Cărţi la 1 leu şi reduceri de până la 90%, la KILIPIRIM
https://www.ziarulmetropolis.ro/carti-la-1-leu-si-reduceri-de-pana-la-90-la-kilipirim/

Peste aproximativ o săptămână, debutează ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi. 

Un articol de Liliana Matei|22 martie 2016

„Suntem bucuroşi să anunţăm o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount! O ediţie ca la carte, la care şi-au anunţat participarea edituri reprezentative, care ne-au comunicat oferte de nerefuzat: de la traduceri din autori celebri, la literatură pentru copii și tineret, până la ghiduri și cărți de specialitate. Îi aşteptăm pe toţi iubitorii de lectură să-si reînnoiască rezerva de carte pentru vacanţa de Paste şi, de ce nu, pentru întreg sezonul estival!” (Louisa Udrescu, organizator)

O ofertă impresionantă la preţuri speciale: de la cărţi la doar 1 leu, la volume al căror preţ a fost redus cu până la 90% – peste 10.000 de titluri din oferta celor mai apreciate edituri autohtone –  Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Litera, Aramis, Minerva, Prut, Herald, Niculescu sau Diana. Kilipirim reprezintă o ocazie unică pentru iubitorii de lectură din Bucureşti de a achiziţiona noi volume la reduceri substanţiale, fiind recunoscut drept cel mai important târg de carte cu discount din România.

Ceaiurile sau specialităţile de cafea, şi ele la preţuri preferențiale, completează oferta ediției de primăvară a târgului de carte Kilipirim. Materialele ezoterice şi conferinţele pe teme de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii din cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune” reprezintă un un motiv în plus pentru a păşi pragul acestui eveniment.

De mai bine de 20 de ani KILIPIRIM rămâne unul dintre cele mai populare proiecte dedicate cărţii din capitală, fiind nelipsit din agenda culturală a tuturor iubitorilor de carte.

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

04
/11
/16

Prestigiosul premiu Goncourt, cel mai important premiu al literaturii francofone, a fost câștigat, ieri, de scriitoarea Leila Slimani pentru romanul „Chanson douce”. Romanul ei, "Chanson douce", o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

04
/11
/16

Editura Nemira lansează în această toamnă VORPAL, o colecţie de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă şi impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din „Alice în Ţara oglinzilor“. Armă uneori jucăuşă şi periculos de inteligentă ca „Dodiile“ lui Florin Dumitrescu sau provocatoare şi stranie ca „Sistemele de fixare şi prindere“ ale Ştefaniei Mihalache - primele două volume din colecţie.

03
/11
/16

Povești despre dragoste, prietenie și cărți, cu o lectură performativă din romanele „Blogstory” și „Deviații de Stereo”, iată ce ne propun Nora Iuga și Ioana Cristina Casapu, pentru seara zilei de 5 noiembrie, pe care ne invită să o petrecem împreună la Point, de la ora 18.00.

03
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 5 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „O paranteză în timp” a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

02
/11
/16

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

27
/10
/16

La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii, scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel, Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, cea mai recentă apariție din colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

26
/10
/16

Cea de-a patra ediţie a Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care a debutat astăzi, 26 octombrie, aduce în faţa publicului, până pe 30 octombrie, profesionişti din domeniul cărţii, atât din ţară cât şi din străinătate. În cele cinci zile de FILIT, la Iaşi vor fi prezenţi scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.