Cărțile anului 2019 de la Editura Litera
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartile-anului-2019-de-la-editura-litera/

Editura Litera anunţă peste 700 lansări editoriale noi în 2019 şi vă propune să notaţi în agendă cărţile-eveniment peste care nu trebuie să treceţi fără a le fi citit anul acesta.

Un articol de Liliana Matei|16 ianuarie 2019

Umărind constant cele mai noi trenduri internaționale, continuăm să aducem publicului român cei mai buni autori și cele mai interesante apariții, cărți despre care toată lumea vorbește.

Deschidem lista #mustreadlitera2019 cu noua carte a fostului președinte al Statelor Unite ale Americii – Barack Obama. După succesul autobiografiei soției sale, Michelle Obama – „Povestea mea”, aceasta este cea mai așteptată apariție editorială a anului, cu dată de lansare concomitentă la nivel global. Mai multe detalii despre conținut, inclusiv titlul cărții, vor fi dezvăluite în curând.

Rămânem în zona Casei Albe cu povestea scrisă de celebrul jurnalist de investigații Bob Woodward despre actualul președinte al Statelor Unite ale Americii, „Fear: Trump in the White House”. Woodward se informează și ne relevă date din sute de ore de interviuri cu surse de primă mână, informații din jurnale personale, documente interne cu focus pe cele mai importante decizii luate de Trump la Casa Albă în primul său an de președinție. Pe parcursul anului vom mai citi de Bob Woodward și „The Last of the President’s Men”, o relatare jurnalistică de excepție despre secretele, obsesiile și decepțiile celui de-al 37-lea președinte al SUA, Richard Nixon.

Thrillerul perfect apare anul acesta la Editura Litera, este scris de Alex Michaelides și se numește „The Silent Patient”. Peste 38 de țări deja, printre care și România, vor publica în luna februarie acest thriller psihologic șocant despre actele de violență ale unei femei asupra soțului ei și despre obsesia unui terapeut de a afla cu tot dinadinsul care sunt motivele acesteia.

Alături de Michaelides, îl vom mai citi și pe Adrian McKinty, starul internațional al ficțiunii criminalistice, cu un thriller foarte alert și cu un subiect neașteptat: „The Chain”.

Outline”, de Rachel Cusk, a fost aleasă de către criticii literari de la New York Times drept una dintre cele 15 cărți remarcabile scrise de femei care modelează felul în care citim și scriem în secolul XXI, și este prima carte din trilogia care mai conține volumele „Transit” și „Kudos” ce vor fi publicate la Litera.

Una dintre cele mai iubite scriitoare ale generației sale, Zadie Smith, intră în portofoliul editurii cu titlul Swing Time”, povestea a două fete cu destine separate, un roman despre copilărie, prietenie, muzică și identitate.

„The Haunting of Hill House, de Shirley Jackson, este o operă superlativă de ficțiune horror așa cum Stephen King, Carmen Maria Machado sau Neil Gaiman afirmă. Scrisă în 1959, a fost recent adaptată într-un serial de succes realizat de Netflix.

Autoarea bestsellerurilor Se numea Sarah” și Vieți secrete”, revine cu The Rain Watcher”, o puternică dramă de familie, o poveste plină de secrete prin care Tatiana de Rosnay demostrează încă o dată talentul său extraordinar de povestitor.

Patria”, de Fernando Aramburu, unul dintre cele mai de succes romane publicate recent în Spania, devenit bestseller global, este o poveste despre familie și prietenie, despre ce înseamnă să trăiești în umbra terorismului și cum țara și cetățenii săi pot ajunge la un consens privind trecutul violent.

Și anul acesta suntem în căutarea fericirii, așadar vă propunem cel puțin două cărți care să ne ajute să o găsim. Japonisme”, de Erin Niimi Longhurst și Stumbling on Happiness”, de Daniel Gilbert, două bestselleruri internaționale ce explorează concepte cunoscute și noi, dar mai ales ne ajută să înțelegem cum să le încorporăm cu succes în viața noastră de zi cu zi.

Colecțiile consacrate Clasici Moderni, Clasici Contemporani, Buzz Books sau Blue Moon continuă cu zeci de titluri extraordinare, așadar pasionații de ficțiune vor avea de unde alege.

Îi recitim pe Sebastian Barry cu The Temporary Gentleman”, pe Deborah Levy cu Swimming Home” sau pe Ali Smith cu al doilea roman din Cvartetul anotimpurilor – Iarna”. Iubitorii de literatură francofonă vor citi un nou roman semnat de vedeta literaturii franceze contemporane, Édouard Louis, Histoire de la violence”, și două noi apariții, ambele nominalizate la Premiul Goncourt – Summer” de Monica Sabolo și Babylon” de Yasmina Reza. Pregătim noi surprize editoriale și de la laureatul premiului Goncourt 2017 – Éric Vuillard.

În premieră anul acesta, imprintul Carte pentru toți va include și titluri noi, nepublicate până acum.

