Carte de colecție: „Imagini. Viața mea în film” de Ingmar Bergman (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/carte-de-colectie-imagini-viata-mea-in-film-de-ingmar-bergman-fragment/

Editura Nemira lansează volumul „Imagini. Viaţa mea în film”, o invitaţie în imaginaţia creatoare a unuia dintre cei mai importanţi regizori de film moderni: Ingmar Bergman. O carte de colecţie, din care vă oferim un fragment.

Un articol de Ziarul Metropolis|26 ianuarie 2022

Imagini. Viața mea în film apare în colecția Yorick, este tradusă de Ioana Ghișa și cuprinde o prefață semnată de criticul de film Andrei Gorzo.

În Imagini. Viața mea în film, Ingmar Bergman ne invită în culisele artei sale, într-un mod direct și autentic. Martori ai procesului său de creație, revedem secvențe, personaje, construcții emoționale sau regizorale ale celor mai importante filme ale sale: Persona, A șaptea pecete, Fragii sălbatici. Suntem chiar în intimitatea de creator a lui Bergman, părtași la ideile și visele din care s-au născut cele mai cunoscute opere ale sale, dar și la eșecurile care l-au împins să-și transforme angoasa în artă.

Cariera sa cuprinde peste 40 de ani de muncă și peste 60 de filme, dintre care multe au devenit clasice. Bergman face apel la memorie, la caietele de regie și la scenarii ca să comenteze într-un mod fascinant propriile reușite și rateuri, temele care l-au urmărit, relația dintre artă și viață.

Cel mai mare regizor cu care am fost contemporan. Un povestitor înnăscut.“ – Woody Allen

E imposibil să supraestimăm impactul pe care filmele lui l-au avut asupra oamenilor.“ – Martin Scorsese

Un mare artist. Modernistul suprem al cinemaului mondial.“ – The New York Times

„Imagini. Viața mea în film”, de Ingmar Bergman (fragment)

Era necesar să scriu ceva care să înlăture senzația de gol interior și de bătut pasul pe loc. Mi-am exprimat starea emoțională cu o anumită precizie într-o reflecție scrisă când am primit premiul olandez Erasmus. Am numit-o „Pielea de șarpe“ și am publicat-o ca prefață la Persona:

În cazul meu, creația artistică s-a manifestat mereu ca o foame. Am constatat cu mulțumire calmă că am această nevoie, însă niciodată nu m-am întrebat cum de a apărut această foame și de ce vrea să fie atât de repede satisfăcută. Acum, în ultimii ani, când a început să se diminueze, mi se pare că a venit timpul să caut motivațiile activității mele.

Una dintre amintirile mele cele mai timpurii din copilărie este că aveam această nevoie de a le arăta tuturor ce reușeam să fac: iscusința la desenat, arta de a lovi cu mingea în zid, primele mișcări de înot. Îmi amintesc că aveam o puternică nevoie de a le atrage atenția adulților asupra acestor manifestări ale prezenței mele în lumea sensibilă. Interesul semenilor mei pentru mine nu era niciodată suficient, așa mi se părea.

Când realitatea nu-mi mai ajungea, începeam să mă joc cu fantezia și le spuneam celor de-o vârstă cu mine povești nemaipomenite despre tainicele mele fapte eroice. Erau minciuni sfruntate, care nu puteau decât să se năruie când se loveau de scepticismul sobru al celor din jur. Până la urmă, m-am retras din compania lor și mi-am păstrat lumea de vis numai pentru mine. Un copil dornic de relații umane și cu o imaginație bogată s-a transformat destul de repede într-un visător vulnerabil și viclean.

Însă visătorul este artist numai în visele sale. E destul de evident că cinematografia avea să devină mijlocul meu de exprimare. Astfel, m-am făcut înțeles într-o limbă dincolo de cuvinte, care mi-au lipsit, dincolo de muzică, pe care n-am stăpânit-o, dincolo de pictură, care nu m-a mișcat defel. Deodată s-a ivit posibilitatea de a comunica cu lumea din jur într-o limbă vorbită efectiv de la suflet la suflet, prin întorsături care, într-un fel aproape senzual, se sustrăgeau controlului intelectului.

