„Casă de piatră!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-de-piatra/

Cine nu s-a întrebat măcar o dată care este semnificaţia expresiei „casă de piatră”? Cunoscuta zicere este folosită la fiecare nuntă. Dar care îi sunt originile?

Un articol de Cristina Drăgulin|20 mai 2014

Originile urării „Casă de piatră!” se regăsesc în Biblie. „Piatra” este unul dintre simbolurile lui Hristos, care este numit așa de multe ori în Cartea Sfântă. De asemenea, „piatra” este indicatorul credinței în Hristos.

Însuși Mântuitorul l-a numit pe unul dintre apostolii săi, pe care-l chema Simon (în ebraică Shimeon), Petru, atunci când acesta și-a mărturisit credința în Hristos zicând: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Evanghelia după Matei, XVI, 13:16). Iar Domnul i-a răspuns: „Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.” (Evanghelia după Matei, XIX, 16:18).

În ebraică, „petru” înseamnă „kepha”, adică „piatră”, „stâncă” sau „rocă”. Simon a primit acest nume ca simbol al rezistenței sale în credință. Adesea, Sfântul Petru este reprezentat stând pe o stâncă ieșită din ape, ca simbol al pietrei pe care s-a clădit Biserica. Acelaşi Petru îi numeşte pe credincioşi „pietre vii” într-o epistolă a sa (I Pet. 2:4-5).

Casa este simbolul „adunării împreună” a oamenilor, construcția ei recreează începuturile Creației Lumii, iar rezistența ei sunt „pietrele”, adică oamenii care cu credință dau viață altor oameni. Fiecare prunc e o nouă „piatră” a credinței, un simbol al noului început.

Casa nu se referă doar la construcția propiu-zisă, simbol al adăpostului stabil, ea este și un spațiu spiritual, simbol al oamenilor care ocupă acest spațiu, reunirea familiei și a celor importanți pentru familie.

Astfel, prin combinația celor două simboluri urarea pe care o facem de fiecare dată când spunem tinerilor căsătoriți „Casă de piatră!” este „Întemeiați, cu credință în Dumnezeu și iubire de oameni, o familie numeroasă!”.

Foto: wikipedia



15
/01
/24

Scriem cuvinte în grabă, le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greşite, preluate multe dintre ele din mass-media şi propagate cu o viteză uimitoare. Pe Facebook, pe whatsApp, aruncăm cuvinte, propoziții, toate scrise rapid și cel mai adesea fără grijă. Corectitudinea exprimării nu prea mai interesează pe nimeni.

31
/05
/23

„Stilul e omul”, spunea acum două secole un gânditor uitat în societatea noastră. După ce au făcut-o atâția în diferite contexte, putem și noi să-l parafrazăm astăzi, fără să greșim, spunând „Exprimarea e omul”. Fără îndoială, e incontestabil că felul în care vorbim este un indicator al personalității noastre și al educației noastre, din care […]

13
/04
/23

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

27
/04
/21

De unde vine expresia „cum dregem busuiocul“? Cine îți face capul calendar? „Casă de piatră!” A freca sau a nu freca menta? Spuneți brașoave? Ziarul Metropolis vă prezintă în rubrica „Dans printre cuvinte“ câteva explicații pentru apariția acestor expresii intrate în vocabularul de zi cu zi.