Casa Laurei Palmer din serialul Twin Peaks ar putea deveni muzeu
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-laurei-palmer-din-serialul-twin-peaks-ar-putea-deveni-muzeu/

Casa personajului Laura Palmer din serialul cult „Twin Peaks”, aflată în oraşul Everett din statul american Washington, ar putea fi cumpărată de fanii popularului serial TV din anii ’90, care intenţionează să o transforme într-un muzeu şi într-un hotel.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2014

Conform huffingtonpost.com, casa personajelor Leland, Sarah şi Laura Palmer a fost construită în stilul anilor 1930 şi se află în cartierul Rucker Hill. Ea a apărut în serialul „Twin Peaks” şi în lungmetrajul inspirat de acesta, „Fire Walk With Me”.

Fanii de pe site-ul Welcome to Twin Peaks au făcut această descoperire, comparând fotografiile din anunţul imobiliar cu imagini extrase din serialul „Twin Peaks”.

Ei au lansat, de asemenea, o campanie de strângere de fonduri pe platforma Kickstarter cu scopul de a cumpăra reşedinţa şi de a o transforma într-un complex care va include un muzeu, un altar şi un spaţiu de cazare afiliat grupului hotelier Bed & Breakfast.

Fanii serialului încearcă să strângă suma de 600.000 de dolari până pe 3 august. Primele oferte de licitaţie au fost deja plasate pentru această casă, care a fost pusă în vânzare cu preţul de 549.950 de dolari.

Twin Peaks

Laura Plamer, Twin Peaks

Donatorii vor primi multe cadouri cu specific „Twin Peaks”, care variază de la postere cu textul „I Saved the Palmer House” („Am salvat casa Palmer”) şi până la primirea unei plăcinte speciale şi a unei cafele, servită fără zahăr şi în nopţile fără lună.

Atunci când a fost lansat în 1990, serialul „Twin Peaks” a avut parte de cronici extrem de elogioase din partea criticilor şi a primit 14 nominalizări la premiile Emmy.

Twin Peaks a obţinut cele mai mari cote de audienţă pentru televiziunea ABC vreme de patru ani

Episodul-pilot, ce a avut o durată de două ore, a fost producţia TV cu cel mai mare scor de rating (22 de puncte de rating) din sezonul 1989-1990 şi a fost vizualizat de 33% din totalul telespectatorilor americani. După ce a început să fie difuzat săptămânal, serialul „Twin Peaks” a obţinut cele mai mari cote de audienţă pentru televiziunea ABC vreme de patru ani.

David Lynch

David Lynch

Totuşi, după difuzarea unui punct culminant al intrigii serialului, la jumătatea celui de-al doilea sezon (prezentarea felului în care Laura Palmer a fost asasinată), audienţa serialului a început să scadă.

La o săptămână după difuzarea celui de-al 15-lea episod din al doilea sezon, „Twin Peaks” a coborât pe locul al 85-lea în topul audienţelor programelor TV, iar ABC a decis să suspende producţia pentru al treilea sezon.

David Lynch a declarat ulterior că regretă faptul că a cedat în faţa presiunilor exercitate de directorii de la ABC care i-au cerut să pună capăt acestui serial după al 22-lea episod din cel de-al doilea sezon.

Încheierea serialului i-a nemulţumit pe numeroşii fani ai acestuia, pentru că evenimentele prezentate în ultimul episod au lăsat personajele într-o situaţie complicată.

După încheierea difuzării serialului, acesta a generat un lungmetraj de cinema, „Twin Peaks: Fire Walk With Me” (1992), care s-a concentrat doar asupra ultimelor şapte zile din viaţa personajului Laura Palmer şi a oferit prea puţine răspunsuri pentru enigmele prezentate în ultimul episod al serialului.

Foto cu Twin Peaks, Laura Palmer şi David Lynch – Cinemagia

24
/03
/15

Documentarul "Pixadores", de Amir Escandari, care prezintă povestea unor tineri din zone marginale ale oraşului São Paulo, a căror artă este alimentată de furie, lipsuri şi disperare, a fost distins cu trofeul "Best Karma", duminică, la gala de premiere a Festivalului One World România.

24
/03
/15

Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 23 martie 2015, la Teatrul Odeon. Printre cei mai ovaţionaţi au fost câştigătorii premiilor speciale: actorul Mircea Albulescu - Premiul de Excelenţă, coregraful Gigi Căciuleanu - Premiul Lux Mundi şi compozitorul Dan Dediu - Premiul ''In memoriam Iosif Sava''.

23
/03
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România le pregătește câteva surprize spectatorilor, într-o ediție care acoperă gusturi foarte diverse: o seară memorabilă de filme „cu bătăi”, povești pe muzică și colecția de titluri nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film în 2014. Ediția a noua a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc între 15 și 19 aprilie, la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO.

23
/03
/15

În 2015, Premiile Gopo îi aduc un omagiu marii actrițe Coca Bloos, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră. Gala va avea loc pe 30 martie la Teatrul Naţional Bucureşti – Sala Studio și va fi transmisă în direct pe TVR2 şi Radio România Cultural.

22
/03
/15

"Pentru că se iubesc", "Restul e tăcere" şi Pentru că se iubesc"Nuntă în Basarabia". TVR 2 a programat astăzi, trei filme româneşti speciale, aflate la confluenţa artelor: de-a lungul celor trei poveşti, se vor întâlni teatrul, cinematografia, pictura şi muzica.

20
/03
/15

Actriţa Kristin Scott Thomas a primit titlul de Dame - echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, un titlu onorific, acordat anual de casa regală britanică - în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Buckingham.

20
/03
/15

Cinematografia a sărbătorit 120 de ani de existenţă, printr-o varietate de evenimente organizate în Franţa, dedicate celei de-a şaptea arte. Pe 19 martie 1895, fraţii Lumière turnau primul lor film, intitulat " La Sortie de l'usine Lumière à Lyon", marcând astfel naşterea cinematografiei.

20
/03
/15

Le Sel de la terre / Sarea pământului (engl. The Salt Of The Earth) este nu numai o uluitoare odă vizuală dedicată frumuseții pământului, laolaltă cu portretul fotografului Sebastião Salgado şi a operei sale, dar este şi un studiu emoţionant despre relaţia tată-fiu.

19
/03
/15

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

18
/03
/15

Experimente originale, filme provocatoare ale unor regizori consacraţi, precum David Cronenberg, şi o privire în spatele camerei de filmat sunt cele trei secţiuni cu dedicaţie pentru cinefili care intră în programul celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT.

17
/03
/15

Lungmetrajul "Still Alice", cu Julianne Moore în rolul principal, va fi prezentat în premieră în România, pe 26 martie, de la ora 20.00, la CinemaPRO din Capitală, în deschiderea celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

17
/03
/15

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine între 26 și 30 aprilie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu din București, cu o selecție de filme puternice, dezbateri și evenimente speciale. Cea de-a patra ediție a festivalului va pune în discuție un subiect fierbinte, conflictul dintre Rusia și Ucraina, într-un program special.