Așadar, citim romane de Paul Beatty – Tuff”, Richard Flanagan – Wanting”, Domenico Starnone – Scherzetto”, Emma Healey – Whistle in the Dark”, Susanna Tamaro – Per voce sola”, Karl Ove Knausgård – seria Anotimpuri”, și noi autori precum Samanta Schweblin – Distancia del rescate”, Kelleigh Greenberg-Jephcott– Swan Song”, Edward St. Aubin – seria Patrick Merlose” ș.a.

Pentru aceeași listă de lectură #mustreadlitera2019 recomandăm și cel mai nou titlu semnat de Maria Semple, Today Will Be Different” – un roman de geniu de la autoarea cărții Unde ai dispărut, Bernadette?, o poveste amuzantă și plină de surprize despre reinventarea de sine, dar și romanul Tangerine, debutul extraordinar al Christinei Mangan, denumită Patricia Highsmith a secolului XXI, un portret neașteptat al prieteniei dintre două femei din anii ’50, în Maroc.

Peter Swanson, autorul bestsellerului Cei care merită să moară”, revine la Litera cu Girl With a Clock For a Heart”, roman deja în curs de ecranizare. Un alt autor cunoscut de cititori pentru romanul Fata dinainte, este J.P. Delaney, iar anul acesta revine cu un thriller psihologic în care o actriță joacă rol dublu într-o investigație criminalistică – Believe Me”. Behind Her Eyes, de Sarah Pinborough, Anatomy Of a Scandal”, de Sarah Vaughan sau Victimă fără chipdin seria Fabian Risk” de Stefan Ahnhem sunt alte câteva titluri pentru care trebuie să faceți loc pe lista de lectură.

Cele mai frumoase povești de dragoste ale literaturii contemporane, cele mai celebre romanciere ale genului, cele mai apreciate titluri ale momentului se regăsesc și anul acesta în colecția Blue Moon, cu titluri noi și autori consacrați precum: Povestitorul” de Jodi Picoult, Grădina de iarnă”, de Kristin Hannah, The Seven Sisters, de Lucinda Riley, The Stylist”, de Rosie Nixon, Per dieci minuti”, de Chiara Gamberale, The English Wife”, de Lauren Willig, și multe altele.

Barack Obama, Simon Sebag Montefiore, Bob Woodward, Daniel Gilbert, Boris Cyrulnik sunt doar câțiva dintre cei care vor marca colecția de nonficțiune a Editurii Litera anul acesta. Intrăm în culisele celor mai importante evenimente sociale, politice, istorice, cu titluri noi precum: Titans of History”, de Simon Sebag Montefiore; The Kidnapping of Edgardo Mortara”, de David I. Kertzer; The Lessons of History”, de Will Durant; A Short History of Europe”, de Simon Jerkins; Nabokov in America”, de Robert Ropert; How to Live a Good Life”, de Jonathan Field; Parler d’amour au bord du gauffre”, de Boris Cyrulnik; Fair Play: The 5 New Rules to Revolutionize Your Marriage, Home and Sense of Purpose”, de Eve Rodsky și multe alte evenimente editoriale ce vor fi anunțate pe parcursul anului.

 

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

București, 15 aprilie 2022 – Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

17
/04
/22

După succesul internațional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz”, vândut în peste 7 milioane de exemplare, și „Călătoria Cilkăi”, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau.

13
/04
/22

Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, „Lumea în flăcări” de  Siri Hustvedt, recent apărut la Editura Polirom, este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică.

11
/04
/22

Editura Polirom anunță apariția unui titlu-eveniment în cadrul prestigioasei sale colecții de traduceri din literatura universală, „Biblioteca Polirom”: „Poemele posibile. Antologie (1966-1975)” de José Saramago, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, volum publicat cu prilejul centenarului nașterii marelui scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1998).

07
/04
/22

Joi, 7 aprilie, ora 19.30 Editura Humanitas Fiction vă așteaptă în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea romanului Ultimii cai din stepă de Maja Lunde recent apărut în traducerea Ivonei Berceanu în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, un nou roman care face parte, alături de bestsellerurile internaționale Istoria albinelor și Istoria apelor, din tetralogia schimbărilor climatice.

06
/04
/22

Odată cu începerea războiului, oamenii și companiile s-au unit pentru a face bine. Donațiile au fost făcute atât în mod direct, cât și prin SMS, în social media ori pe site-urile asociațiilor. Însă există un loc unde, de peste 8 ani, cei care vor să facă fapte bune se întâlnesc cu cei care au nevoie de ajutor.

30
/03
/22

La editura Humanitas Fiction va apărea în curând romanul „Așteptări” de Anna Hope. Aceasta este cea de-a doua carte a autoarei publicată în România, după bestsellerul „Sala de bal”.

23
/03
/22

„Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” de Catherine Belton este considerată una dintre cele mai actuale investigații despre ascensiunea lui Putin și a sistemul putinist instaurat la Kremlin. Cartea este disponibilă acum și în limba română, la Editura Litera.