Cartea de la metrou: invitație la lectură
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-de-la-metrou-invitatie-la-lectura/

Atenţie, se închid uşile şi se deschid cărţile! Pe 27 martie, călătorii surprinşi citind la metrou primesc o carte Litera!

Un articol de Liliana Matei|26 martie 2019

Știați că 69% dintre români nu au citit nici măcar o carte în ultimul an, iar rata analfabetismului funcțional a ajuns la 40%? În capitala țării, 46% dintre respondenții studiului referitor la activitățile de lectură* au afirmat că nu au citit niciodată în ultimul an sau că au citit mai rar și doar 9% au afirmat că citesc aproape în fiecare zi. Un context trist dar necesar pentru dezvoltarea și susținerea constantă a comportamentelor de lectură.

Editura Litera anunță o nouă ediție a campaniei de încurajare a cititului în metroul bucureștean – Cartea la metrou: Atenție se închid ușile, se deschid cărțile!

Miercuri, 27 martie, în intervalul 9:00- 11:00 pe Magistrala 2 (Pipera – Berceni – Pipera) călătorii mici și mari, surprinși citind la metrou, primesc o carte de la voluntarii dedicați campaniei. Editura Litera își propune astfel să întâlnească cât mai mulți cititori, oferind cele mai frumoase povești din cel mai cunoscut imprint Litera – Carte Pentru Toți și din colecția Scriitori români ilustrați. Fie că este vorba de un roman premiat sau de un volum de istorie, o culegere de eseuri sau un thriller, un clasic al literaturii universale, o carte de dezvoltare personală, sau lecturi din opera reprezentativă a scriitorilor români, cărțile oferite vor acoperi toate gusturile în materie de lectură și vor marca titlurile esențiale din fiecare bibliotecă. Desfășurată dimineața la metrou, campania este o invitație la lectură pentru toți călătorii care zi de zi petrec timp prețios pe drum. Scopul este investirea timpului într-o lectură bună, oriunde, oricând, oricât.

Prima ediție Cartea la metrou s-a bucurat de un real succes în rândul călătorilor bucureșteni, o inițiativă care a surprins plăcut mii de cititori și a îndemnat la lectură pe mulți alții. Cititorii sunt invitați să împărtășească impresiile despre cartea primită folosind hashtagul #cartealametrou pe Facebook și pe Instagram.

O campanie realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București și Metrorex

*Barometrul de Consum Cultural publicat în 2018 (pe date culese în 2017) de Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală + Studiul PISA realizat de OECD în 2015, publicat în decembrie 2018.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

05
/08
/18

Cu acțiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginașe aflate în sărăcie și lipsuri, „Băieții străzii” (editura Litera), de Pier Paolo Pasolini, spune povestea unui grup de copii, deveniți adolescenți, de la periferia societății.

01
/08
/18

Cartea „Homo Deus – scurtă istorie a viitorului”, de Yuval Noah Harari, traducere din limba engleză și note de Lucia Popovici, a fost publicată la editura Polirom în anul 2018. Am selectat pentru dumneavoastră zece fragmente care caută să ne rezume viitorul, fragmente din care afli lucruri cu adevărat uimitoare.

24
/07
/18

Mâine (miercuri), 25 iulie 2018, de la ora 17.30, la Galeria Galateca (București), Cornel Brad lansează cartea de portrete fotografice “Oameni.Putere.România.”. Prezentarea cărții va fi făcută de către domnul Andrei Ţărnea, comisarul Sezonului România-Franţa.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Romanul „Viață de vânzare” de Yukio Mishima (traducere din japoneză și note de Andreea Sion) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction în anul 2018. Cartea este una cult, a apărut în 1968 și face figură aparte în opera lui Mishima (care a ajuns de trei ori aproape de Premiul Nobel). Mishima, provenit dintr-o familie de samurai, și-a făcut seppuku la 45 de ani, în 1970.