Cărți de neocolit. Poeții Pleiadei
https://www.ziarulmetropolis.ro/carti-de-neocolit-poetii-pleiadei/

Constelaţia celor şapte stele a dat, din Antichitate până în Renaştere, numele mai multor grupări literare. În Franţa secolului al XVI-lea, tot atâţia poeţi, şapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numeşte Boileau.

Un articol de Georgeta Filitti|28 mai 2018

E o școală înnoitoare, revoluționară, în răspăr cu rânduielile feudale, promovate și susținute de biserica catolică. Franceza vorbită la Paris și în jurul capitalei se impune ca limbă literară și științifică iar manifestul Apărarea și cultivarea limbii franceze din 1549 nu face decât să pledeze pentru sporirea lexicului ei, paralel cu prețuirea nemăsurată a valorilor Antichității. Crezul acesta poetic va fi dezvoltat în continuare de Ronsard în Arta poetică (1565) și prefața la Franciada ((1572). Materializarea lui înseamnă abordarea de predilecție a unor subiecte din mitologia greacă, exprimate în elegii, satire, rondeluri, imnuri, ode sau sonete. Și statutul poetului e modificat în concepția prietenilor lui Ronsard: nu e doar un versificator la dispoziția cutărui nobil, ci un profet, un om cu har, în stare să transmită oamenilor de rând povețele zeilor. Temele îndrăgite rămân dragostea, natura, divertismentul, cu accente discrete de negare a ascetismului creștin. În același timp poeții Pleiadei se implică în politică și polemizează despre Reformă sau războaiele religioase.

Creația acestor oameni de litere, și a celor destul de numeroși care i-au urmat imediat, reprezintă punctul de început al poezie franceze moderne.

Dar care sunt cei șapte nemuritori?

Veniți care de unde, ei se regăsesc la Colegiul Coqueret din Paris. Acolo studiază profund Antichitatea greco-latină, scriu versuri, dar și petrec la țară, beau zdravăn și discută la nesfârșit. Rodul acestor conciliabule pestrițe e Manifestul din 1549 amintit mai sus, tipărit sub pana lui du Bellay. Urmașii aveau să-l caracterizeze drept „o scriere rapidă, strălucitoare, încâlcită și contradictorie”. Spre exemplificarea recomandărilor sale, du Bellay va crea 50 de sonete (Olivul), la care va adăuga, în timp, alte 65, și Culegere de poezie, Lamentația deznădăjduitului, Invențiuni etc.

Ronsard provine din aristocrația franceză și își începe viața pe măsură: paj la Curtea Franței, călătorește fastuos, mânuiește toate armele vremii, eșuează în cariera eclesiastică și se oprește la poezie, „frumoasa lui ibovnică”. Succesul e aproape instantaneu: Imnuri, Amoruri, Discursuri sunt volume care îl fac celebru (studenții îi ating hainele ca să se molipsească de harul său poetic). Și lupta retorică cu protestanții îi aduce faimă.

Pontus de Tyard, teoretizează poezia secretă, îl imită pe Ronsard și, după Rătăcirile dragostei, se consacră filosofiei, matematicii ca și studiilor de teologie. Să spunem că de fapt pregătirea sa inițială fusese de cleric (duhovnic al lui Henric al III-lea și apoi episcop de Chalon –sur-Saȏne).

Remi Belleau e caracterizat de exegeții sarcastici drept „agreabil”. Opera lui e totuși diversă, animată de imagini surprinzătoare: Mici invențiuni, Păstoria, Amorurile și noile schimburi de pietre prețioase etc.

Jean Antoine de Baïf, venețian de origine, „dulce și amar, voluptuos și dănțuitor” – cum l-a definit cineva – este inovator prin excelență. Răpirea Europei, Amorurile pentru Melina și pentru Francina mărturisesc aplecarea pentru simplificarea ortografiei, versuri fără rimă și mai ales preamărirea naturii.

Etienne Jodelle e socotit poetul care introduce tragedia în Franța. Cleopatra captivă, jucată în 1562 în curtea primăriei din Reims, este urmată de Didona jertfindu-se, cu același succes. Atunci comilitonii săi din Pleiadă sacrifică un țap în onoarea lui.

Ultimul din cei șapte e Jean dʹAurat, profesor de greacă și latină la Colegiul Coqueret, onorat de regele Carol al IX-lea cu titlul de poeta regius. A cultivat un gen aparte; afară de peste 50 000 de versuri în cele două limbi vechi, a excelat în franceză prin fabricarea de epitafuri, dedicații, blazoane, anagrame. Se spunea astfel că putea face din cuvântul câine cuvântul cușcă și din semne, maimuță.

Dintre poeții Pleiadei, Ronsard stârnește interesul românilor nu doar prin opera sa poetică, ci și prin presupusa lui obârșie undeva pe plaiurile mioritice. Această ascendență a fost discutată de francezi încă din secolul al XVI-lea. Românii abordează subiectul în secolul al XIX-lea. Vasile Alecsandri scrie Banul Mărăcine, declarând că Ronsard își avea un strămoș în slujba lui Filip de Valois. Discuția a înfierbântat multe capete și continuă și azi. Dincolo de fabulație rămâne opera Pleiadei. Înțelegerea ei nuanțată se poate face cercetând lucrările eruditului Romulus Vulpescu.

Veniți care de unde, poeții Pleiadei se regăsesc la Colegiul Coqueret din Paris. Acolo studiază profund Antichitatea greco-latină, scriu versuri, dar și petrec la țară, beau zdravăn și discută la nesfârșit. Rodul acestor conciliabule pestrițe e Manifestul din 1549.



22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

18
/10
/15

Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio (Bd. Magheru 29) din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar Le beau danger, regizat de René Frölke, şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani.

14
/10
/15

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puțini reușesc să o depășească. Încă și mai puțini dintre supraviețuitori sunt poeți.

14
/10
/15

Lucian Dan Teodorovici a obţinut Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediţia 2015, pentru romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014, disponibil şi în ediţie digitală).

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

09
/10
/15

Volumul "Timp second hand. Sfârşitul omului roşu", scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.

08
/10
/15

Scriitoarea şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre", potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.

02
/10
/15

La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

01
/10
/15

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia”.