stabilit, prefață și note de Alexandra Laignel‑Lavastine Cu o postfață de Pierre și Denis Moscovici.

În cele mai întunecate ceasuri ale războiului, descoperisem, datorită marilor scriitori francezi, ce însemnau o gîndire și o cultură superioare. (Serge Moscovici)

Foto: FMSH



11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?