Cărţile digitale ale editurilor Polirom şi Cartea Românească sunt disponibile şi în format compatibil cu tabletele Kindle
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartile-digitale-ale-editurilor-polirom-si-cartea-romaneasca-sunt-disponibile-si-in-format-compatibil-cu-tabletele-kindle/

O veste bună pentru posesorii de tablete Kindle: începînd din această săptămână, eBook-urile editate de Polirom şi Cartea Românească pot fi descărcate şi într-un format compatibil cu acest tip de dispozitive de lectură.

Un articol de Andrada Văsii|6 august 2013

O veste bună pentru posesorii de tablete Kindle: începînd din această săptămână, eBook-urile editate de Polirom şi Cartea Românească pot fi descărcate şi într-un format compatibil cu acest tip de dispozitive de lectură.

Cărţile pot fi achiziţionate de pe platformele Amazon din Europa şi Statele Unite, care oferă în acelaşi timp şi toate facilităţile uzuale (răsfoire, descărcare eşantioane, descărcare wireless etc.).

Pentru tabletele compatibile cu formatul ePub, cărţile pot fi descărcate, ca şi până acum, de pe www.elefant.ro, dar şi de pe cele mai importante platforme internaţionale cum sunt Barnes & Nobles, Reader Store, Kobo sau iBookstore (pentru posesorii de iPad-uri).

Peste 650 de titluri

Cărţile disponibile pe platformele Amazon sunt marcate cu specificaţia „Romanian edition” şi pot fi localizate cu ajutorul motorului de căutare al platformei introducând cuvântul „Polirom” sau direct numele autorului ori titlul cărţii dorite.

Oferta de cărţi digitale a editurilor Polirom şi Cartea Românească cuprinde la această oră peste 650 de titluri.

Circa 75% dintre noile apariţii editoriale sunt editate atât pe hârtie, cât şi în format digital, dintre care un sfert au fost descărcate de pe platformele internaţionale. Prin noua ofertă de carte digitală în format Kindle, este de aşteptat ca numărul de descărcări să crească semnificativ, dat fiind faptul că sunt numeroşi posesori de tablete Kindle care, până acum, nu au avut acces la cărţi electronice editate în limba română.

Topul celor mai vândute eBook-uri Polirom în 2013

Parinoush Saniee, „Cel care mă aşteaptă’’

Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă!’’

Sophie Kinsella, „Am numărul tău’’

Lev Tolstoi, „Anna Karenina’’

F.S. Fitzgerald, „Marele Gatsby’’

F.M. Dostoievski, „Idiotul’’

Siri Hustvedt, „O vară fără bărbaţi’’

N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii’’

Ian McEwann, „Solar’’

John Fowles, „Magicianul’’

Cele mai noi titluri editate în format digital

Thomas Mann, „Iosif şi fraţii săi ‘’(vol. I, vol. II, vol. III)

Victor Suvurov, „Numele ei era Tatiana’’

Aurora Liiceanu, „Legături de sânge. Povestea Ioanei’’

Regina Maria a României, „Însemnări zilnice’’. Volumul al VIII-lea (1 ianuarie-31 decembrie 1926)

Carson McCullers, „Inima-i un vînător singuratic’’

Magda Cârneci, „Artele plastice în România 1945-1989. Cu o addenda 1990-2010’’

Foto credit: Polirom

22
/03
/16

Peste aproximativ o săptămână, debutează ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi. 

22
/03
/16

Editura RAO anunţă apariţia volumului ,,Grace. Biografia”, de Thilo Wydra, un tribut adus lui Grace Kelly, actriţă de succes, câştigătoare a unui premiu Oscar, devenită prinţesă prin căsătoria cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

19
/03
/16

„O istorie a Tibetului” de Sam van Schaik, cel mai nou titlul al colecției Historia a Editurii Polirom, propune o incursiune în poveștile unui tărâm misterios al lumii, care continuă să fascineze.

17
/03
/16

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

17
/03
/16

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viață, în această dimineaţă, la Institutul "C. C. Iliescu" din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/03
/16

Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.

15
/03
/16

Florin Iaru, Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Dan Pleşa lansează o revistă de proză scurtă. Prima revistă românească de acest fel. Intitulată "iocan", noua revistă se adresează cititorilor şi scriitorilor care doresc să îşi scoată prozele de la sertar şi să le publice. Lansarea acesteia va avea loc la sfârşitul primăverii.

14
/03
/16

Librăria viitorului, una în care oaspeții pot imprima cartea aleasă în câteva minute - premieră în Europa - se va deschide la Paris. Catalogul complet al cărților care pot fi achiziționate în acest mod de la noua librărie poate fi consultat pe tableta electronică înainte de a face comanda.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.

10
/03
/16

Ambasada Israelului în România şi Asociaţia Editorilor din România organizează marţi, 15 martie, începând cu ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, conferinta de presă prilejuită de ediţia din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediţie la care Israelul este invitat de onoare. „Un prilej excelent pentru publicul român de a cunoaşte mai îndeaproape autori israelieni de renume mondial, cât și de a se familiariza cu nume noi, autori de primă mărime, netraduşi încă în limba română.” (ES Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului în România)

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983