Cărțile lunii octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartile-lunii-octombrie/

Romanele „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood şi „Oameni anxioşi” de Fredrik Backman, din colecţia „musai” a Editurii Art, şi autobiografia lui Elton John, recent apărută în limba română la Editura Publica, sunt trei dintre recomandările de lectură pe care vi le propunem în această lună.

Un articol de Alina Vîlcan|8 octombrie 2020

Povestea slujitoarei (foto sus), distopia multipremiată semnată de Margaret Atwood, este disponibilă acum într-o nouă ediție la Editura Art. Cartea care imaginează o lume în care femeile și-au pierdut complet drepturile și libertățile, fiind reduse la o abrutizantă condiție a maternității sau la cele mai meschine îndatoriri casnice, își proiectează acțiunea într-un viitor care nu o dată îți lasă impresia de a nu fi altceva decât o oglindire a trecutului.

Trăsăturile feministe ale literaturii lui Atwood sunt aici mai vizibile decât poate în oricare dintre creațiile sale. Publicat în original în 1986, Povestea slujitoarei este astăzi unul dintre acele romane-cult care au fascinat generații, fiind adesea comparat cu 1984, de Orwell.

Iar dincolo de povestea puternică, este frumusețea scriiturii lui Atwood, ai cărei admiratori nu uită că, dincolo de activitatea sa de romancieră, critic literar, eseistă, activistă, este poetă.

Eu și Marilyn, de Ji-min Lee, una dintre cele mai apreciate autoare contemporane din Coreea de Sud, este un roman de numai 210 pagini, de-o intensitate răvășitoare.

În centrul romanului, apărut recent și în limba română la Editura Humanitas Fiction, se află Războiul din Coreea (1950-1953), cu tot ce a adus acesta – spaimă, singurătate, mizerie, moarte. Ji-min Lee se apleacă asupra „războiului uitat” prin povestea unei tinere artiste căreia conflictul îi bulversează existența, aruncând-o într-o puternică depresie.

Pretextul utilizat de autoare pentru a istorisi toate acestea este seria de concerte ținute de Marilyn Monroe în bazele militare din Coreea de Sud, pentru soldații americani, la câteva luni după încetarea ostilităților. Întâlnirea dintre cele două protagoniste pune față în față două drame atât de diferite și totuși asemănătoare, într-un spațiu zguduit din temelii.

Eu: Elton John (Editura Publica), autobiografia artistului britanic disponibilă acum și în limba română, la Editura Publica, este o fermecătoare incursiune în muzica ultimelor șase decenii, dar și o călătorie culturală memorabilă prin cartierele londoneze care au găzduit, de-a lungul anilor, existența muzicianului.

Elton John își rememorează trecutul muzical, din momentul în care mama sa a adus în casă primul disc al lui Elvis Presley, îmbinând informațiile din lumea muzicii, minuțios prezentate, cu aspecte dintre cele mai personale – de la teroarea pe care certurile domestice o exercitau asupra sa în copilărie și divorțul părinților, până la provocările aduse de propria viață de adult.

Remarcabil este și felul cum Elton John surprinde transformările socio-culturale ale ultimelor decenii, așa cum le-a trăit și le-a putut observa în spațiul londonez sau prin intermediul turneelor sale pe întreg mapamondul. O autobiografie de-o complexitate incontestabilă, pe care o citești cu interes indiferent de ce muzică asculți!

Îmbunătățire (Editura Polirom), romanul americancei Joan Silber, este construit sub forma unui puzzle de povestiri în care se împletesc destinele mai multor personaje din America zilelor noastre – o femeie care în tinerețe se căsătorise cu un turc și locuise o vreme la Istanbul și în Capadocia, iar acum își duce existența în singurătate, în New York, citind fără încetare cărțile clasicilor; o tânără albă cu o colecție de tatuaje care își crește singură copilul în timp ce trăiește o poveste de dragoste cu un bărbat de culoare, închis pentru vânzare de marijuana și care mai apoi încearcă să facă bani din contrabanda cu țigări; iubita unui bărbat mort într-un accident de mașină, care continuă să îl aștepte neștiind că el nu se va mai întoarce, iar lista poate continua.

Fiecare este un erou în romanul cunoscutei scriitoare americane, însă toți sunt eroi anonimi, în care calitățile și defectele se împletesc în maniere surprinzăntoare, la fel cum li se împletesc existențele în construcția cărții.

Oameni anxioși (Editura Art), cel mai recent roman al suedezului Fredrik Backman, se deschide cu un jaf eșuat și o luare de ostatici încheiate printr-o aparentă evadare misterioasă a agresorului.

Totul se întâmplă cu rapiditate, în stilul cu care Backman și-a obișnuit cititorii, însă dincolo de intriga aparentă, cea a faptelor, există o intrigă mai subtilă, psihologică, iar aceasta din urmă este cea care dă adevărata linie a cărții – o linie ca un pod pe a cărui balustradă se perindă sinucigași care așteaptă să fie salvați sau care nu se lasă salvați.

În funcție de ei, salvatorii aleg în ce direcție să meargă, în ce să se transforme, ce să devină. Romanul autorului scandinav este despre noi cei de acum, despre cotidian, despre superficialitate, despre aventuri lipsite de măreție, despre invazia tehnologiei, despre adevărurile și poveștile de dragoste de acum.

Remarcabil este și felul cum Elton John surprinde transformările socio-culturale ale ultimelor decenii, așa cum le-a trăit și le-a putut observa în spațiul londonez sau prin intermediul turneelor sale pe întreg mapamondul.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.