Cu o foame nestăvilită, ca de copil, m-am aruncat în acest mediu și, timp de douăzeci de ani, neobosit și dintr-un fel de furie, am transmis vise, senzații, fantezii, izbucniri de nebunie, nevroze, crize de credință și minciuni sfruntate. Foamea mi-a fost mereu nouă. Banii, faima și succesul m-au uluit, dar ele au fost doar consecințe ale elanului meu și, în profunzime, m-au lăsat indiferent. Acestea fiind spuse, nu devalorizez ce am realizat în această aventură. Arta ca satisfacere de sine are desigur semnificația ei, în special pentru artist.

Prin urmare, dacă e să fiu pe deplin sincer, mi se pare că arta (nu numai arta filmului) este lipsită de semnificație. Literatura, pictura, muzica, filmul și teatrul se înmulțesc și se hrănesc singure. Apar și dispar noi mutații, noi combinații, din afară această mișcare pare febrilă și vitală – alimentată de superba nerăbdare a artiștilor de a proiecta, pentru ei înșiși și pentru un public tot mai neatent, imaginea unei lumi care nu-i mai întreabă ce cred și ce gândesc. Există unele locuri izolate, unde artiștii sunt pedepsiți, unde arta e considerată riscantă, meritând astfel să fie reprimată sau dirijată.

În același timp, general vorbind, arta este liberă, nerușinată, iresponsabilă și, așa cum am spus, face o mișcare amplă, aproape febrilă, seamănă, mi se pare, cu o piele de șarpe plină de furnici. Șarpele însuși e mort de mult, în putrefacție, lipsit de otrava sa, dar învelișul se mișcă, forfotind de viață.

Sper și sunt convins că alții au o concepție mai echilibrată și pretins obiectivă. Dacă am în vedere toate aceste aspecte anoste și totuși afirm că vreau să fac artă în continuare, atunci asta se datorează unui motiv foarte simplu. (Trec cu vederea partea pur materială.)

Motivul este curiozitatea. O curiozitate fără limite, niciodată potolită, mereu nouă și insuportabilă, care mă îndeamnă înainte, nu-mi permite liniștea și înlocuiește deplin nevoia de companie din copilărie. Mă simt ca și cum aș fi fost multă vreme prizonier și dintr-odată m-am prăvălit în tumultul și vuietul vieții. Sunt capturat de o curiozitate capricioasă. Notez, observ, fac ochii mari, totul e ireal, fantastic, înfricoșător sau ridicol. Prind din zbor câte un fir de praf, poate este un film, orice ar însemna asta: nimic probabil, însă eu însumi găsesc lucrul interesant, prin urmare, afirm că aici e un film. Circul cu acest lucru capturat sau făcut de mine, care mă preocupă la modul vesel sau melancolic.

Mă îmbrâncesc cu celelalte furnici, desfășurăm o muncă uriașă. Pielea de șarpe e în mișcare. Acesta și numai acesta este adevărul meu. Nu doresc să fie și adevărul altcuiva și e prea slab pentru a servi drept consolare pentru eternitate. Ca bază a creației mele pentru încă niște ani este pe deplin suficient, cel puțin pentru mine.

A fi artist de dragul propriei persoane nu este mereu plăcut. Însă are un avantaj extraordinar: artistul își împărtășește condiția cu fiecare ființă vie, care și ea există pentru sine. Însumat, se formează o camaraderie destul de mare, care astfel își duce traiul într-o comunitate egoistă, pe pământul cald și murdar, sub cerul rece și liber.

Ernst Ingmar Bergman (14 iulie 1918, Uppsala – 30 iulie 2007, Fåro) a scris și a regizat peste 60 de filme și 170 de producții teatrale. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără A șaptea pecete (1957), Fragii sălbatici (1957), Persona (1966), Fanny și Alexander (1982), având aceleași teme centrale: familiile disfuncționale, artiștii ratați, Dumnezeul absent, imposibilitatea de a comunica unii cu ceilalți. Ca cineast, a lucrat constant cu același grup de actori, distribuindu-i în majoritatea filmelor sale (Liv Ullmann, Max von Sydow, Bibi Andersson, Harriet Andersson, Erland Josephson, Ingrid Thulin, printre alții). A luat nenumărate premii pentru filmele sale, iar autobiografia sa, Lanterna magică, a fost tradusă în mai multe limbi.

Când realitatea nu-mi mai ajungea, începeam să mă joc cu fantezia și le spuneam celor de-o vârstă cu mine povești nemaipomenite despre tainicele mele fapte eroice. (Ingmar Bergman)

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.