Cărţişor de Autor Nichita Stănescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartisor-de-autor-nichita-stanescu/

Iubitorii de poezie şi nu numai sunt asteptaţi, astăzi (8 februarie), de la ora 19.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române,la sediul MNLR din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la lansarea unui mărţişor literar aparte – Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2018

Cărțișorul de Autor Nichita Stănescu a fost manufacturat în Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana. Participă la lansare Mircia Dumitrescu și Zoltan Octavian Butuc.

De ce Cărțișor?

Pentru că în lada de zestre a poporului nostru există un obicei străvechi, cel al Mărțișorului, iar cartea merită purtată în dreptul inimii.

Cărțișorul de Autor, lansat anul trecut cu versurile poetei Ana Blandiana, continuă cu un alt nume de aur al literaturii române: Nichita Stănescu, ale cărui versuri vor înnobila filele Cărțişorului de Autor din acest an.

De ce Nichita Stănescu?

Simplu. Pentru că: „Răsăritul stelelor e cu mult mai măreţ decât răsăritul soarelui! Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puţin important decât dragostea, pe care urmează abia s-o pierdem. Globul pământesc este mult prea mic şi mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca să poţi greşi între două stele, unde e loc liber şi imens, şi înţelegere pe măsură!”, dar și pentru că „Cea mai mare fericire este să simți că cineva te iubește, nu să știi, ci să simți”.

Acest cadou cultural va fi disponibil în trei variante, potrivite pentru toți cei ce doresc să ofere daruri sensibile în prag de primăvară. Prima variantă este o ediție bibliofilă, o mică bijuterie manufacturată în 33 de exemplare numerotate, realizate din hârtie de mână din bumbac, însoţite de câte o serigrafie semnată de Mircia Dumitrescu.

De ce 33?

Nu neapărat pentru că este un număr plin de semnificații, cât mai ales pentru că în 1933 s-a născut cel care a schimbat fața limbii române prin POEZIA lui, Nichita Stănescu.

Cărțișorul de Autor va fi disponibil și în varianta din hârtie de mână reciclată, așezat într-o cutie sub formă de carte, cât și o variantă cu copertele din hârtie de mână și interiorul din hârtie reciclată, atașat pe o cartolină din hârtie reciclată de artă.

Mai multe informații, aici.

www.moaradehartie.ro.

Vârsta minimă de participare 9 ani.

Foto: Cărțișorul de Autor Nichita Stănescu – facebook

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.

21
/07
/23

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

20
/07
/23

Adorați peisajele splendide și comorile arheologice și artistice, nu departe unele de altele, plus peisaje mirobolante și gastronomie de vis? Iată câteva locuri fascinante în împrejurimile Napoli: Casertavecchia, Pompeii și Ercolano, Pozzuoli și Rione Terra, Baia parțial scufundată și Cuma.

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.