Cărţi ce deschid cerurile
https://www.ziarulmetropolis.ro/carti-ce-deschid-cerurile/

Între 12 şi 14 aprilie are loc Târgul Internaţional de Carte de la Londra. Cu trimitere la una dintre cele mai apreciate opere de ficţiune ale lui Eliade, „Noaptea de Sânziene”, titlul programului românesc – “Books that Open the Skies”/ „Cărţi ce deschid cerurile” subliniază rolul cărţilor în facilitarea accesului spre un univers alternativ şi misiunea intelectuală a marelui scriitor de restaurare a unei realităţi ocultate.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2016

Participarea României la actuala ediţie este dedicată memoriei celebrului scriitor şi istoric al religiilor Mircea Eliade, la 30 de ani de la dispariție. Cu acest prilej, editura britanică Istros Books publică, în traducere engleză, prima operă literară semnată de autorul român, volumul autobiografic „Romanul adolescentului miop”.

În fapt, cele trei zile de lansări de carte, dialoguri, expoziţii şi concerte vor gravita în jurul a doi scriitori emblematici pentru literatura română a secolului XX – Mircea Eliade şi Mihail Sebastian, aduşi pe rafturile iubitorilor de lectură din Marea Britanie prin intermediul a două volume apărute recent în limba engleză – „Romanul adolescentului miop”, respectiv „De două mii de ani”.

În centrul programului românesc se vor afla două evenimente speciale prilejuite de aceste apariții editoriale mult așteptate, care au început deja să trezească ecouri dintre cele mai favorabile în presa britanică.

Protagoniștii programului la London Book Fair 2016 sunt profesorii şi scriitorii Sorin Alexandrescu, Andrei Cornea, Bryan Rennie şi Florin Ṭurcanu, scriitorii Ruxandra Cesereanu şi Dumitru Ṭepeneag, autorul şi traducătorul Philip Ó Ceallaigh, traducătorii Alistair Ian Blyth şi Christopher Moncrieff, precum şi editorii Casiana Ioniţă, Susan Curtis Kojakovic, Ramona Mitrică şi John O’Brien. Componenta muzicală va fi asigurată de Forna Quartet.

Foto: Cărţi ce deschid cerurile – www.facebook.com/ICRLondon/

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

31
/01
/19

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la […]

29
/01
/19

După ce a cucerit lumea cu „Citind Lolita în Teheran”, scriitoarea Azar Nafisi a revenit cu „Lucruri nespuse” - o colecție de amintiri care își poartă cititorul în mijlocul evenimentelor din Iranul ultimului secol.

28
/01
/19

La început de an 2019, declarat Anul Cărții în România, vă propunem un top al celor mai bune apariții editoriale ale anului trecut, din zona ficțiune. Ziarul Metropolis a realizat un top al celor mai bune cinci romane publicate în 2018 în România.

27
/01
/19

Și pentru că 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, vă propunem spre lectură „Omul în căutarea sensului vieții” (Editura Vellant), cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre.

25
/01
/19

METROPOLIS SPECIAL. Pe 25 ianuarie 1882 se năștea, la Londra, Virginia Woolf. 137 de ani mai târziu, vă invităm să ne-o amintim răsfoindu-i jurnalul.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

14
/01
/19

„Anul Cărții” se deschide cu o conferință națională dedicată profesioniștilor în comunicare din editurile românești. Programată pe data de joi, 17 ianuarie 2019, începând cu ora 10.00, la Salonul de Carte „Luceafărul” (Bulevardul Unirii nr. 10), conferința își propune să îi reunească pe specialiștii în comunicare din editurile autohtone.

07
/01
/19

Cartea „Între prieteni“ (traducere din limba ebraică de Marlena Braeșter) a apărut la editura Humanitas fiction în anul 2013. Amos Oz a murit la Tel Aviv pe 28 decembrie 2018.

23
/12
/18

Romanele din seria Fantasy „Pisicile războinice”, semnată de Erin Hunter, s-au situat și anul acesta pe primul loc în preferințele publicului. Cele mai vândute titluri din portofoliul Grupulului Editorial ALL fac parte din domenii variate, de la literatură la dezvoltare personală și medicină.