Cartea în așteptare, o campanie socială și culturală, la Bookfest
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-in-asteptare-o-campanie-sociala-si-culturala-la-bookfest/

În perioada 20-24 mai 2015, Grupul editorial ALL va fi prezent la cea de-a X-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Cu această ocazie, va fi lansată campania „Cartea în aşteptare”, o campanie socială şi culturală iniţiată de editura ALL.

Un articol de Petre Ivan|14 mai 2015

Cartea în așteptare este un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor.

„Nu toți cei care vor să citească au bani de cărți. De aceea, Grupul editorial ALL le oferă cititorilor darnici prilejul de a-i ajuta pe elevi și studenți să descopere bucuria lecturii. Cei care vizitează standul ALL de la Bookfest pot cumpăra o carte care le place, plătind doar jumătate din preț, cu condiția să o lase la raftul special amenajat, în așteptarea cititorului potrivit”, spun oficialii editurii.

Cea de-a zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la Complexul Romexpo între 20 şi 24 mai.

Foto: Cartea, Bookfest – facebook

15
/12
/21

Joi, 16 decembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează online, live, pe paginile de Facebook Polirom, Librăria Humanitas de la Cișmigiu și Librăriile Humanitas, romanul „Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom din acest an. Lansarea va prilejui un dialog al autorului cu Ovidiu Șimonca.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.