Cartea anului 2016: Ulysses, 732. Romanul romanului, de Mircea Mihăieș
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-anului-2016-ulysses-732-romanul-romanului-de-mircea-mihaies/

Revista România literară a desemnat cel mai recent volum al lui Mircea Mihăieş, “Ulysses, 732. Romanul romanului” (Polirom), drept „Cartea anului 2016” . Din juriu au făcut parte Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Daniel-Cristea Enache, Gabriel Dimisianu, Angelo Mitchievici, Sorin Lavric şi Simona Vasilache.

Un articol de Petre Ivan|9 decembrie 2016

Premiul „Cartea anului” – acordat de revista România literară, cu sprijinul Ministerului Culturii – ajunge la Timişoara pentru a doua oară, în ultimii ani. În 2013, acesta i-a fost decernat Adrianei Babeţi, pentru volumul Amazoanele. O poveste, apărut tot la Polirom.

În anul 2015, Premiul „Cartea Anului” i-a revenit lui Horia-Roman Patapievici, pentru volumul Partea nevăzută decide totul.

Lista nominalizaților din acest an: George Bălăiță, Ana Blandiana, Livius Ciocârlie, Radu Cosașu, Ion Horea, Irina Horea, Ioan T. Morar, Ioan Es. Pop, Alex. Ștefănescu, Mihai Zamfir.

Mircea Mihăieș, „Scriitorul anului 2016”

Pentru același volum, Mircea Mihăieș a fost desemnat „Scriitorul anului 2016” , în cadrul Galei Uniunii Scriitorilor din România, ediția I.

Conceput sub forma unui triptic, Ulysses, 732. Romanul Romanului e prima încercare în România de a face atît o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărţi de proză scrisă în limba engleză în secolul XX, cît şi de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile şi mizele existenţiale ale acesteia.

Istoria romanului urmăreşte etapele cristalizării ideii şi ale execuţiei proiectului, precum şi complicata poveste ce a urmat după tipărirea semilegală a romanului în Franţa, avatarurile în justiţia americană şi consecinţele pentru destinul cărţii.

Ea arată cum Ulysses a devenit un punct de răscruce în evoluţia literaturii secolului XX şi a celui actual, indiferent că a fost vorba de formulele experimentaliste radicale ori de modalităţi de exprimare a culturii populare.

Foto: Cartea anului,  Mircea Mihăieș – Polirom

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.