Casa copilăriei lui Johnny Cash a devenit muzeu
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-copilariei-lui-johnny-cash-a-devenit-muzeu/

Casa în care a copilărit legenda muzicii country Johnny Cash, situată în oraşul american Dyess, a fost transformată în muzeu, autorităţile luând această decizie pentru a revitaliza respectiva regiune din punct de vedere economic.

Un articol de Petre Ivan|19 august 2014

Familia cântăreţului Johnny Cash s-a mutat în casa din orăşelul Dyess, Arkansas, Stalele Unite ale Americii, în 1935, când acesta avea doar trei ani. Clădirea, construită din lemn, are cinci camere şi a fost renovată pentru a fi cât mai aproape de original.

Printre obiectele de epocă expuse se numără şi pianul familiei Cash, informează bbc.co.uk, citat de Mediafax.

Fratele şi sora artistului au fost implicaţi în procesul de transformare a casei în muzeu. „Totul arată ca atunci când eram copii. A fost mult de muncă şi a fost un proces foarte încărcat din punct de vedere emoţional pentru mine”, a spus Joanne Cash, în vârstă de 76 de ani.

Cel mai important obiect expus este pianul familiei, a precizat sora artistului. „Obişnuiam să ne adunăm în jurul pianului în fiecare seară şi să cântăm gospel câte o oră. Aşa ne distram noi”, a mai spus aceasta.

Familia Cash a fost una dintre cele cinci sute care s-au mutat în noua localitate în 1935, ca urmare a unui plan guvernamental de ajutorare a familiilor afectate de „Marea criză economică”. Au primit o bucată de teren, o casă, un hambar şi un catâr. Johnny Cash

La vârsta de zece ani, Johnny Cash lucra deja pe plantaţia de bumbac a familiei sale. „De la zece ani, când am început să tai bumbac pe câmp, am ştiu că o să fiu cântăreţ la radio”, declara artistul care a locuit în Dyess, la 75 de kilometri nord de Memphis, până când s-a înrolat în Aviaţia Militară în 1950.

Cinci ani mai târziu, Cash şi-a început cariera înregistrând mai multe albume, devenind, apoi, unul dintre cei mai mari artişti ai muzicii country. A murit în 2003.

Renovarea casei lui Cash este principalul proiect dintr-un program de revigorare economică propus de autorităţile locale din orăşelul Dyess, care s-a confruntat întotdeauna cu o situaţie economică dificilă. Primarul oraşului se aşteaptă ca muzeul să atragă 20.000 de vizitatori pe an.

Johnny Cash, supranumit „omul în negru” şi a cărui popularitate rivaliza cu cea a lui Elvis Presley în anii ’50 – ’60, a murit în septembrie 2003, la vârsta de 71 de ani. Diversitatea stilurilor abordate a făcut ca Johnny Cash să fie inclus în Nashville Songwriters Hall of Fame (1977), Country Music Hall of Fame (1980) şi în Rock and Roll Hall of Fame (1992).

Foto cu Johnny Cash şi casa lui Johnny Cash – facebook

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.